Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul inaugurării monumentului „Aripi”
„Domnule Președinte Emil Constantinescu,
Domnilor miniștri,
Stimați membri ai Parlamentului României,
Excelențele Voastre doamnelor și domnilor ambasadori și reprezentanți ai Corpului Diplomatic,
Distinși reprezentanți ai cultelor,
Domnule primar general interimar al Capitalei,
Onorați membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici,
Distinși invitați,
Ne-am adunat astăzi aici pentru a inaugura un simbol consacrat memoriei luptătorilor din rezistența anticomunistă.
Înainte de toate, dați-mi voie să exprim gratitudinea mea pentru cei care au trudit pentru ca acest monument să existe. Această creație nu ar fi fost posibilă fără implicarea și susținerea instituțiilor publice, a guvernelor României de-a lungul timpului, a Primăriei Bucureștiului și fără existența unui consens general, dar mai ales a unor oameni dedicați. Îl felicit în mod deosebit pe Președintele Emil Constantinescu pentru această inițiativă și pentru eforturile pe care le-a depus în slujba acestui proiect.
În cei 45 de ani de dictatură comunistă, nouă, românilor, ni s-a spus decenii întregi o poveste mincinoasă despre istoria națiunii noastre. Ni s-a spus că nu a existat rezistență și că românii au dorit și au susținut regimul comunist. Astăzi, știm fără urmă de îndoială că regimul comunist a fost instaurat prin crimă și teroare, prin forța armelor, de o armată străină de ocupație, potrivnică voinței națiunii.
Împotriva comunismului s-au ridicat însă sute de mii de oameni, cunoscuți astăzi sau nu, care și-au riscat viața și libertatea pentru ca democrația și demnitatea poporului român să nu fie înfrânte. Lor le este dedicat monumentul „Aripi”. În calitate de Președinte al României, îmi exprim profunda recunoștință pentru sacrificiul și curajul luptătorilor din rezistența anticomunistă, a militanților partidelor democratice anihilate de comuniști, a oponenților și disidenților. Sunteți eroii pe care România îi va onora mereu!
Nimeni și nimic nu va putea reda vreodată destinele ruinate de abuzurile dictaturii comuniste. Cu toate acestea, monumentul „Aripi” este o victorie simbolică. Ce ironie a sorții mai mare și ce izbândă mai puternică decât faptul că monumentul dedicat rezistenței anticomuniste este ridicat pe locul unde, până acum 27 de ani, străjuia statuia lui Lenin, unul dintre cei mai malefici oameni ai istoriei, doctrinarul bolșevismului?
Privind spre acest monument, îmi aduc aminte de cuvintele unei femei simbol al rezistenței anticomuniste, Elisabeta Rizea.
Arestată și torturată de Securitate, ea nu a cedat. „Până mor, eu tot așa lupt!” spunea ea, dar, în definitiv, această hotărâre i-a caracterizat pe toți cei care au sacrificat totul, fără speranță de răsplată. Au făcut-o în numele idealurilor democratice, jertfa lor plasându-i în panteonul celor care, de-a lungul istoriei României, au dat dovadă de curaj luptând în războaie, încrezători în viitorul țării și al generațiilor următoare. În cinstea lor este construit acest monument, un simbol copleșitor al demnității și al suferinței.
Doamnelor și domnilor,
Majoritatea celor care au luptat împotriva comunismului au încetat din viață. Avem aici, în fața noastră, câteva sute de supraviețuitori ai închisorilor comuniste. Ei sunt printre ultimii martori direcți ai tragediei națiunii noastre din acel timp. Amintirea acestor martiri și eroi prinde aripi doar prin rostirea adevărului despre rezistența lor, prin onorarea periodică a memoriei lor și prin acțiunea justiției de a li se face dreptate.
Cred cu tărie că educarea tinerilor în legătură cu ideologia, istoria și moștenirea comunismului constituie un pilon esențial pentru societatea prezentului. Vreau să reafirm, cu acest prilej, sprijinul meu pentru crearea, cât mai curând în România, a unui Muzeu Național al Comunismului.
Generațiile de astăzi au nevoie de educație în spiritul adevărului. Tinerii trebuie să știe că regimul comunist a banalizat moartea și suferința, a îngrădit sistematic drepturile și libertățile cetățenești și a comis nenumărate abuzuri în numele unei utopii criminale. Nu putem să permitem repetarea, indiferent de formă, a unor astfel de derapaje tragice.
Trecutul trebuie să constituie astfel un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi, iar acțiunea justiției este fundamentală în acest sens. Sunt îngrijorat de blocarea investigațiilor în privința crimelor comunismului, după câțiva ani de progrese.
Continuarea investigațiilor trebuie să fie o prioritate pentru instituția abilitată de lege și solicit factorilor de decizie să ia măsuri pentru deblocarea situației.
De asemenea, crimele de la Revoluție nu pot rămâne nepedepsite.
În ultimul timp, au apărut semnale că există persoane care pun la îndoială ori banalizează sacrificiul și tragedia victimelor regimului comunist.
Avem nevoie, prin urmare, de o legislație care să interzică orice formă de negare a crimelor comunismului. O astfel de lege trebuie să sancționeze și tendințele de articulare a cultului persoanelor care se fac vinovate de promovarea abuzurilor pe criterii politice în vremea comunismului. Numai așa arătăm că am înțeles drama trecutului totalitar și că apărăm principiile după care se ghidează statul de drept.
Doamnelor și domnilor,
Cei mai mulți dintre cei care au luptat împotriva regimului comunist nu au apucat să trăiască euforia momentului 1989 și nici satisfacția la inaugurarea monumentului care le este consacrat. Aripile lor s-au frânt sub greutatea Cortinei de Fier, în spatele căreia au fost prinși după cel de-al doilea Război Mondial.
Dar știm prea bine că ei au crezut cu tărie în prăbușirea regimului comunist și în revenirea la o societate bazată pe valorile democratice.
Pentru sacrificiul lor, le suntem profund recunoscători și îndatorați. În final, țin să vă mulțumesc dumneavoastră, foștilor deținuți politic și rudelor celor dispăruți, pentru prezența la acest eveniment.
Fie ca amintirea victimelor să rămână veșnică în inimile noastre!
Vă mulțumesc!”
