Vasile Bolea: Bună ziua, stimați colegi. V-am invitat de urgență aici, la Primăria mun. Chișinău. Ceva timp în urmă am fost la o construcție ilegală, pe bd. Moscova, unde compania de construcție xxxyyyzzz-Grup încearcă să construiască 2 blocuri cu 9 etaje în preajma unei grădinițe și acăpărând o parte din teritoriul grădiniței. Noi astăzi am fost acolo să cerem de bună voie stoparea acțiunilor sale ilegale, deoarece la data de 25 septembrie curent primăria mun. Chișinău, la solicitarea noastră a emis o dispoziție privind sistarea lucrărilor de construcție. Acei domni nu s-au conformat cerințelor și au continuat mai departe să construiască. Ca o măsură preventivă noi le-am demontat gardul la aceastră construcție și am adus-o, o parte din acest gard, am adus aici la primăria mun. Chișinău domnului care conduce această Primărie și care eliberează acele autorizații de construire care sunt eliberate cu încălcarea legislației în vigoare. Vrem să-i spunem domnului Dorin Chirtoacă să se apuce de treabă. Ajunge atâta umblat cu nunta și celelalte lucruri. Noi nu o singură dată am declarat că este necesar să ne așezăm consilierii consiliului municipal, să se așeze la într-o ședință și să rezolve această problemă deoarece din 2011, dar și mai devreme, această problemă persistă în Chișinău: se construiește peste tot, parcurile sunt defrișate, se construiesc lângă grădinițe deja au început și teritoriile a grădiniților să fie luate pentru construcții, terenurile de joacă pentru copii și așa mai departe. Noi am insistat ca cel puțin pentru o lună de zile să fie instituit un moratoriu la eliberarea autorizațiilor de construire. Primăria până acum tace. Tace de fiecare dată vom aduce aceste garduri de la construcțiile ilegale. Și dacă anterior o făceam o dată în lună, acum dacă nu o să ne audă, săptămânal, zilnic o să aducem părți din garduri a construcțiilor care au loc la noi în Chișinău.

Ion Ceban: Și încă ceva. Moratoriul trebuie să fie pentru consrucțiile problematice. Este, dacă vreți, un ultimatum pentru Dorin Chirtoacă: ori se apucă de treabă în orașul ăsta, ori nu are ce căuta la cârma primăriei și în fiecare zi se va trezi cu ... de genul acesta. Pentru că asta ține de activitatea primăriei și nu trebuie să o facem noi, dar trebuie să o facă cei din instituțiile competente. Punct. Ajunge să împărțiți grădinițile de copii, să le cedați și să construiți acolo ca să vă faceți bani. Eu vreau să vă rog în continuare, astăzi este ședința comisiei funciare. Cine are timp, să mergeți și la comisia funiciară să vedeți ce se întâmplă acolo. O grămadă de decizii care se propun a fi aprobate, cu 5 lei mp2 pentru un an de zile. Foarte multe ilegalități în continuare se legifereze aici în Consiliul Municipal. Noi o să cerem cum am și promis, fiecare ședință a comisiilor Consiliului Municipal, ședințe de lucru a primăriei vor fi transmise online, să vadă țara eroii care împart drumurile publice și delapidează municipalitatea. Vă mulțumesc.

Jurnalist: [nedeslușit]

Ion Ceban: Din informațiile pe care le avem, este și o persoană apropiată partidelor, cel puțin două. Mai mult decât atât, din informațiile pe care le dispunem, dar le verificăm, este și cineva din Guvern, de la un Minister, cum s-ar spune „krâșa” pentru toată treaba aceasta. Îi dăm din deget, dacă nu se întâmplă nimic săptămâna viitoare o să-i dăm citație.

Jurnalist: [nedeslușit]

Ion Ceban: Sute au fost stopate. Dar acum cresc ca ciupercile după ploaie ca să vă fie foarte clar. După ce s-a instalat în scaun pentru mandatul 3, pur și simplu toate deciziile sunt trase urechi și iese la iveală, ca să înțelegeți. Atunci am preîntâmpinat că lucrurile degenerează spre grav de tot. Iată că se întâmplă în ziua în amiaza mare.
Vasile Bolea: Roadele le culegem. Ca să înțelegeți, noi până acum am stopat sute de construcții. Dar în Chișinău după statistici sunt în jur de 2000, peste 2000 de construcții ilegale. Noi ca partid, ca deputați, având mandatul cetățenilor, văzând aceste ilegalități și conform legii privind statutul a deputatului încercăm să le oprim. Dar considerăm că problema trebuie rezolvată sistemic și aici în Primărie. Pentru mass-media vreau să spun că săptămâna viitoare voi ieși cu unele documente și am să arăt schema clasică cum aici la Primărie cum se eliberează aceste autorizații de construire. Am să arăt documentele și răspunsurile care sunt... care îmi vin în urmă interpelărilor noastre de deputat. O să vi le arătăm schemele cum se fură orașul.

Ion Ceban: Unii fură miliardele sus, alții fură miliarde jos.

Jurnalist: [nedeslușit]

Ion Ceban: Noi o să le aducem săptămânal. Dacă o să fie nevoie, o să le ducem la dânsul în cabinet ca să înțeleagă că lucrurile nu mai pot fi tolerate în asemenea hal. Atât. Vă invităm la ședința comisiei funciare să vedeți eroii.