Dezvoltare locală prin piața de capital: Municipiul Ungheni și orașul Leova lansează noi oferte publice de obligațiuni municipale
Chișinău, 10 august 2026 - La data de 10 august 2026, a avut loc evenimentul de lansare „Dezvoltare locală prin piața de capital”, care a marcat deschiderea oficială a noilor oferte publice de obligațiuni municipale emise de municipiul Ungheni și orașul Leova. Inițiativa are scopul de a atrage resurse financiare interne pentru realizarea proiectelor de infrastructură și de a consolida autonomia financiară a administrațiilor publice locale, oferind totodată cetățenilor și mediului de afaceri un instrument sigur de investiții.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale, ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), intermediari financiari și parteneri de dezvoltare, care au subliniat importanța modernizării mecanismelor de finanțare pentru comunitățile din Republica Moldova.
„Obligațiunile municipale reprezintă mult mai mult decât un instrument financiar. Ele sunt o oportunitate de a consolida guvernele locale, de a crea noi oportunități pentru investitori și de a contribui direct la dezvoltarea comunităților și a pieței de capital din Moldova”, a declarat Maaike Keizer, șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Un exemplu concret al utilizării acestor instrumente este municipiul Ungheni, care își propune să atragă 10 milioane de lei prin actuala emisiune. Fondurile vor fi direcționate către reabilitarea drumurilor secundare din cartierele orașului, un proiect esențial pentru confortul și mobilitatea locuitorilor.
„Este o oportunitate vitală pentru noi, deoarece avem peste 60 de kilometri de drumuri secundare care necesită reparații. Vedem un interes sporit din partea cetățenilor, care înțeleg că banii lor contribuie direct la confortul comunității, oferind totodată un randament financiar sigur și transparent. Încă din prima zi am înregistrat subscrieri considerabile, ceea ce demonstrează încrederea în acest instrument”, a subliniat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.
Pentru a facilita accesul primăriilor la piața de capital, autoritățile de reglementare au simplificat semnificativ procedurile birocratice. Reprezentanții CNPF au precizat că timpul de examinare și aprobare a prospectelor de emisiune a fost redus de la aproximativ o lună la doar cinci zile lucrătoare. De asemenea, costurile și taxele percepute de autoritatea de reglementare pentru înregistrarea acestor emisiuni au fost eliminate complet, eliminând barierele administrative pentru primării.
Din perspectiva pieței financiare, obligațiunile municipale devin o opțiune tot mai atractivă în raport cu produsele bancare clasice.
„Pentru investitori, obligațiunile municipale reprezintă o sursă alternativă excelentă de plasament. Acestea oferă dobânzi atractive și un grad înalt de siguranță, fiind un instrument complementar creditelor sau depozitelor bancare tradiționale. Este un pas firesc în maturizarea pieței financiare din țară”, a menționat Vitalie Corniciuc, vicepreședintele VictoriaBank, instituția care acționează în calitate de intermediar pentru aceste oferte.
Aceste noi emisiuni de obligațiuni fac parte dintr-un efort mai amplu de diversificare a resurselor financiare locale, facilitat prin proiectul implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. De la inițierea acestui mecanism în anul 2021, piața din Republica Moldova a integrat cu succes multiple emisiuni similare, demonstrând viabilitatea pe termen lung a obligațiunilor corporative și municipale ca motor de creștere economică și dezvoltare locală.