Negocierile tehnice de aderare a Moldovei la UE ar putea fi finalizate în prima jumătate a anului 2028

Din punct de vedere tehnic, Republica Moldova ar putea finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană în primul sau al doilea trimestru al anului 2028, în perspectiva atingerii obiectivului de aderare până în anul 2030. Estimarea a fost prezentată de comisarul Marta Cos în cadrul conferinței de presă de la Luxemburg.
Oficialul european a declarat că susține viziunea Republicii Moldova de a deveni stat membru până în 2030, menționând că această proiecție se bazează pe o retroplanificare tehnică a procesului. Cu toate acestea, comisarul a precizat că, dincolo de partea tehnică a negocierilor, procesul depinde și de dinamica și capacitățile statelor membre ale Uniunii Europene.
La rândul său, un alt vorbitor din cadrul panelului a subliniat că progresul depinde de rezultatele livrate de statul candidat, iar Comisia răspunde acestor realizări. Potrivit acestuia, Republica Moldova își îndeplinește angajamentele pe diverse aspecte, iar partenerii europeni își vor onora, la rândul lor, promisiunile față de Chișinău.