Arhiva transmisiunilor live
-
27 mai 2026
Conferința „Energy Bridge România – Republica Moldova: De la dependență la autonomie energetică” organizată de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova
-
26 mai 2026
Briefing de presă susținut de vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Doina Gherman, și conducerea comisiilor pentru politică externă din cadrul Consiliului Național și al Consiliului Federal ale Parlamentului Republicii Austria
-
26 mai 2026
Business meeting organizat de Agenda Naţională de Business și IDIS Viitorul dedicat viitorului energetic al Republicii Moldova
-
26 mai 2026
Conferință de presă susținută de ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, privind lansarea programului „Restart”, ce vizează reforma reorganizării direcțiilor de educație raionale și municipale
-
26 mai 2026
Grupul Banca Mondială și Clubul Presei Economice discută Perspectivele Economice pentru Moldova. Subiectul special „Piața muncii din Moldova: În transformare lentă, dar rezilientă în fața presiunilor”
-
26 mai 2026
Masa rotundă cu tema „Spre un consens politic și societal larg privind reforma administrației publice locale în Republica Moldova: viziuni și soluții funcționale” organizată de Fundația „Friedrich Ebert” și Școala de Administrație Publica a Universității de Stat din Moldova
-
25 mai 2026
Consultări publice despre cadrul legal aferent activității companiilor care produc energie din surse regenerabile pe teritoriul Republicii Moldova, organizate pe platforma Comisiei pentru economie, buget și finanțe
-
24 mai 2026
Evenimentul „Învață în Moldova” și „Fii PRO! Alege să fii Profesor!”
-
22 mai 2026
Consultările publice organizate de Ministerul Culturii al Republicii Moldova asupra proiectului de lege privind protejarea monumentelor istorice
-
21 mai 2026
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 21 mai 2026
-
20 mai 2026
Declarații după ședința Guvernului Republicii Moldova din 20 mai 2026
-
20 mai 2026
Forumul #JUSTIȚIEPENTRUMOLDOVA 2.0. Prezentarea raportului alternativ de monitorizare a implementării strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022 – 2025
-
20 mai 2026
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 20 mai 2026
-
19 mai 2026
Participarea viceprim-ministrului, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, la conferința internațională „Securitatea energetică – Lecțiile Ucrainei”, desfășurată la Berlin
-
18 mai 2026
Conferință de presă susținută de Directorul General al TRM, Vlad Țurcanu, cu tema „Răspunsul Directorului General al Companiei Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, la rezultatele votului juriului național la Eurovision 2026”