Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Mihai Voicu, vicepreședintele PNL: Bună ziua. Mulțumesc pentru participare la conferința de presă. Din nefericire, începem cu o veste tristă. Am aflat că în această dimineața, a încetat din viață colegul Dumneavoastră de breaslă, ziaristul Lucian Ghiorghiu. O dispariție importantă pentru presă. Un om cu o vastă experiență. L-am cunoscut bine, pentru că o perioadă de timp a fost acreditat pe lângă Partidul Național Liberal și în numele tuturor colegilor mei din PNL transmit compasiunea noastră familiei îndolierate și colegilor de la ziarul care a lucrat Lucian. Dumnezeu să-L odihnească.

Câteva scurte informări despre unele situații specifice de nereguli în desfășurare a procesului electoral, dar înainte de aceasta și eu la rândul meu cred alături de toți oamenii politici, indiferenți de apartenența lor, fac un apel pentru exercitarea dreptului la vot, indiferent de opțiunea politică pe care o are alegătorul. E un drept constituțional, iar absența nu rezolvă altceva decât a încredința altora decizia în numele tău. Dragi români, ieșiți la vot!

Câteva situații după cum spuneam. Încep cu sectorul 1 al capitaliei, unde la secția 55 urna mobilă a plecat cu permisiunea președintelui biroului electoral de secție fără documente complete și însoțită de candidați ai Partidului Social Democrat. Am sesizat secția de poliție de pe raza căreia funcționează această secție de votare. Sper să se ia măsuri ca acest lucru să nu afecteze corectiduninea votului în secția respectivă. Un pic mai grav, tot în sectorul 1, angajați ai poliției locale, câteva zeci, nu unu, nu doi, sunt delegați ai PSD, sau ai UNPR, sau ai alianței PSD-UNPR, în secție de votare. Eu vă reamintesc prevederile articolului 21 din legea 155, cea care guvernează funcționarea poliției locale, care interzice angajaților poliției locale să fie membri de partid. Așa dar, și mai mult decât atât, și legea electorală prevede obligativitatea poliției locale, alături de alte componente ale forțelor de ordine să fie în stradă și să asigure corectitudinea desfășurării procesului electoral, nu să reprezinte partide în secțiile de votare. Considerăm că trebuie luate măsuri urgente pentru sancțiunea celor care au încălcat prevederile legale.

Să vă relatez o situație care e la granița dintre trist și comic, dar este la fel de ilegal. Președintele consiliului județean Gorj, domnul Călinoiu, a fost lăsat să voteze la altă secție de votare, decât cea în care își are domiciliul și asta pentru simplul motiv că a vrut să voteze împreună cu domnul Ponta, care s-a aflat la vot în județul Gorj. Am înțeles că are domiciliul în județul Gorj, buletin de Gorj. Asta nu e nici un fel de problemă, dar din slugărnicie domnul Călinoiu care a dorit să voteze alături de domnul Ponta, a încălcat legea, cu complicitatea președintelui biroului electoral a secției de votare respective.

În județul Prahova, în localitatea Slănic Prahova am sesizat poliția deoarece au dispărut 2 ștampile de vot. 2, nu 1, ceea ce ridică semne de întrebare, inclusiv în situația puțin probabil, dar invocată a scăpării accidentale în urna de vot a ștampilelor. 2 e puțin prea mult.

În județul Ialomița, în... era să zic la Fierbinți, în orașul Serbinți, primarul PSD continuă campania electorală inclusiv în ziua votului, adică astăzi. Iar ieri culegea documentele pentru urna mobilă. Urna mobilă e în general un subiect de încălcare a legii mai peste tot în țară. Noi credem că și domnului primar din Serbinți i se aplică prevederile legale care interzic campania electorală mai târziu de sâmbătă dimineața, la ora 7.

O nouă problemă cu poliția locală, de data asta, tot într-o localitate din județul Ialomița, comuna Colelia, unde reprezentantul PNL a fost împiedicat de poliția locală să însoțească urna mobilă. Are acest drept conform legii, dar a fost împiedicat de poliția locală. I s-a permis doar reprezentantului PSD să facă acest lucru.

Vă mulțumesc. Acestea sunt datele pe care le-am cules până la această oră. Cred că următoarea conferință de presă va fi susținută, nu știm încă ora, de colegul meu, domnul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al partidului. Dacă aveți întrebări? Nu fug. Vă mulțumesc. O zi bună.