Parteneriatul public-privat, motorul noului festival de teatru de la Chișinău

CHIȘINĂU – Succesul lansării Festivalului Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic” este un exemplu elocvent al unui ecosistem cultural funcțional, bazat pe o colaborare solidă între instituțiile statului, parteneri internaționali și mediul de afaceri privat. În cadrul conferinței de presă, organizatorii au subliniat rolul esențial pe care l-au jucat sponsorii și partenerii în transformarea unui vis în realitate.

Directoarea festivalului a mulțumit Ministerului Culturii pentru încrederea acordată, dar și partenerilor principali precum Innovate Moldova și EFES Moldova, alături de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Institutul Cultural Polonez de la București. Această susținere a fost vitală, în contextul în care, după cum a amintit regizorul Mihai Fusu, un festival similar de dramaturgie contemporană, inițiat în anii '90, nu a avut continuitate din motive predominant financiare.

O perspectivă notabilă a fost oferită de Veaceslav Cebotari, reprezentant al mediului de afaceri și sponsor al evenimentului. Acesta a afirmat că implicarea sa vine din dorința de a sprijini proiecte „cu sens” și cu viziune de viitor. „Atunci când vrei, lucrurile se întâmplă. Ați vrut și s-a întâmplat,” a spus Cebotari, subliniind că pentru comunitatea de business, dorința de a contribui la viața cetății este la fel de importantă ca efortul financiar în sine.

Criticul de teatru din România, Oana Cristea Grigorescu, a lăudat deschiderea mediului de afaceri din Republica Moldova, considerând-o un „semn de maturitate”. „Am fost impresionată de faptul că mediul de afaceri din Republica Moldova este atât de sensibil și atent la viața culturală,” a declarat Grigorescu. Ea a contrastat această situație cu cea din România, unde „de trei decenii și jumătate ne luptăm să dezvoltăm o relație cu mediul de afaceri, dar e întotdeauna dificil”.

Acest model de parteneriat demonstrează că sustenabilitatea proiectelor culturale pe termen lung depinde de capacitatea societății de a construi punți între sectorul public, cel privat și creatori, recunoscând cultura nu ca pe un lux, ci ca pe o investiție esențială în dezvoltarea socială.