Fracțiunea PAS din CMC acuză întârzieri la construcția parcărilor și invocă nereguli financiare la reparația drumurilor

Reprezentantul fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, a criticat administrația locală pentru nerealizarea promisiunilor privind amenajarea parcărilor la intrările în oraș și modul de gestionare a fondurilor pentru reparația străzilor.
Potrivit lui Dumitru Ivanov, deși primarul Ion Ceban a promis în campaniile din 2019 și 2023 construcția de parcări la toate intrările în capitală în termen de trei ani, până în septembrie anul curent nicio astfel de parcare nu a fost finalizată. Vorbitorul a precizat că lucrările la unele obiective au început abia în această vară, noul termen avansat de Primărie fiind sfârșitul anului 2027, iar orașul nu dispune în prezent nici de un regulament de parcări.
Referitor la infrastructura rutieră, Dumitru Ivanov a citat date dintr-un raport de audit prezentat recent de Curtea de Conturi. Conform declarațiilor sale, în sectorul Ciocana, Primăria a achitat în luna decembrie două milioane de lei pentru lucrări care au fost executate abia în luna mai. De asemenea, pentru cel puțin 16 străzi ar fi fost plătite peste 100 de milioane de lei fără proiecte și fără devize de cheltuieli.
Vorbitorul a mai menționat că, deși inițial o viceprimară a declarat în fața Curții de Conturi că instituția a luat act de toate constatările, ulterior Primăria a reacționat public afirmând că auditorii s-au transformat în experți pe drumuri.