Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul evenimentului cu tema „Perspectiva elevilor asupra sistemului de învățământ din România”

„Dragi elevi,
Onorați parlamentari,
Onorați invitați,
Felicitări de ziua voastră! și da, este o zi foarte specială, cred că este prima dată când în deschiderea depunerii jurământului de către noul Guvern se ține un seminar unde se vorbește despre elevi. Poate să fie numai de bun augur.

În primul rând, vreau să mulțumesc Consiliului Național al Elevilor și Fundației Hanns Siedel pentru inițiativă și pentru propunerea pe care mi-au făcut-o de a susține, ca mediator, un astfel de eveniment menit să aducă vocea elevilor mai aproape de factorii de decizie.

Sunt bucuros să constat interesul și susținerea de care se bucură lansarea dezbaterii în privința regândirii sistemului de educație, o temă pe care o consider una de maximă importanță pentru România.

Actul didactic este cu atât mai performant cu cât răspunde mai corect nevoilor și așteptărilor celor direct vizați. Tocmai de aceea, consider că implicarea elevilor și studenților este absolut necesară, nu numai în privința responsabilității față de propria formare, dar și în ceea ce privește procesul decizional.

Un sistem de educație eficient este unul centrat pe cel care învață, pe stimularea descoperirii și inovației și pe conectarea la realitățile unei societăți moderne.

Pe parcursul carierei mele didactice, am constatat eu însumi inconstanța reformelor, lipsa de viziune și de preocupare pentru încurajarea performanțelor. Ca profesor, am resimțit importanța reconsolidării statutului dascălilor în societate și necesitatea de a atrage la catedră oameni bine pregătiți, motivați, pentru care a fi profesor nu este un simplu loc de muncă, ci o vocație. Cred că această comunitate trebuie să își recapete respectul, demnitatea și finanțarea pe care le merită. Profesorii au nevoie de repere clare, de oportunități de perfecționare continuă, de o evaluare axată pe evoluția efectivă a elevilor.

Pentru educație și cercetare este necesar să avem un plan pe termen lung, care să plece de la cei implicați direct în actul educațional – elevii și dascălii -  către decidenții instituționali.

Dar deciziile nu pot fi luate în grabă sau sub o presiune de moment. Dimpotrivă, este nevoie ca opțiunile să fie cântărite atent, temeinic și gradual, într-un termen rezonabil, pentru că schimbările de azi pe mâine au demonstrat că nu trec proba timpului.

Distinși invitați,
Este momentul să punem capăt reformelor făcute în pripă, fără studii de impact sau de evaluare a politicilor care le preced. Educația și cercetarea sunt vitale pentru a construi o Românie modernă, iar copiii noștri sunt prea importanți pentru a experimenta constant forme fără fond.

La începutul anului școlar am anunțat că voi relansa dezbaterea în sectorul de educație și cercetare. Cred că trebuie să racordăm sistemul educațional la nevoile și obiectivele României, în momentul intrării țării noastre în cel de-al doilea secol de existență ca stat modern unitar. Cu alte cuvinte, văd pentru următorii doi ani trei etape mari ale dezbaterii.

În primul an vom dezbate principalele opțiuni strategice ale României privind sistemul național de educație, care vor fi transformate în obiective de țară și integrate într-o viziune pe termen lung. Imaginea și forța României puternice sunt și vor fi generate de performanța sistemului nostru educațional. Este important ca deciziile și opțiunile pentru viitor să nu fie gândite numai la Cotroceni sau la Guvern. De aceea, le vom prelua din societate, de la ONG-uri și experți, de la școli și universități, de la profesori și elevi, părinți și angajatori, de la cetățeni pur și simplu. Este o viziune care își propune să întrunească la nivelul societății un larg consens, care va putea oferi stabilitate, predictibilitate și ambiție pentru un viitor mai bun.

În procesul de consultare ne propunem să utilizăm mai multe instrumente, cele mai importante fiind: un portal de consultare interactivă, în care se vor exprima nu numai opțiuni, ci și argumente, o campanie de comunicare conectată la toate segmentele din societate, dar și o serie de dezbateri organizate atât de Administrația Prezidențială, cât și de actori din zona educației.

Ne dorim ca pe baza unui set de criterii transparente, orice eveniment cu rezultate relevante să poată fi inclus sub umbrela dezbaterii publice în educație, pentru a fructifica întreaga experiență existentă. Tot acest demers va fi proiectat cât mai flexibil, pentru a permite adaptarea sa permanentă la răspunsul și nevoile societății.

În cea de-a doua etapă îmi doresc ca, pornind de la viziunea societății, să fie elaborate de către experți o strategie și un plan operațional, care ulterior vor fi puse din nou în dezbatere publică. Aceste documente ar urma să stea la baza elaborării unui nou cadru legislativ în educație, care va reprezenta astfel un instrument de punere în operă a unei viziuni și a unei strategii asumate, nu un scop în sine.

Demersul nu se oprește aici. La finalul anului 2017, prin ultima etapă a dezbaterilor, îmi doresc să dăruim României un mix de politici și un model de guvernanță pe zona de educație și cercetare, care să răspundă viziunii și țintelor naționale, să asigure atingerea obiectivelor strategice și implementarea planului operațional.

În acest demers, contez pe sprijinul tuturor. Vreau ca împreună să oferim elevilor, studenților, profesorilor, părinților și societății dovada că în România educația și cercetarea pot fi reformate în mod sustenabil, predictibil și pe termen lung.

Din acest moment, dezbaterile în domeniul viitorului educației sunt deschise și de aceea consider simbolic acest prim eveniment, în care Consiliul Național al Elevilor și partenerii lor ne vor prezenta, de Ziua internațională a elevilor și studenților, viziunea celor pe care îi reprezintă.

La mulți ani și succes!
Vă mulțumesc!”