Reforma administrativă prinde viteză: Peste 370 de localități au inițiat procesul de amalgamare voluntară

Guvernul accelerează reforma administrativ-teritorială, mizând pe stimulente financiare consistente pentru a convinge primăriile să adere la procesul de amalgamare voluntară. Peste 370 de localități din țară au inițiat deja decizii de comasare, a anunțat miercuri ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a subliniat că Guvernul a triplat fondurile de stimulare pentru comunitățile care aleg să se unească.
„Vedem o deschidere din partea aleșilor locali. Avem peste 370 de decizii de inițiere. Primarii și aleșii locali înțeleg că aceasta este o perspectivă pozitivă, chiar dacă este un proces mai complicat”, a declarat Spînu. Pentru a încuraja acest proces, Guvernul a majorat semnificativ suportul financiar. Ca exemplu, ministrul a menționat un grup de șapte primării din raionul Ungheni, unde Guvernul va susține procesul de consolidare cu peste 135 de milioane de lei.
Aceste fonduri provin, în parte, din Planul de Creștere, un instrument de finanțare prin care se fac investiții în economia Republicii Moldova. „Acele stimulente pe care le-am triplat pentru primăriile care urmează să se amalgameze, inclusiv, vin din Planul de Creștere. Vrem să ne asigurăm că și în 2026, ca și anul trecut, menținem un pas destul de activ și disciplinat de implementare”, a explicat ministrul.
Reforma vizează crearea unor unități administrativ-teritoriale mai puternice, cu o capacitate financiară și administrativă sporită, capabile să atragă investiții și să ofere servicii publice de o calitate mai bună cetățenilor. Guvernul a simplificat cadrul legal printr-un proiect de lege care facilitează procesul de amalgamare, iar numărul deciziilor de comasare este așteptat să crească în perioada următoare.
Cu toate acestea, autoritățile nu exclud și o abordare mai fermă în cazul în care procesul voluntar va stagna. Ministrul a menționat că, în cazul primăriilor care nu manifestă deschidere, Guvernul va discuta cu cetățenii și aleșii locali pentru a înțelege argumentele, dar lasă deschisă și opțiunea unei „amalgamări normative”. „Avem și procedura de amalgamare normativă. Vom vedea în următoarele luni dacă nu este deschidere în anumite primării. Vom discuta cu cetățenii, cu aleșii locali, vom încerca să vedem care sunt argumentele și o să decidem în consecință”, a avertizat Andrei Spînu.