Blocaj la Primăria Chișinău: PAS condiționează votul pentru buget de demiteri și transparență

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a anunțat că va vota proiectele de buget pentru anii 2025 și 2026 doar dacă primarul general, Ion Ceban, va îndeplini un set de condiții minime menite să asigure legalitatea și transparența în administrația publică locală. Anunțul vine în contextul în care, la zece luni de la începutul anului, municipiul Chișinău încă nu are un buget aprobat pentru 2025, situație pe care PAS o descrie ca fiind „fără precedent”.
Într-o conferință de presă, reprezentanții PAS au acuzat primarul Ceban de gestionare netransparentă a banilor publici prin alocări provizorii, fără un control democratic. Potrivit acestora, primarul preferă să se victimizeze și să dea vina pe alții, în loc să prezinte un proiect de buget credibil și echilibrat.
Condițiile înaintate de PAS sunt structurate pe mai multe paliere. În primul rând, se cere prezentarea unui raport detaliat privind executarea bugetului pentru 2025, pentru a clarifica modul în care au fost cheltuiți banii publici în lipsa unui buget aprobat formal. O a doua condiție majoră este demiterea secretarului Consiliului Municipal, Adrian Talmaci, pe care PAS îl acuză că ocupă funcția ilegal de peste șapte ani și că a blocat decizii ale consiliului, precum anularea taxei de salubrizare. Fracțiunea susține că interimatul perpetuu al lui Talmaci a devenit „un simbol al abuzului și disprețului față de lege”.
O altă cerință vizează limitarea puterii primarului. PAS solicită anularea tuturor delegărilor care îi permit lui Ion Ceban să realoce bani din bugetul municipal după bunul plac, insistând ca deciziile privind investițiile să fie luate exclusiv de Consiliul Municipal, în mod democratic și transparent.
Nu în ultimul rând, PAS cere demiterea mai multor funcționari considerați controversați și corupți, printre care se numără pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, directorul Î.M. „Lumteh”, Veaceslav Guț, și viceprimarul Irina Gutnic. Fracțiunea susține că un „buget curat” este imposibil atâta timp cât persoane corupte ocupă funcții-cheie. Reprezentanții PAS au declarat că sunt pregătiți să convoace ei înșiși ședința CMC dacă primarul Ceban va continua să evite dialogul.