Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Gabriel Oprea: Bună dimineața. Înainte de toate vreau să îmi exprim regretul față de tragicul eveniment care s-a petrecut ieri dimineață în Turcia, la Ankara, în urma căruia mulți oameni nevinovați au căzut victime unui atentat terorist, inclusiv polițiști care se aflau la datorie.

Ca viceprim-ministru pentru securitate națională transmit mesajul meu de solidaritate față de poporul turc și condoleanțe familiilor victimelor. Turcia este și rămâne un partener important pentru România și un aliat de nădejde în cadrul NATO, în regiunea Mării Negre.

În cursul acestei săptămâni, la invitația FBI, am efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la Washington, unde am avut o serie de întâlniri cu Procurorul General al SUA, cu reprezentanții Departamentului de Justiție, ai principalelor agenții federale de aplicare a legii, cu șeful Comunității de Informații al SUA, care îndeplinește și funcția de consilier principal pe probleme de informații al Președintelui Statelor Unite ale Americii, precum și cu membri ai Senatului american.

În urma întrevederilor cu acești înalți oficiali americani s-au desprins două concluzii deosebit de importante pentru România, pentru siguranța și securitatea fiecăruia dintre noi. Prima veste bună se referă la regimul vizelor pentru Statele Unite ale Americii, iar a doua, pe care o consider și mai relevantă, în contextul geopolitic complicat din jurul țării noastre, vizează sporirea garanțiilor de securitate pentru România.

Vreau să vă asigur că pe durata fiecăreia dintre întrevederi am primit mesaje foarte încurajatoare și apreciative față de ceea ce înseamnă relația pe care România o are cu Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic dintre cele două țări.

În actualul context de securitate, este o oportunitate importantă pentru România să consolideze și să dezvolte aceste relații, în special în planul stabilității și securității naționale și regionale.

Am fost onorat și mândru să aflu, în cursul discuțiilor purtate, că România, prin eforturile militare pe care le-a făcut în cadrul NATO, prin cooperarea excelentă din domeniul securității și prin contribuția din domeniul intelligence-ului, este apreciată la cel mai înalt nivel de către Administrația americană.

România este astăzi un partener solid și un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Principalele teme pe care le-am abordat au fost, în mod evident, cele din domeniul securității, al consolidării statului de drept, al justiției și al aplicării legii. Este unanim apreciat că această componentă de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA este cea mai relevantă și mai robustă, cu atât mai mult în actualul context geopolitic regional.

Un mesaj important pe care am ținut să-l transmit atât reprezentanților Administrației americane, cât și senatorilor americani cu care am avut întrevederi, a fost acela referitor la determinarea României de a continua demersurile pentru includerea în Programul Viza Waiver care va conduce la eliminarea vizelor pentru români.

Așa cum ați fost informați, am semnat împreună cu Procurorul General al SUA, doamna Loretta Lynch, Acordul între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave.

Acest demers reprezintă îndeplinirea de către România a celui mai important criteriu tehnic necesar includerii în Programul Visa Waiver de liberalizare a vizelor pentru cetățenii români.

Am transmis oficialilor americani că suntem consecvenți calendarului de îndeplinire a condițiilor necesare atingerii acestui obiectiv, față de care românii au mari așteptări.

O întâlnire constructivă am avut, de asemenea, cu directorul Comunității de Informații a SUA, domnul James Clapper. Cu această ocazie a fost reconfirmată cooperarea foarte bună dintre cele două state în special în domeniul intelligence.

De altfel, domnul Clapper a acceptat invitația de a efectua o vizită în România, prilej cu care vom putea dezvolta relațiile bilaterale în ceea ce privește întărirea securității și intensificarea schimbului de informații.

În plan operativ, în ceea ce privește problematica Afacerilor Interne am avut discuții cu șefii FBI și DEA, ocazie cu care s-a reconfirmat, de la cel mai înalt nivel al acestor puternice agenții federale americane, că specialiștii români din domeniul securității naționale sunt adevărați profesioniști cu care se cooperează foarte bine și eficient.

În calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională, țin să le mulțumesc colegilor, care lucrează în domeniul securității naționale pentru modul în care își fac datoria, pentru felul în care munca lor se reflectă în imaginea noastră și contribuie la reputația profesională a României în străinătate.

În continuarea dialogului deschis cu reprezentanții agențiilor americane de aplicare a legii, am lansat invitația șefului Agenției Antidrog Americane, de a face o vizită în România și sper ca acest lucru să se materializeze în perioada următoare pentru a valorifica potențialul de colaborare în domeniul cooperării forțelor de poliție ale celor două țări.

Am avut, de asemenea, discuții cu doi importanți reprezentanți ai Congresului American – senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă și Afaceri Guvernamentale și cu senatorul Richard Burr, președintele Comitetului pentru Informații al Senatului SUA.

Cei doi senatori americani - oameni cu vastă expertiză asupra problematicii de securitate internațională - au apreciat rolul strategic important pe care România îl are și determinarea noastră de a ne îndeplini acest rol în regiune.

Ceea ce vreau să subliniez în urma acestor importante întâlniri pe care le-am avut în Statele Unite ale Americii este faptul că România este recunoscută și apreciată ca un partener stabil, serios și de încredere.

În planul cooperării strategice s-a discutat foarte mult despre importanța facilității de la Deveselu, pe care o vom operaționaliza până la sfârșitul acestui an, acest lucru fiind o dovadă în plus a capacității României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecție al NATO în regiune.

Fiecare pas înainte pe care îl facem pe linia cooperării cu autoritățile din Statele Unite ale Americii contribuie la consolidarea Parteneriatului nostru Strategic, obiectiv de relevanță majoră în planul stabilităţii și al securității regionale.

Așa cum am spus-o și interlocutorilor mei, consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă pentru România, alături de prezența în Uniunea Europeană și NATO, un pilon major al politicii noastre externe.

În ultimii 25 de ani România s-a dezvoltat și a evoluat foarte mult, fiind astăzi un partener solid și un aliat de încredere al Statelor Unite ale Americii.

Această viziune a făcut ca România să aibă astăzi cele mai importante garanții de securitate din istoria ei.

Consider că obiectivele vizitei mele în Statele Unite ale Americii, pe care le-am stabilit împreună cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis și cu Primul-ministru Victor Ponta, au fost atinse. De altfel, i-am informat prompt, atât pe Președinte, cât și pe Primul-ministru în legătură cu rezultatele întrevederilor pe care le-am avut în această săptămână cu oficialii americani.

Mulțumesc foarte mult.