Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” demontează miturile despre creștinismul în UE
Chișinău, Republica Moldova - Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” a organizat marți, 17 septembrie 2024, o conferință de presă cu tema „Creștinismul în UE: între sperietori și adevăr”, adresând preocupările legate de compatibilitatea dintre valorile creștine și integrarea europeană.
Evenimentul a reunit experți și reprezentanți ai societății civile într-un dialog deschis despre adevărata față a Europei, demontând miturile vehiculate cu privire la o presupusă contradicție între aderarea la Uniunea Europeană și păstrarea identității creștine.
"Unul din scopurile inițiativei noastre, Cetățeni pentru Europa, este să explicăm, să educăm populația despre adevărata menire a Europei și să combatem falsurile despre ceea ce este Europa”, a declarat un reprezentant al Inițiativei.
Unul dintre aspectele subliniate în cadrul conferinței a fost importanța moștenirii creștine în conturarea valorilor și principiilor fundamentale ale Uniunii Europene.
“Europa este fundamentată de fapt pe morala creștină. Legislația europeană, foarte multe practici, legislația din domeniul social europeană își are rădăcinile în morala creștină”, a adăugat reprezentantul Inițiativei.
Conferința a subliniat, de asemenea, diversitatea religioasă din spațiul european, amintind că multe state membre au o populație majoritar creștin ortodoxă, precum România, Bulgaria, Grecia și Cipru.
Evenimentul s-a bucurat și de participarea unui reprezentant al Bisericii, care a oferit o perspectivă teologică asupra relației dintre creștinism și Uniunea Europeană.
“Europa este un spațiu spiritual și civilizațional, iar acest concept are drept fundament învățătura lui Hristos, valorile creștine și evanghelice”, a afirmat acesta.
Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” își propune să continue demersurile de informare corectă a publicului cu privire la integrarea europeană, subliniind compatibilitatea dintre valorile europene și cele creștine.