Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Iurie Leancă: A fost prima discuție. A fost reprezentanții PD-ului, PL-ului și deputații neafiliați. Am reconfirmat toți cei prezenți, nu doar atașamentul valorilor europene, nu doar atașamentul parcursului european al Republicii Moldova, dar și faptul că înțelegem că țara e într-o situație critică, situație dramatică și dacă nu reușim într-o perioadă relativ scurtă să creăm o majoritate funcțională, stabilă, gata să întreprindă tot ce e nevoie pentru a asigura acest curs european, pentru a depăși această semi-izolare, auto-izolare, în care se află acum Republica Moldova - va fi foarte complicat să mai vorbim despre un stat funcțional și interesul cetățeanului.
Din păcate, deocamdată nu au fost reprezentații din partea PLDM-ului. Înțeleg că dânșii duminică au o ședință a consiliului. Eu tot ce pot să sper doar că pornind și de la declarațiile de ieri din timpul dezbaterilor pe moțiunea de cenzură, colegii din PLDM au vorbit despre importanța acestui parcurs european, despre atașamentul lui. Știu că sunt mesaje... că am primit și eu și sper că au primit și alți colegi. Cei de fapt 55 care au fost votați după 30 noiembrie - 55 de deputați. Sper că vor analiza la rece situația unde ne aflăm noi și vom putea în baza acestor analize la rece și pornind de la înțelegerea responsabilității să mergem înainte.

Jurnalist: Ați decis ceva astăzi?

Iurie Leancă: Păi nu, a fost doar o primă discuție. O primă discuție și după cum am spus, fiecare a spus că înțelege încă o dată necesitatea unor discuții. Dar ce-am zis eu - că e nevoie de avut o majoritate. Un Guvern minoritar - cred că am tras cu toții concluzia amară despre o astfel de construcție fragilă și artificială până la urmă. Pe acest motiv e nevoie de cooptarea bine înțeles a colegilor din PLDM.

Jurnalist: Dar în cazul în care nu vor accepta cei din PLDM să participe la negociere...

Iurie Leancă: Eu nici nu vreau să discut astăzi un asemenea scenariu, fiindcă nu văd soluții viabile în cazul în care ei vor refuza și nu-mi dau seama...

Jurnalist: [nedeslușibil]

Iurie Leancă: Nu, acum n-am discutat. Încă o dată: cel mai important e să avem această majoritate.

Jurnalist: Când vă mai întâlniți?

Iurie Leancă: La începutul săptămânii este... [...] să ne întâlnim, fiindcă fiecare zi costă. Trebuie să vină și misiunea FMI. E nevoie de un Guvern în acest sens. E nevoie de făcut mai multe, de întreprins mai multe acțiuni la nivel legislativ și acțiuni din parte Guvernului pentru a contora cel puțin o perspectivă de ieșire din criza sistemică în care se află Republica Moldova.
Mulțumesc. O zi bună.