Scandal ecologic: Ceban acuză PAS de gestionarea ilegală a deșeurilor și amenință cu proteste radicale

Primarul Ion Ceban a denunțat o presupusă afacere ilegală de gestionare a deșeurilor, care ar fi orchestrată de reprezentanți ai partidului PAS și de rudele acestora. Potrivit edilului, schema implică sortarea gunoiului la Sîngera și depozitarea ilegală a tonelor de deșeuri într-o groapă improvizată în comuna Bîcioi.
„PAS, împreună cu neamurile lor – primari, deputați, miniștri – și cu acceptul direct de la Președinție, au deschis o afacere ilegală”, a declarat Ceban. El a explicat că, după o sortare parțială la Sîngera, deșeurile care nu prezintă interes comercial sunt transportate zilnic și aruncate la un poligon neautorizat, amenajat „ilegal” pe teritoriul comunei Bîcioi. Primarul a subliniat că acest poligon a fost realizat de „cumnatul” unui oficial, fără a oferi nume, și a acuzat presa că nu investighează cine sunt beneficiarii reali ai acestei scheme.
Ceban a mai afirmat că această situație este folosită pentru a intimida alte localități precum Trușeni, Suruceni și Floreni, ai căror locuitori sunt speriați că nu vor mai avea unde să-și evacueze deșeurile. El a respins aceste manipulări, arătând că întreprinderea „Autosalubritate” nu a refuzat preluarea deșeurilor.
În acest context, primarul a lansat un ultimatum fără precedent la adresa guvernării centrale. El a avertizat că, dacă se va încerca blocarea accesului autospecialelor din Chișinău la poligonul autorizat de la Țînțăreni, ca formă de presiune politică, municipalitatea va riposta. „Dacă veți bloca activitățile la Țînțăreni ca să ne închideți gura, gunoiul pe care îl strângem o să-l aducem în curtea Președinției, Parlamentului și Guvernului, pentru dumneavoastră. Nu vom permite să vă bateți joc de Chișinău și de locuitorii săi”, a declarat ferm Ion Ceban.
Edilul a invitat primarii localităților afectate la discuții pentru a găsi soluții practice, fără „gălăgie și scandal” și fără a acoperi ceea ce el numește „businessul neamurilor PAS”. El a subliniat că această problemă afectează direct peste 30.000 de locuitori din Bîcioi și Sîngera, dar și comunitățile din preajmă, și a comparat situația cu dezastrul ecologic de la fosta gunoiște de la Bubuieci, care a necesitat eforturi uriașe pentru a fi închisă și recultivată.