„Mulțumesc!

Domnule Rector,

Domnule Vicepremier,

Domnule Ambasador,

Onorată asistență,

Ați formulat-o foarte bine, am venit să transmit câteva gânduri. Toți antevorbitorii mei sunt mai buni specialiști în acest domeniu despre care discutăm și eu nu mi-am propus să fac pe specialistul, dar mi-am propus să vin cu câteva întrebări, unele deloc confortabile pentru unii din sală, și mi-am propus să prezint câteva exemple și câteva idei care, sper eu, vor duce la o discuție vie după ce închei această scurtă introducere.

Dați-mi voie, în primul rând, să mulțumesc organizatorilor, domnului Rector, colegelor și colegilor dumneavoastră, care s-au preocupat pentru a organiza în condiții foarte bune această întrunire.

Dați-mi voie să încep cu un exemplu. Am văzut la televizor că în cinci localități din Galați am avut zilele trecute inundații. I-am rugat pe colegii mei să sune la toate autoritățile de acolo și să îmi spună ce s-a întâmplat acolo și ce cred oamenii de acolo că ar fi fost bine să se facă sau ce ar fi fost posibil să se facă. În acest fel, s-a vorbit cu toți cei cinci primari, cu Prefectul, cu șeful ISU și am aflat că toate cinci comunele se află pe un pârâu, cred că Suhu se numește pârâul. Am aflat că albia nu a fost întreținută prea bine. Am aflat că acum câțiva ani s-a început o investiție la un baraj, care trebuia să protejeze exact aceste comunități, și această investiție a fost abandonată. și am aflat că, din fericire, nu sunt victime omenești.

Toată situația m-a întristat și sunt alături de oamenii care au suferit acolo. Fiindcă chiar dacă nu sunt victime omenești și nu sunt pagube majore, eu cred că oricine poate să înțeleagă că e o tragedie dacă ți-e inundată întreaga curte, dacă toată gospodărie este inundată și, cu siguranță, mulți dintre cei afectați sunt oameni săraci, pentru care și pierderea câtorva animale mici este o mare problemă.

Autoritățile au intervenit imediat după ce jurnaliștii au transmis ce se întâmplă acolo. Abordarea autorităților a fost, așa cum o știm, una reactivă. După ce s-a întâmplat dezastrul, au mers acolo, au ajutat, au fost evacuați oameni. Sute de familii au fost evacuate. Unii au ajuns să fie cazați în școli, alții în cămine culturale, mulți au plecat de bună voie din casele lor și s-au dus la rude, la prieteni.

Se putea și altfel? Probabil se putea. Dacă s-ar fi finalizat barajul în amonte, probabil inundațiile nu ar fi fost de această amploare sau poate nu ar fi fost deloc. Dacă oamenilor li s-ar fi explicat că nu e bine să construiască o casă în albia râului, probabil ar fi fost mai puține gospodării inundate. Dacă ar fi fost decolmatate din timp șanțurile de scurgere, poate ar fi contat și acest lucru.

E nevoie de proceduri, de reguli, de intervenții mult mai ferme și mult mai clare. și este nevoie să intervenim înainte să se întâmple dezastrul, acolo, evident, unde acest lucru este posibil.

Noi suntem țara care tot timpul este luată prin surprindere. Inundațiile ne iau prin surprindere. Sigur, nimeni nu poate să prevină ploaia, dar putem să construim un baraj și putem să decolmatăm albiile. Aproape invariabil, prima ninsoare ne ia prin surprindere. Cu toate că știm că, de regulă, vine iarna și putem să angajăm firme care să ocupă de deszăpezire în timp util, doar că nu o facem. și dacă vorbim de proceduri și felul în care se intervine, de multe ori, este, hai să zicem, cel puțin discutabil.

și dacă vorbim de proceduri și ce impact are lipsa unor proceduri, nu pot să nu mă refer la acel incident din Sibiu, care m-a întristat. Sibiul este orașul meu. și am urmărit stupefiat, ca și dumneavoastră, acele imagini cu un urs care se plimbă prin oraș și, pur și simplu, e împușcat. Cum e posibil să existe ISU, Poliția, Poliția Locală, să se adune 50 de oameni la urs efectiv, să strige toți pe acolo și, în final, în loc să vină cineva de la DSV sau de la ISU cu o pușcă cu tranchilizante, cineva zice: împușcați-l, că poate e periculos?

Nu am fost acolo și este o pură coincidență că lucrul s-a întâmplat în orașul meu. Dar, din film, mi s-a părut că acel animal a fost, pur și simplu, speriat și a fugit. Nu știu dacă dumneavoastră ați avut altă impresie când ursul încerca dintr-un ghiveci de flori să se suie pe perete, nu părea absolut deloc agresiv.

Nu era mai simplu ca, în loc de 50 de oameni neinstruiți și dezorganizați, să avem acolo doi-trei oameni pregătiți pentru așa ceva, care ar fi intervenit în liniște, fără panică și fără a crea o emoție enormă?

Vedeți că emoția face parte din ecuație. și la dezastre, și în cazul unor acțiuni teroriste, că de asta se numesc așa, apare teroarea. Emoția este un factor deosebit de important. și pentru a preveni emoții inutile, puternice și negative, este nevoie de proceduri clare. Este nevoie de proceduri clare pentru oamenii care trebuie să intervină. Minimum minimorum ar trebui să se stabilească, la nivel de Guvern, bunăoară, sau la Ministerul de Interne, cine intervine. Fiindcă nu e prima dată. și nu va fi ultima dată.

România este, spre norocul nostru, o țară bogată. Avem, încă, foarte multe animale sălbatice și tot timpul ne intersectăm cu ele, fiindcă le-am micșorat habitatul de la an la an. și, atunci, nu ar face sens să avem oameni instruiți pentru asta? Cum avem instruiți să stingă un foc, cum avem oameni instruiți să descarcereze pe cei care au fost prinși într-un accident, să avem și câțiva care prind un animal care s-a rătăcit în oraș. Cred că ar face sens.

Nu este un dezastru natural dacă un urs intră într-un oraș. Dar, credeți-mă, emoția care se creează este comparabilă cu emoția care se creează în cazul unui dezastru natural. și de astfel de emoții negative nu avem nevoie.

și, atunci, se pune, iarăși, întrebarea: de ce ne ia totul prin surprindere? De ce suntem mereu surprinși? Nu suntem noi, românii, capabili să depășim această fază primitivă de a fi mereu surprinși? Eu cred că da. Eu cred că suntem capabili, dar aceste lucruri nu sunt nici simple, nici de la sine înțelese. Este nevoie ca cei care răspund de țară, începând de la Președinte, la Guvern, la autoritățile locale, să facă un plan. Un plan pentru toate aceste situații.

și să avem proceduri simple, proceduri clare, fiindcă oamenii din teritoriu care le aplică, de regulă, nu sunt profesori universitari în management, sunt oameni simpli. Și procedura trebuie scrisă de așa natură încât și omul simplu, când o citește, înțelege ce are de făcut, cu cine se relaționează și care e scopul acțiunii. Fără aceste norme simple, nu este posibil să avem intervenții eficiente.

și intervențiile sunt doar o parte din problemă. Mult mai ieftin - și foarte bine, vă mulțumesc că ați menționat comparația - un euro la prevenție versus șapte euro la intervenție. Este exact același lucru pe care îl discutăm și când vorbim despre sănătate. E mult mai simplu să faci prevenție, să te duci din timp la medic, înainte să ai o problemă gravă, decât să te duci când trebuie intervenit chirurgical. Exact aceeași logică putem să o aplicăm și când vorbim despre prevenirea dezastrelor. E mult mai simplu să decolmatezi o albie, să construiești un baraj, decât să intervii pe urmă și să ai, Doamne ferește, și victime omenești.

Se pune întrebarea: cât de rapidă trebuie să fie intervenția? În cât timp trebuie să aibă loc? Și cred că aici specialiștii ar trebui să ne spună în cât timp e rezonabil să se intervină. E rezonabil să se intervină abia după jurnaliștii transmit reportaje? Eu cred că e rezonabil să se intervină înainte. Salvatorii trebuie să fie primii acolo, chestiune legată de viteza de reacție instituțională. Cine ar trebui să meargă acolo? Păi, în funcție de câți jurnaliști sunt, la noi merg primii politicienii, și dau sfaturi. După aceea, vin și echipele de salvare și lucrurile, în multe situații, trebuie să fim fair, se rezolvă. Dar sunt situații care se rezolvă prost sau unde reacția este inadecvată.

Doi factori, după părerea mea, pot contribui semnificativ la ameliorarea acestor riscuri. Este educația și solidaritatea. Oamenii trebuie educați. După părerea mea, oamenii trebuie învățați ce să facă. Nu au de unde să știe dacă nu le spune nimeni. Oamenii trebuie educați și educație trebuie să înceapă de timpuriu, din primele clase. Nu trebuie să facem exerciții complicate. Este suficient să le spunem copiilor, în cazul unor dezastre, ce să facă. Că, dacă se cutremură pământul, face sens să intri, de exemplu, sub o masă. Nu face sens să intri în lift. Sau, dacă plouă foarte puternic, nu face sens să vezi dacă știi să înoți într-un râu care s-a umflat. Face sens, însă, să te refugiezi pe cel mai apropiat deal, și așa mai departe, chestiuni foarte, foarte simple.

Iar solidaritatea, cred că nu trebuie să explic de ce avem nevoie de solidaritate, doar că, din când în când, trebuie să o și dovedim.

În final, două concluzii. Dezastrele au loc, vrem, nu vrem, și atunci e mai bine să ne pregătim decât să nu ne pregătim. și al doilea lucru: dezastrele pot fi studiate. Putem să avem studii care ne spun cum trebuie reacționat, cum trebuie prevenite, cum trebuie tratate.

Și aici Universitatea de Construcții, domnule Rector, are un rol extrem de important. Dumneavoastră, domnule Rector, împreună cu colegele și colegii dumneavoastră, nu doar că aveți un rol extrem de important în educarea unor tineri ingineri, în construcții și în toate specialitățile, toate șapte, am reținut bine, pe care le predați aici. Aveți și un rol foarte important într-o zonă care e mai puțin cunoscută, în stabilirea normelor și standardelor. Acestea contribuie la prevenire, sunt foarte importante.

Și toate aceste lucruri eu am ținut să le ducem la un nivel foarte înalt. Vă amintesc, cu modestia cuvenită, că în Strategia Națională de Apărare a Țării, un concept care, pentru mine și pentru echipa mea, a fost foarte important, a fost siguranța cetățeanului. Or, aceste măsuri de prevenire a dezastrelor, după părerea noastră, fac clar parte din categoria măsurilor care sunt destinate pentru creșterea siguranței cetățeanului. Și din toate aceste motive am venit astăzi aici, ca să avem o dezbatere pe aceste teme.

Vă mulțumesc!”

Întrebare: „Bună ziua! Sunt profesor universitar în această universitate unde m-am format, sunt în activitatea de peste 35 de ani. Totodată, reprezint și Societatea Română de Geotehnică și Fundații, o societate profesională al cărei Președinte sunt. (…) Mi-aș permite să adresez o întrebare către Președinția României: Se putea sprijini o acțiune națională de conștientizare a autorităților administrative pentru a se implica în activitatea de prevenire prin organizarea unor comisii centrale sau locale, unde să fie analizate, cu ajutorul specialiștilor, lucrările noi care se vor realiza pe pante sau sunt generatoare de pante?”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Mulțumesc, doamnă profesor! Da, putem să ne implicăm, dar nu putem să preluăm atribuțiile Guvernului sau atribuțiile unor reglementatori. Dar cu mare plăcere putem să fim facilitatori pentru astfel de discuții. Foarte pe scurt, mă voi referi la ce a spus antevorbitorul dumneavoastră, Crucea Roșie, care este un partener deosebit de important pentru noi toți. și tot un partener deosebit de important, trebuie să recunoaștem, este media. Pe mine să știți că nu mă deranjează faptul că jurnaliștii aleargă după senzațional, pentru asta sunt plătiți mulți dintre ei, dimpotrivă, cred ce este bine. Au fost foarte multe situații în care autoritățile au devenit active, în cadrul abordării reactive, abia după ce au văzut că ceea ce se întâmplă se transmite la televizor sau se vorbește. Cred că, din păcate, societatea noast ră este în faza în care administrația noastră mai are câteodată nevoie de câte un ghiont care poate să vină foarte bine via media.”

Întrebare: „În ce măsură ne putem gândi la un proiect în care instituțiile publice, mass-media, universitățile, organizațiile neguvernamentale, să contribuie la educarea populației pentru a conștientiza efectiv riscurile? Și pentru a înțelege că evaluarea riscului nu e o chestie care să încurce cetățenii, ci e o chestiune care să ajute cetățenii.”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Cred că cea mai bună educare în acest domeniu este banul. Oamenii trebuie să înțeleagă și să vadă că dacă ei investesc într-o clădire care este bine făcută, atunci ei vor plăti o primă de asigurare mică, iar alături, cineva care investește într-o locuință aparent ieftină, dar într-o clădire care este vulnerabilă, plătește o primă de asigurare foarte mare și atunci oamenii cu siguranță încet-încet își vor da seama că, pe termen lung, nu contează doar investiția atunci, ci contează cât a cheltuit cu întreaga locuință. Este un proces de educare care, de regulă, durează un pic mai mult. Nu cred că este realist, s-a mai spus aici despre asigurarea obligatorie. Este obligatorie, dar asta nu înseamnă că toată lumea a înțeles de ce trebuie să plătească această asigura re. E un proces la care putem să contribuim, iarăși, prin cuvântul magic: educație. Cred că educația, sub toate formele ei, va duce și societatea românească spre o societate matură, unde majoritatea indivizilor sunt capabili să evalueze aceste riscuri. Sunt foarte optimist că se va întâmpla, dar sunt pesimist dacă credem că se întâmplă într-un an sau doi.”

Întrebare: „Este nevoie de specialiști, s-a vorbit despre nevoia de educație. În ultimii ani se constată că la nivelul învățământului tehnic există o scădere accentuată a numărului de absolvenți de liceu care se orientează către domeniul construcțiilor, și, în particular, domeniul construcțiilor hidrotehnice. Cum vedeți posibilă reorientarea absolvenților de liceu către învățământul tehnic, de construcții, pentru a limita niște efecte pe care le putem resimți ulterior în urma acestui aspect?”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Probleme similare, domnule profesor, găsim și în alte domenii. Însă nu putem să construim o societate în care majoritatea tinerilor se concentrează asupra a două-trei meserii. și atunci, întregul proces ține el însuși de educație și de pregătirea pentru un parcurs școlar și aceasta este o parte importantă din proiectul meu România Educată, să îi învățăm pe copii și pe părinți să se orienteze spre meserii pentru care copilul are și aplecare, are și șansă de o carieră și, sigur, că poate să asigure un trai decent pentru familia pe care majoritatea doresc să și-o construiască. Încet, încet constatăm că lucrurile se înțeleg mai bine în societate. Dacă vă amintiți, acum câțiva ani, cam toți au vrut să fie avocați, sau medici, sau specialiști în economie. Acum, între timp, lumea și-a dat seama că nu se poate merge numai pe anumite specializări și nevoia de ingineri este în realitate cunoscută nu numai în mediile de specialitate ci și în societate, mulți părinți își dau seama că sunt oportunități de cariere frumoase în multe domenii. Cred că dacă insistăm pe această latură de a educa și părinții reușim în bună măsură să acoperim aceste lacune.”

Întrebare: „Domnule Președinte, apreciez foarte mult mesajul pe care l-ați transmis referitor la pregătire. Eu aș vrea, însă, să vă adresez o întrebare referitoare la perioada de după dezastre. În majoritatea țărilor care trec prin dezastre naturale puternice, asistenții sociali sunt parte din planul de intervenție, pentru că noi avem competențele necesare să îi ajutăm pe oameni să găsească soluții în momente dificile din viața lor. România are în vedere intervenția asistenților sociali în acest plan de intervenție după dezastre? Vă mulțumesc foarte mult!”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Mulțumesc! Cu siguranță, are nevoie, cum are nevoie de încă multe alte lucruri. După dezastre, mă gândesc la consiliere psihologică, de exemplu. Eu cred că Guvernul are în vedere aceste lucruri și, împreună, o să le atragem atenția că este nevoie și de acțiune după acțiune. Mulțumesc!”

Întrebare: „Spuneați că parte a proiectului România Educată va deveni partea de educație a populației. În Proiectul de țară, partea de prevenire a dezastrelor, de reducere a riscurilor la dezastre va avea o componentă de sine stătătoare?”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Abia a început să lucreze comisia care se ocupă de realizarea Proiectului de țară și avem acolo un număr destul de mare de oameni foarte, foarte bine pregătiți și performanți. Sunt convins că vor ține cont de toți factorii care trebuie să apară acolo. Vă mulțumesc tuturor!”