Dați-mi voie să vă dau citire amendamentului Untilă.
Amendamentul deputatului Untilă, citez: În contextul adresărilor parvenite
de la agenții economici care desfășoară activitatea de jocuri de noroc, în care se
solicită de a reveni la o echitate în ceea ce privește taxa pentru cazinouri, se
propune de a modifica compartimentul 1 litera i) din anexa la Legea nr.451 din
2001 după cum urmează.
Întreținerea cazinourilor pînă la 6 mese inclusiv - 180 mii lei pentru fiecare
masă de joc. Pentru fiecare masă de joc începînd cu a șaptea - 360 mii lei.
La 29 iunie a avut loc ședința Comisiei economie, buget și finanțe, în urma
cărei a fost adoptat raportul asupra proiectului de lege în lectura a doua.
Tot în aceeași zi, potrivit procedurii, raportul cu sinteza anexată a fost
distribuit deputaților. Proiectul respectiv a fost examinat în ședința plenară din
2 iulie și la solicitarea președintelui Fracțiunii PDM a fost returnat comisiei pentru
clarificarea unor întrebări.
La examinarea proiectului vizat ședința a fost prezidată de domnul
Urecheanu. S-au ivit mai multe neclarități. Potrivit stenogramei, proiectul respectiv
a fost adoptat fără vreo intervenție, fie întrebare, fie dezbatere, fie propunere de
amendament care să fie pusă la vot.
Intervenția deputatului Veaceslav Untilă, prin care a înaintat amendamentul
său, s-a produs după adoptarea în lectura a doua a proiectului nr.1161.
Din momentul adoptării în lectura a doua a proiectului respectiv și pînă la
intervenția deputatului Untilă, plenul Parlamentului a reușit să adopte în lectură
finală 4 proiecte. Intervenția deputatului Untilă s-a produs la momentul dezbaterii
pentru lectura a doua a unui alt proiect nr.1798 din supliment la ordinea de zi a
ședinței plenare, prezentat de deputatul Ioniță.
Potrivit stenogramei, președintele comisiei Ioniță nu a solicitat opinia
plenului la amendamentul Untilă prin supunere la vot.
Totodată, în stenogramă nu există dezacordul președintelui comisiei cu
amendamentul Untilă.
În intervenția sa, deputatul Untilă face trimitere la un careva accept al
Guvernului, care nu a fost identificat pe parcursul anchetei. Vicepreședintele
Urecheanu, care a prezidat ședința plenară în cauză, a acceptat o intervenție
întîrziată de modificare–completare a unui act legislativ deja adoptat și cel puțin nu
a supus votului amendamentul vizat.
Adoptat în modalitatea enunțată, proiectul a devenit Legea nr.176 din 15
iulie 2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.451 din 30 iulie 2001 privind
reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător.
Foarte pe scurt aș vrea să mă refer la procedura internă, legată de pregătirea
documentelor. Potrivit procedurilor interne, orice act legislativ adoptat este
redactat și verificat pînă a fi prezentat spre promulgare Președintelui Țării.
Etapele procesării și responsabilii sunt: consultantul responsabil, în cazul de
față Conișescu, din comisia sesizată în fond, Comisia economie, buget și finanțe,
se ghidează de stenograma respectivei ședințe plenare pentru a duce în textul
documentului adoptat toate amendamentele în cazul că acestea există, care au fost
acceptate prin vot de plenul Parlamentului.