„Cetățeni pentru Europa” demontează falsurile despre comunitatea LGBT și aderarea la UE
Chișinău, Moldova – 4 octombrie 2024 – Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” a organizat vineri, 4 octombrie, o conferință de presă dedicată demontării falsurilor și manipulărilor legate de comunitatea LGBT, care sunt adesea folosite pentru a distorsiona discuțiile despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Conferința a avut loc la ora 11:00 și a abordat impactul aderării la UE asupra drepturilor LGBT în Republica Moldova.
Inițiativa „Cetățeni pentru Europa” are misiunea de a combate dezinformarea și manipulările care circulă în spațiul public cu privire la referendumul din 20 octombrie și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Organizatorii au subliniat importanța unei discuții bazate pe fapte și dovezi, în contextul în care se răspândesc numeroase informații false și scoase din context.
„Sunt numeroase falsuri care sunt pur și simplu greșite din punct de vedere factual,” a declarat Eugen Muravschi, membru al echipei de coordonare a campaniei „Cetățeni pentru Europa”. „Se spun multe lucruri că UE va impune un lucru sau altul, pe când UE nu are atribuții în acele domenii. Acestea sunt menite să distragă atenția oamenilor de la problemele reale și să devieze discuția despre aderare de la lucruri factuale, adevărate, înspre frici emoționale.”
Tatiana Cojocaru, sociologă și expertă, a adus în discuție impactul Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse, adoptată în 2012. „Au trecut 12 ani de la adoptarea legii. Ce s-a schimbat în Republica Moldova de atunci? Cum ne-a afectat pe noi, pe fiecare dintre noi? Cum ni s-a schimbat viața noastră? Răspunsul este: nicicum. Apocalipsa n-a venit. Noi trăim în continuare așa cum trăiam și până acum, poate un pic mai aproape de Europa, poate un pic cu mai multe drepturi pentru fiecare dintre noi și respect față de celălalt.”
Andrei Târciun, doctor în filosofie, a subliniat importanța clarificării termenilor și conceptelor utilizate în discursul public. El a explicat că discriminarea nu se referă doar la minoritățile sexuale, ci la orice segment de populație căruia îi este încălcat dreptul la o anumită lege sau la egalitate. "Discriminarea în sensul negativ al cuvântului apare din momentul în care încercăm să atribuim o stare de inegalitate în fața unor șanse de a ajunge sau de a aspira la anumite poziții sociale," a explicat Târciun.
„Cetățeni pentru Europa” a reiterat că Uniunea Europeană nu poate impune cote LGBT în serviciul public și nu își bagă nasul acolo unde crede ea de cuviință. Activitatea Uniunii Europene este strict delimitată de tratatele sale fondatoare, iar conform acestora, UE nu are atribuții sau competențe în domeniul politicii educaționale, al stării civile sau al administrației publice din punct de vedere al resurselor umane.
„Valorile sociale rămân la discreția societății,” a concluzionat Muravschi. „Grecia, România, alte țări din UE, ortodoxe, țări ca noi, au decis singure pentru ele dacă vor să accepte anumite lucruri sau nu. Și așa va fi și în cazul Moldovei. UE nu ne va impune nimic. Noi vom decide în continuare, noi pentru noi, cum vrem să trăim.” Inițiativa a invitat publicul să se informeze din surse credibile și să nu se lase influențat de manipulări și falsuri.