Grădinițele și spitalele din capitală, dotate cu rezerve de apă. Autoritățile raportează pregătirea sectoarelor pentru o eventuală criză

Instituțiile de învățământ preșcolar și cele medico-sanitare din Chișinău sunt pregătite să facă față unei eventuale crize de apă, având deja asigurate rezerve și un plan de acțiune clar. În cadrul ședinței operative a Primăriei, șefii preturilor de sector și responsabilii din domeniul sănătății au prezentat rapoarte detaliate privind măsurile luate pentru securizarea activității acestor instituții vitale.
Potrivit datelor prezentate, toate cele 108 grădinițe funcționale în prezent pe teritoriul municipiului au fost dotate cu rezervoare de un metru cub pentru apă tehnică. Suplimentar, au fost contractate și distribuite peste 2.400 de butelii a câte 19 litri de apă potabilă, destinate consumului și preparării hranei. De asemenea, pentru a asigura igiena, a fost procurată veselă de unică folosință. S-a menționat că taberele de vară din afara orașului nu sunt afectate, acestea având surse proprii de apă din sonde locale.
În sistemul medical, au fost identificate 30 de puncte operaționale în cadrul a 17 instituții medico-sanitare municipale, incluzând spitale, maternități și centre ale medicilor de familie. Toate aceste puncte sunt deja asigurate atât cu apă potabilă, cât și cu apă tehnică, stocate în recipiente separate. Spitalele mari, cu activitate permanentă și consum sporit, precum Spitalul „Gheorghe Paladi”, Spitalul „Valentin Ignatenco” și Spitalul „Sfânta Treime”, dispun de capacități de stocare mai mari. Apa tehnică este destinată exclusiv necesităților sanitare și de curățenie, în timp ce apa potabilă este folosită pentru consumul pacienților și în blocurile alimentare.
Fiecare pretură de sector a prezentat un plan detaliat, conform protocolului general. De exemplu, în sectorul Ciocana sunt pregătite 35 de puncte de distribuție, în Rîșcani – 46, în Buiucani – 40, în Centru – 43, iar în Botanica – 49 de puncte. Fiecare plan sectorial include rute clare pentru autospeciale, surse de alimentare principale și de rezervă, și o ordine de prioritizare a distribuției, grădinițele și spitalele fiind primele pe listă. Autoritățile monitorizează situația la fiecare trei ore și sunt pregătite să activeze planul de contingență dacă situația o va impune, dând asigurări că funcționalitatea instituțiilor esențiale nu va fi periclitată.