Expert-Grup organizează masă rotundă pentru a discuta Strategia de Mobilitate a Republicii Moldova
Chișinău, Moldova - 30 iulie 2024 - Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a organizat astăzi o masă rotundă cu tema „Strategia de mobilitate: cum asigurăm modernizarea infrastructurii, competitivitatea transportului autohton și buna guvernanță în sistem?”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Ministerului Mediului, experți din domeniul transporturilor și societății civile, pentru a discuta versiunea preliminară a strategiei de mobilitate.
Expert-Grup, un think tank independent cu o misiune de a contribui la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, a subliniat importanța acestui document pentru consolidarea competitivității economiei naționale și integrarea sistemelor de transport moldovenești în cele europene.
„Această strategie ar trebui să răspundă la provocările actuale, la provocările viitoare și ar trebui să integreze inclusiv și politicile Uniunii Europene,” a declarat Mircea Păscăluță, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În cadrul evenimentului, Expert-Grup a prezentat un document de politici care evidențiază problemele și constrângerile care nu s-au regăsit în strategia de mobilitate, formulând totodată o serie de recomandări concrete.
„Scopul acestei note analitice este de a evidenția problemele și constrângerile care nu s-au regăsit în acest document și, eventual, să formulăm propuneri pentru îmbunătățirea acestui proiect de strategie de mobilitate,” a explicat Vitalie Rapcea, expert la Expert-Grup.
Printre recomandările formulate se numără instituirea unei abordări integrate asupra mobilității, descrierea detaliată a problemelor și constrângerilor, corelarea obiectivelor vizionare cu problemele identificate, utilizarea unor indicatori relevanți de monitorizare și asigurarea continuității reformelor sectoriale.
Participanții la masa rotundă au subliniat importanța dezbaterii publice a strategiei de mobilitate și au salutat deschiderea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru dialog. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei strategii coerente și realiste, care să contribuie la modernizarea infrastructurii de transport și la creșterea competitivității economiei moldovenești.