Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Valeriu Streleț: Bună ziua stimați reprezentanți ai presei.

După cum v-am anunțat și anterior, vom mai continua o serie de acțiuni în contextul bunei guvernări eficiente în Republica Moldova. Vreau să anunț că astăzi am am expediat în adresa Președintelui Republicii Moldova un demers. Acest demers este formulat în temeiul Articolului 8, alineat 8, din Legea privind Centrul Național Anticorupție și rezumatul acestui demers constă în inițierea procedurii de demisie a Directorului Centrului Național Anticorupție, domnul Chetraru Viorel.

Este prerogativa primului ministru să vină cu aceste inițiative către Președintele Republicii Moldova și este deja la discreția Președintelui Republicii Moldova dacă emite sau nu emite decretul de demisie a funcționarului menționat.

Ca să evităm eventuale speculații privind răfuieli sau vendete în această perioadă, aș vrea să menționez că în argumentarea acestui demers, în capul listei de motive este invocat anume faptul că indiferent de statistica triumfalistă care este prezentată de către domnul Chetraru privind activitatea Centrului și eventuale aluzii care existau la anumite ingerințe politice, cu toate că pot să declar că niciodată nu i-am dat absolut nici un fel de indicații domnului Chetraru cum să procedeze într-un anumit caz sau altul. Indiferent de aceste circumstanțe, indicele percepției corupției, atât pe interior, cât și toate studiile făcute de experții străini continuă să fie într-o continuă creștere. La fel, avem suficiente motive și probe să considerăm că Centrul Național Anticorupție a adoptat o strategie de abordare discreționară și selectivă în procesul de combatere a corupției, soldată cu un randament foarte redus al activității a acestei instituții.

Un element important este abordarea selectivă manifestată chiar și în cazul investigării dosarelor care vizează fraudele la Banca de Economii, în cadrul cărora, principalul învinuit continuă să se plimbe la libertate, chiar și în contextul acestui autodenunț prin care principalul învinuit recunoaște că a comis un act de corupere activă, chiar dacă cineva i-a pretins să-i dea careva sume sau mite, era obligat să raporteze conform legii și nu să dea acești bani. Respectiv... dacă au fost dați. Respectiv, reieșind din aceste considerente, am solicitat domnului Președintele al Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, să inițieze procedura de eliberare din funcție a domnului Viorel Chetraru, directorul Centrului Național Anticorupție.

Sper că aceasta inițiativă să fie apreciată și să i se dea curs, inclusiv și din considerentul că în cadrul mesei rotunde pentru dialog civic, care a fost convocată miercuri, una din principalele revendicări a protestatarilor a vizat anume demisia domnului director CNA, Viorel Chetraru.

Astea au fost informațiile care am dorit să vi le comunic.

E briefing din păcate, eu doar am anunțat. Într-o conferință de presă am să vă spun.

Citate Video