Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Nicolae Bănicioiu: Dorim să vă facem o comunicare legat de discuția Comitetului Național pentru Situații de Urgențe și modul în care s-au desfășurat evenimentele de ieri și din noaptea trecută. Vreau să vă spun că a fost ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgențe condusă de vicepremier Gabriel Oprea. S-au prezentat toate măsurile luate în cursul nopții. Și vreau să vă spun încă o dată că statul român a arătat că funcționează, iar sistemul medical și sistemul de urgență a funcționat tot timpul: de la ambulanța, SMURD, până la intervenția colegilor de la Ministerul de Interne, IGSU, pompieri și cadrele din poliție. Referitor la partea de spitale, vreau să vă spun că toate spitalele au acționat rapid, s-au mobilizat rapid. Întradevăr au fost chemați medici și asistente de acasă. O parte dintre ei au venit chiar voluntar. Iar toate medicamentele și tot ceea ce era necesar a fost asigurat. Au fost luate câteva măsuri de transfer de echipamente medicale. Mă refer aici la monitoare și ventilatoare către Spitalul de arși pentru a asigura o suplimentare a acestora. Iar în momentul de față putem spune că situația este stabilizată. Putem spune că în toate spitalele în care s-a intervenit situația este stabilizată. Și vreau să vă citesc și spitatelel unde sunt răniții în acest moment: Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul de Arși după cum bine știți, Spitalul Colțea, dar majoritatea au fost transferați de la Colțea, Spitalul Militar, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Bagdasar-Arseni, Spitalul Elias, Spitalul SRI și Spitalul Ministerului de Interne. Vreau să mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare, pentru solidaritate și mai ales pentru profesionalism. Și în acest moment vicepremierul Gabriel Oprea și ministrul apărării, domnul Dușcea, sunt și au rămas la comanda Comitetului Național pentru Situații de Urgențe și pentru monitorizarea acțiunilor pe care le întreprindem în momentul de față.

De asemenea, pentru partea de asigurarea plasmei și sângelui necesar s-au făcut toate eforturile. În primul rând - s-a asigurat rezerva strategică pe care noi o aveam. Pentru noaptea întrecută n-a fost absolut nici o problemă și în cursul dimineții și în prima parte totul este asigurat. Solidaritatea bucureștenilor este extraordinară și de apreciat. Noi am comunicat că-i așteptăm pe oameni să doneze de la ora 8 de dimineață. Foarte mulți dintre ei au venit încă de azi dimineață și practic centrul de transfuzie București a fost deschis de la ora 1 și jumate de azi noapte. Facem însă un apel pentru a nu crea aglomerați nici în acest moment și pentru a conserva eforturile și pe zilele următoare, când vom avea nevoie de cantități suplimentare de sânge. Deci să nu ne ducem toți în momentul de față, ci să conservăm efortul pentru zilele următoare. În momentul de față este asigurat necesarul și vreau să vă spun că sunt cele 3 centre unde se pot duce cei care vor să doneze sânge. Este Centrul din str. Constantin Caracaș nr. 2-8 care este deschis astăzi, Centrul de la Spitalul Militar la fel deschis de la 7 dimineața și Centrul de la Spitalul Universitar la fel deschis de la ora 8 dimineață. În momentul de față practic situația este gestionată într-un sistem integrat, colaborare Ministerul de Interne - Ministerul Sănătății, cu suportul Ministerul Apărării prin Spitalul Militar. Serviciul Român de Informație cu Spitalul și capabilitatea medicală pe care ne-au pus-o la dispoziție. Ministerul Apărării prin cele 2 avioane de transport victime care sunt în momentul de față funcționale. Deocamdată nu au fost nevoie de folosirea lor. În caz că personalul medical va decide un eventual transfer a unui număr de victime, în momentul acela vom apela la colegii noștri. Însă repet - momentan situația este sub control.

Raed Arafat: Mulțumesc domnule ministru. O să intru în niște detalii tehnice acuma, ca să explic ce s-a întâmplat, ce a fost mobilizat și care este situația actuală pe linia situațiilor de urgențe. Deci, apelul a intrat la 22.32 de minute. Au fost mobilizate primele forțe și au început deplasarea către locul incediului, sosind acolo la 22.43 de minute. Deci de la primirea primului apel prin 112, până la sosirea la fața locului - 11 minute.

Constatând situația de acolo, a fost solicitat declanșarea planului Roșu, care este planul care îl declanșăm automat când vedem că avem un număr mare de victime la fața locului și unde este necesară mobilizarea unui număr mare de echipaje și inclusiv a unor echipaje suplimentare necesare pentru intervenția la dezastre sau accidente colective. Astfel, echipajele care au fost deplasate: din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - au fost pe linie medicală deplasate și de prim-ajutor - 3 autospeciale de transport victimele multiple, 2 unități mobile de primiri urgeță, mai ales pentru echipamentele și materialele dacă era nevoie, 29 de ambulanțe de prim-ajutor, 2 unități mobile de terapie intensivă, o autospecială de medic de urgență și pe lângă acesea au mai fost mobilizate din punct de vedere al interveției la focarul, la incediu și al salvării oamenilor mai multe mijloace care au inclus 11 mașini de pompieri, au inclus o autoscară, mașini de descarcerare, centrul mobil de comandă. Forțele care au intervenit din partea pomperilor depășind 150 de persoane. La asta s-a adăugat și din partea Serviciului de Ambulanță un număr de 29 ambulanțe la fața locului. Și aici bine înțeles toate celelalte forțe de sprijin din partea poliției și din partea jandarmeriei, și inclusiv a poliției locale.

Au fost transportate la spitatele cu mijloacele noastre de transport un număr de 88 de persoane. Din care o parte erau în stare foarte gravă. La spitale, pe lângă cei 88 s-au mai prezentat încă până la cifra de 184 persoane cu mijloace particulare de transport, mai ales taxiuri și alte mijloace de transport. La momentul acesta, după ce s-a echilibrat între spitale și am făcut câteva transferuri, după cum a zis domnul ministru Bănicioiu, ni s-a pus la dispoziție locuri la Spitalul SRI, la Spitalul Militar, și la alte Spitale din București. Am făcut retransferuri către Spitalele respective. Astfel că în Colțea nu a mai rămas nici un pacient din cei 7 care au fost în stare mai gravă, iar de la Spitalul Floreasca de exemplu am transferat 17 pacienți din cei 57 care s-au prezentat acolo. Iar 25 au fost transferați la domiciliu și au rămas internați acolo 15 care sunt în mare parte în stare foarte critică. Restul spitalelelor care au primit pacienți, au rămas acum în total internați în ele 146 de pacienți. Deci în toate spitalele, din cele 184 de prezentări, avem 146 care au rămas internați și din păcate un deces care a survenit după ajungere la UP-ul, la Spitalul Universitar. Care se adaugă cele 26 de decese care au fost la fața locului. La acest moment, din punctul de vedere al transferului pacienților între spitale și din punctul de vedere al sistemului de urgență, situația începe să revină la normalitate. Marea presiune fiind pe Spitale, pe partea de tratamente în secțiile de terapie intensivă și în secțiile de arși. Rămânem la dispoziție, cum a zis domnul ministru, în cazul în care se decide la un moment ca o parte să fie transferați la altă unitate de arși, altundeva în țară, cu avioanele ministerului Apărării, să suplimentăm cu echipajele necesare ca să facă aceste transferuri. Dar la acest moment această rămâne doar un plan care nu este nici o solicitare pentru el și aici decizie va fi a colegilor noștri de la spitale.

Pe lângă acest lucru, vreau să subliniez că de la început a fost activat centrul de conducere a Ministerului Afacerilor Interne. A fost conducerea ministerului după cum s-a văzut, chiar și cu domnul ministru Oprea, dar și restul colegilor de la Minister, fie la fața locului, fie în centrul de coordonare. Iar în centrul de coordonare au fost activate toate nivelurile și au fost o cooperare intensă între toate serviciile, între toate spitalele, ca să aflăm locurile unde-i ducem, ce se întâmplă și asta ne-a ajutat foarte mult la o coordonare foarte corectă a intervenției.

La momentul actual, mai avem un aspect care este de subliniat. Două aspecte de fapt. Unul - persoane neidentificate încă, din ultimele informații care le avem, din cei 26 de decedați în afara Spitalului, încă sunt 17, cel puțin au fost până acum să zicem 30 minute, 17 care încă nu sunt identificați. Din pacienții care sunt internați din cei 146 de pacienți care sunt internați, sunt 5 încă neidentificați. Și se fac toate demersurile pentru identificarea lor.
Și mai este un aspect pe care o să-l subliniez, că la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, nu figurează la acest moment nici un document, nici o solicitare pentru autorizarea activității care se desfășura în locația respectivă. Mai mult, nu am să intru în detaliu, fiindcă este o anchetă care este încă în mers. Dar noi normal că am verificat dacă era emisă o autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al mun. București și al județului Ilfov, și nu există document la acest moment care să fie depuse, solicitate, să fie cerut un punct de vedere sau aprobare din partea Inspectoratului.

Nicolae Bănicioiu: Mai doresc eu să adaug ceva. Faptul că la ora 12.30 va fi ședință de Guvern, condusă de premierul Victor Ponta, iar la propunerea Comitetului Național pentru Situație de Urgență, se va propune și Guvernului României, se vor propune 3 zile de doliu național începând de astăzi. Așa cum știți, doliu național se declară prin Hotărâre de Guvern. Vreau de asemenea să vă mai informez că vicepremierul Oprea a informat permanent atât Președintele României, cât și premierul, despre situație și despre evoluția situației în fiecare moment.