Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Dan Suciu, Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Bună ziua. Dați-mi voie să fac o scurtă declarație legată de situația în sectorul de sănătate. În ultima perioadă au apărut în spațiul public o serie de informații și suspiciuni legate de situația din sectorul de sănătate. Au apărut suspiciuni legat de stadiu infecțiilor nozocomiale, de utilizarea inadecavată a secțiilor de sănătate din spitale sau de eficiența utilizării dezinfectanțiilor intraspitalicești.

Pentru a clarifica, menține și recăștiga încrederea în sectorul sanitar, premierul Dacian Cioloș va considera, din acest moment, sectorul de sănatate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni. În consecință, Guvernul își asumă o serie de măsuri, unele urgente, pe termen scurt, pentru detensionarea situației actuale și alte structurale, pentru perioada imediat următoare.

În consecință, măsurile pe termen scurt sunt:
Corpul de Control a Primului-Ministru va demara un control la nivelul Comisiei de Biocid, de pe lângă Ministerul Sănătății, comisie care stabilește caietele de sarcini și criteriile de utilizare a dezinfectanților intraspitalicești. Vrem să știm dacă criteriile au fost respectate și dacă s-au respectat toate standardele pentru procedurile acreditate de dezinfecție.

Totodată, Corpul de Control al Primului-Ministru va analiza rigoarea metodologică a inspecțiilor de sanitație realizate de Ministerul Sănătății în ultimele zile, pentru a avea garanția corectitudinii rezultatelor din ultimele zile. În caz contrar, rezultatele acestor controale vor fi trimise Parchetului care deja s-a sesizat în legatură cu o serie de probleme din sistem, pentru a fi utilizate în ancheta aflată în derulare.

Pe de altă parte, premierul Dacian Cioloș va solicita măsurile administrative care se impun. Reamintesc că, în acest moment, Corpul de Control analizează declarațiile contraditorii legate de folosirea Secției de Arși a Spitalului Floreasca.

Tot în ceea ce privește măsurile pe termen scurt, Guvernul pregătește pentru următoarea ședință de Guvern o HG prin care se vor aloca fonduri pentru acreditarea laboratorului ICECHIM, în procedură de urgență. E inacceptabil să nu existe un laborator acreditat din 2007 și să nu putem avea o rigoare certificată în ceea ce privește analizele spitalicești. Vom continua să utilizăm expertiza laboratorului și să trimitem pentru analize eșantioanele de teste, inclusiv pentru concentrația produselor de dezinfecție.

De asemenea, premierul i-a cerut ministrului Patriciu Achimaș Cadariu să implementeze accelerat programul de măsuri împotriva infecțiilor nozocomiale anunțat săptămâna trecută.

Premierul Dacian Cioloș așteaptă, de asemenea, ca organele de cercetare penală să vină cu concluzii în cel mai scurt timp posibil, astfel încât Guvernul să poată lua măsurile care decurg și care țin de competența Executivului.
Măsurile structurale pe care Guvernul le are în vedere țin de reabilitarea profundă a infrastructurii de sănătate.

Avem o infrastructură spitalicească veche și suntem datori să reîncepem construcția de unități spitalicești. Este momentul să anunțăm programul de parteneriat public-privat de reconstrucție a două spitale noi, ale căror studii de fezabilitate sunt încheiate în acest moment: Spitalul de copii Marie Curie și Institutul de boli cardiovasculare C.C. Iliescu, în București. Sunt programe-pilot care vor putea fi continuate cu alte obiective, în perioada următoare. De asemenea, vom accelera proiectele cu finanțare europeană pentru construcția celor trei spitale regionale de la Craiova, Iași și Cluj.

Toate crizele din ultimele luni au demonstrat că în sectorul de sănătate avem disfuncții manageriale serioase, pe care nimeni nu le-a abordat în ultimii ani. Este momentul ca ele să nu mai fie neglijate. Este nevoie de o regândire a modului în care sunt respectate contractele de management în spitalele publice și a modului în care unitățile spitalicești se subordonează autorităților centrale și locale. Guvernul va aborda și aceste probleme.

Considerăm că toate aceste măsuri pot să contribuie la recâștigarea încrederii în sistemul de sănătate și vrem să colaborăm, pentru aceasta, cu toți factorii din sistem – medici, manageri, asociații profesionale și neguvernamentale.

Vă mulțumesc.

Citate Video