Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul autoevaluării activității Ministerului Apărării Naționale pentru anul 2016

„Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnule Prim-ministru,
Domnule Ministru al Apărării Naționale,
Domnule general, șef al Statului Major General,
Doamnă Ministru,
Doamnelor și domnilor generali, amirali, ofițeri, maiștri militari și subofițeri, salariați civili,
Stimați invitați,

În fiecare an, particip cu emoție alături de dumneavoastră la bilanțul Ministerului Apărării Naționale, pentru a-i onora pe toți cei care servesc patria sub drapelul tricolor.

Activitatea Ministerului Apărării Naționale a fost, în 2016, una extrem de consistentă, care merită din plin aprecierea și felicitările noastre. Armata este o instituție de bază a statului român, pe care cetățenii țării noastre o privesc cu încredere și cu mândrie. Acest nivel de prețuire se datorează profesionalismului militarilor și civililor care își îndeplinesc misiunile cu patriotism și devotament. Pentru efortul și sacrificiile pe care le faceți în fiecare zi, vă mulțumesc!

Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm într-un context deosebit de dinamic al transformărilor mediului internațional, caracterizat de acutizarea fără precedent, după sfârșitul Războiului Rece, a provocărilor la adresa securității globale și regionale.

Prelungirea conflictului din Ucraina, fără întrevederea unei soluții politice viabile, tergiversarea găsirii unei căi rezonabile și negociate pentru a pune capăt războiului din Siria, care se suprapune pe un context deja precar al securității regionale în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, virulența terorismului islamic anti-occidental practicat de Daesh și criza produsă de afluxul masiv de refugiați în căutare de azil în Europa sunt cele mai semnificative coordonate ale acestei situații.

Într-un astfel de context, devine cu atât mai important pentru România să-și dezvolte direcțiile pe care își fundamentează politica externă. În acest sens, pentru noi rămân prioritare consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii și construirea unui profil mai puternic în NATO și Uniunea Europeană, ca piloni strategici pentru garantarea securității țării noastre.

Anul trecut, pentru prima dată, NATO a prevăzut un proces regulat de evaluare politico-militară pentru Europa de Sud-Est. Mai mult, Uniunea Europeană a adoptat în anul 2016 o Strategie Globală de Politică Externă și de Securitate, urmând a pune în aplicare un Plan de Implementare a acesteia, cu obiective concrete.

Cooperarea dintre NATO și Uniunea Europeană reprezintă o prioritate strategică pentru ambele organizații, în baza declarației comune semnate de liderii acestora, cu ocazia Summitului de la Varșovia din anul 2016.

De altfel, acel Summit a marcat și succesul demersurilor statului român pentru o abordare echilibrată între Marea Baltică și Marea Neagră a riscurilor de securitate care vizează flancul estic, obținându-se un pachet complex și integrat de măsuri, în plan terestru, aerian și maritim pentru regiunea din care facem parte.

După progresele înregistrate în domeniile terestru și aerian, mă bucură faptul că recent au fost agreate măsuri de consolidare a prezenței aliate și pe dimensiunea maritimă, la Marea Neagră.

Cu toții ne dorim ca România să fie o țară puternică și respectată în Europa și în lume. țara noastră a dovedit că poate fi un furnizor de securitate, iar acest statut poate fi consolidat atât prin măsuri de politică externă, cât și prin măsuri care vizează creșterea capacității operaționale a armatei. Un stat capătă credibilitate strategică internațională dacă are o armată puternică. Avem nevoie de o armată bine dotată și instruită, așa cum am prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 și în Planul de Implementare a acesteia. Ministerului Apărării Naționale îi revin sarcini importante în aceste demersuri.

În context, doresc să transmit întreaga mea apreciere pentru eforturile susținute ale instituției dumneavoastră, orientate spre materializarea priorităților strategice ale Ministerului Apărării Naționale, aferente anului 2016, care au vizat, în principal, continuarea transformării Armatei, operaționalizarea structurilor aliate de pe teritoriul țării noastre, precum și creșterea calității vieții personalului Armatei.

Cu acest prilej, vreau să subliniez realizările deosebite privind operaționalizarea, în anul 2016, a Unității NATO de Integrare a Forțelor și a Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est, precum și operaționalizarea scutului antirachetă de la Deveselu.

În perioada imediat următoare Summitului NATO de la Varșovia, în cadrul Administrației Prezidențiale a fost elaborat Planul de Implementare a deciziilor luate la Summit și a fost inițiată punerea în aplicare a acestora.

În contextul obiectivelor generale asumate de țara noastră în cadrul Alianței, Ministerului Apărării Naționale îi revin, în mod firesc, o serie de sarcini specifice referitoare la constituirea Brigăzii Multinaționale pe teritoriul României: dezvoltarea inițiativei Cadrului multinațional de instruire la nivel întrunit în România; proiectarea unei prezențe aliate adaptate în domeniile maritim și aerian în regiunea Mării Negre și participarea la implementarea măsurilor aliate pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate pe segmentul nordic al flancului estic.

știu foarte bine că existe progrese în direcția implementării acestor obiective și mă bucură acest lucru. Vă încurajez să depuneți toate eforturile pentru a găsi soluții la problemele încă nerezolvate, în special, la cele care impun cooperare în cadru aliat.

Bugetul apărării a reprezentat pentru mine, așa cum bine știți, o prioritate. Asigurarea finanțării de 2% din PIB în acest an, în concordanță cu angajamentul politic asumat în plan național în ianuarie 2015, creează condiții pentru implementarea tuturor obiectivelor asumate. Sunt totuși necesare măsuri organizatorice și manageriale responsabile și oportune.

Responsabilitățile ce revin României în urma deciziilor asumate la Varșovia trebuie să fie rezultatul unui efort conjugat și cuprinzător al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și apărării, în beneficiul României și al tuturor românilor.

De aceea, cooperarea interinstituțională, în general, și cea dintre Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, în special, devine esențială.

Doamnelor și Domnilor,

Avem un cadru conceptual și normativ solid, fundamentat pe Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 și pe Planul de implementare a acesteia, pe Legea de planificare a apărării, Carta Albă a Apărării, și Strategia militară, alături de Planul de implementare a deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia cu implicații pentru România.

De asemenea, bugetul destinat în acest an apărării asigură premisele ca obiectivele ambițioase pe care vi le-ați asumat pentru 2017 să fie îndeplinite.

În încheiere, vreau să subliniez faptul că resursa cea mai prețioasă a Armatei României sunt militarii și civilii care activează în acest domeniu. Femeile și bărbații care își dedică viața vocației de a servi patria sub drapelul tricolor alcătuiesc un adevărat corp de elită, nu numai prin asumarea unor standarde morale și profesionale înalte, dar și a multor sacrificii.

Atât în țară, cât și în teatrele de operații, dumneavoastră vă aflați mereu acolo unde România o cere, desfășurându-vă activitatea cu patriotism, loialitate și modestie, sub deviza «Onoare și Patrie».

Vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce faceți pentru țară și vă doresc mult succes în activitate!”

Citate Video