Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Marian Lupu: Astăzi am dat curs invitației domnului Preșeidnte Timofti de a avea o rundă de consultări așa cum o cere și Constituția țării, cum cere și poziția de președinte de stat privind subiectul negocierilor în cadrul Parlamentului pentru formarea majorității parlamentare și investirea noului Guvern. La fel, unul din subiectele la aceste discuții a fost: dacă suntem gata la această etapă să vorbim despre candidatura la funcția de prim-ministru. Dacă este să vă dau rezultatele și concluziile discuției.

Primul - vreau să apreciez aceste discuții la această rundă ca și foarte pozitivă și constructivă. Am apreciat grija șefului statului și implicarea președintelui țării în rezolvarea problemei acestor negocieri care să fie finalizate cât mai grabnic pozitiv. Să avem o majoritate parlamentară și un Guvern investit.

Doi la mână - am propus președintelui țării următorul scenariu cu două obiective majore. Din seara zilei de astăzi noi reluăm discuțiile și negocierile cu partenerii de la Partidul Liberal și cei grin grupul Iurie Leancă. Ne vom întâlni astăzi. Ora o să vă fie anunțată suplimentar. Mai probabil 5, 6, 7 seara în incinta Parlamentului. Primul obiectiv care ni-l propunem urmare a acestor discuții este ca până la sfârșit de săptămână, de dorit până vineri, să avem un proiect de acord politic și de program al viitoare majorități parlamentare, care să stipuleze foarte concret și foarte clar prioritățile, reformele care ni le propunem în această componență. Toate ele fiind o derivată implimentării Acordului de Asociere. La fel, sub acest program și sub acest angajament să propunem și partidelor parlamentare, dar și deputaților în mod individual cine împărtășește și susține aceste priorități și aceste scopuri pe care ni le propunem, să vină și să semneze acest acord în modul în care să fie cel puțin 51 de deputați într-o asemenea majoritate parlamentară. Și un al doilea obiectiv pe care ni-l propunem urmare a celor pe care dorim să le implimentăm pe parcursul săptămânii curente, pe parcursul săptămânii viitoare, urmare a discuțiilor în cadrul acestei majorități parlamentare, să putem veni la șeful statului și să-i propunem candidatura la funcția de prim-ministru, o candidatură agreată de cei care reprezenta majoritatea parlamentară.

Jurnalist: [nedeslușibil]

Marian Lupu: Este prematur să vorbim despre acest lucru. Eu anterior am vorbit care ar fi preferințele mele sau lucrurile... persoanele pe care le-aș vedea eu cu ochi buni ca fiind persoane potrivite pentru această funcție, însă aici mai puțin depinde ce-mi place sau ce nu-mi place mie. Aici va depinde discuția noastră anume în cadrul majorității parlamentare pe care motiv cu toată dorința, dar nu am încă detalii și nu am toate temeiurile ca să vă spun cu certitudine cine ar putea să fie.

Jurnalist: [nedeslușibil]

Marian Lupu: Noi precum am zis discutăm cu toată lumea în Parlament cei care împărtășesc linia de dezvoltare și modernizare europeană a Republicii Moldova. Cu forțele care nu împărtășesc acest deziderat, în mod evident că nu ne-am propus să avem un dialog. Deci, sarcina noastră este să ajungem la formarea unei majorități parlamentare și unui Guvern care să continue și să amplifice implimentarea priorităților care derivă din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Și ultima întrebare.

Jurnalist: [nedeslușibil]

Marian Lupu: Am zis că toți, absolut toți. Zilele asta am așteptat o poziție respicată și foarte clară din partea colegilor de la PLDM. Când zic colegilor PLDM, am în vedere pe toți, fiindcă știu foarte bine, am avut și semnale și sunete, au venit și oameni care înțeleg foarte bine ce ar trebui să facă și eu cred că acești oameni vor urma propriile idei și propria înțelegere a situației. Că va veni întreaga echipă - foarte bine. Că vor veni în mod individual - foarte bine. Că vor veni pe grupuri - asta mai puțin mă interesează. Important este întradevăr să se vină cu o poziție clară, fiindcă eu pe alocuri sunt într-o confuzie totală - ba decizie că nu participă la negocieri și la formarea de majoritate parlamentară, ba la o disctanță de câteva zile că în anumite condiții ar putea să o facă. Trebuie să se determine. Noi nu mai așteptăm. Mergem înainte. Lasă procesele să se desfășoare în paralel.

Jurnalist: [nedeslușibil]

Marian Lupu: Din partea unor deputați care împărtășesc ideea viitorului european a Republicii Moldova. Mulțumesc și o zi bună.

Citate Video