15. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură şi adoptarea în lectura a doua a
proiectului de Lege nr.43 din 10 ianuarie 2012 privind importul unor autovehicule.
16. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr. 2714 din
9 decembrie 2011 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
Comasarea proiectului nr.2714, ca proiect de bază, cu proiectul nr.1487, ca proiect
de alternativă.
17. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr. 1487
din 28 iunie 2011 privind prevenirea şi combaterea crimei organizate. Planul
„Republica Moldova – Uniunea Europeană”, liberalizarea regimului de vize.
Prioritate legislativă a Guvernului Republicii Moldova.
18. Dezbaterea şi aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.112 din
17 ianuarie 2012 pentru modificarea unor acte legislative (Legea asigurării cu
pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele
organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23.06.93; Legea nr.45-XIII din
12.04.94 privind activitatea operativă de investigații – art.11; ș.a.).
19. Dezbaterea proiectului de Hotărîre nr.328 din 16 februarie 2012 privind
stabilirea datei alegerii Președintelui Republicii Moldova. Transferarea adoptării
proiectului de Hotărîre nr.328 pentru o ședință ulterioară.
Ședința începe la ora 10.00.
Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele
Parlamentului, asistat de domnul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al
Parlamentului, și de doamna Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului.
Domnul Marian Lupu:
Stimați colegi,
Bună dimineața.
Rog să vă ocupați locurile dumneavoastră, pentru a începe ședința plenului
Parlamentului.
Secretariatul,
Rog să anunțați prezența în sală.
Domnul Maxim Ganaciuc – secretar general adjunct al Parlamentului,
șeful Direcției documentare parlamentară:
Doamnelor și domnilor deputați,
Bună dimineața.
Vă anunț că la lucrările ședinței plenului Parlamentului, din totalul celor 101
de deputați, și-au înregistrat prezența 60 de deputați. Nu s-au înregistrat: deputatul
Butmalai (din motive de sănătate) și deputații Fracțiunii parlamentare a Partidului
Comuniștilor.
Domnul Marian Lupu:
Certificat concediu medical.