Îmi face o plăcere deosebită să vă vorbesc astăzi despre unele chestiuni
politice presante pe care le avem în Europa la momentul actual și la Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei.
Membrii delegației dumneavoastră, și îi văd pe unii dintre ei în sală, sînt
foarte activi la Adunarea Parlamentară și doresc să vă spun că avem opt comisii și
două dintre acestea sînt conduse de deputați din Parlamentul dumneavoastră.
Așadar, sînteți o delegație mică, dar aveți, într-adevăr, o putere mare. Este vorba de
Ana Guțu, care este președinta Comisiei cultură și, de asemenea, domnul Ghilețchi,
care este președintele Comisiei afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă. Însă
și ceilalți membri desfășoară o activitate foarte bună și sînt totodată încîntată de
faptul că aveți o delegație compusă din cinci membri și dintre aceștia trei sînt
femei.
Vă mărturisesc faptul că sînt, în același timp, onorată să fiu a doua femeie
Președinte al Adunării Parlamentare. Aceasta nu este o performanță prea mare, căci
timp de 65 de ani am reușit să avem doar două femei președinte.
Consiliul Europei, după cum bine știți, a fost fondat în 1949, după cel de-al
doilea Război Mondial, de către 10 state membre și astăzi. Avem 47 de state
membre, care reprezintă o populație de 820 de milioane. Aceste persoane sînt
reprezentate în Adunarea Parlamentară de către 318 membri.
Țara dumneavoastră a aderat la Consiliul Europei cu 19 ani în urmă și
palmaresul pe care l-ați dobîndit în acești 19 ani este destul de impresionant. Aveți
o rată foarte înaltă de semnare și ratificare a convențiilor Consiliului Europei.
Aveți o implicare puternică în campanii precum „Unul din cinci”, pentru
combaterea abuzului față de copii și pentru promovarea ratificării Convenției
Lanzarote. Angajamentele curente pentru respectarea standardelor Consiliului
Europei și cooperarea dumneavoastră cu organele de monitorizare ale Consiliului
Europei …
Din păcate, astăzi în Europa sînt prea multe conflicte care merită atenția
noastră, inclusiv Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud și partea de nord a
Ciprului. Problema care vă privește în mod direct pe dumneavoastră este, desigur,
situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Europa a fost
destabilizată, pe lîngă aceasta, din cauza conflictului dintre țara dumneavoastră
vecină, Ucraina, și Rusia și este vădit că acest conflict are consecințe și pentru țara
dumneavoastră.
Anul acesta, mai înainte, cînd mă aflam la Viena și m-am adresat miniștrilor
afacerilor externe ai Consiliului Europei, am menționat că cele mai importante trei
provocări cu care se confruntă Consiliul Europei sînt : Ucraina, Ucraina și Ucraina.
Conflictul reprezintă un test pentru credibilitatea organizației noastre, un test
al abilității noastre de a susține un stat membru care se confruntă cu o criză politică
fără precedent, nu doar pe plan intern, dar și la frontierele sale. Și un test pentru noi
pentru a proteja drepturile omului în Ucraina și în Rusia. De asemenea, este un test
pentru păstrarea integrității teritoriale în familia Consiliului Europei.
În timpul evenimentelor din februarie 2014, care au avut loc la Kiev, pe
Maidan, raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-au aflat pe
Maidan, am ținut legătura zilnic și am fost ținută la curent cu situația. La o