Vladimir Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua! Vă mulțumesc mult că ați venit astăzi, aici la acest briefing. Așa cum spuneam încă la Congresul Partidului Democrat din anul 2016, când am fost ales în funcția de Președinte al Partidului, proiectul meu de bază este să apropiem mai mult partidul de oameni, să guvernăm corect și să avem rezultate pe care oamenii să le resimtă pozitiv. Pentru început, vreau să vă informez că deja de două săptămâni, în fiecare luni dimineață, la sediul Partidului Democrat ținem o ședință la care sunt invitați deputații și miniștrii partidului, alți miniștri, susținuți de partid, precum și alți colegi care sunt nemijlocit implicați în proiectul de organizare a activității partidului.

Scopul acestor ședințe este să apropiem și să adaptăm mai bine activitatea partidului la agenda oamenilor, la nevoile lor, ne propunem să dinamizăm și să comunicăm mai bine cu cetățenii, inclusiv prin intermediul dumneavoastră, prin briefing-urile care vor fi organizate în fiecare luni imediat după ședințele care vor avea loc la sediul partidului. De asemenea, ne vom activiza în ceea ce privește comunicarea directă cu cetățenii. Chiar din această săptămână, reprezentanții Partidului Democrat vor începe un program mult mai activ de lucru în teritoriu, unde principala lor sarcină este să discute cu oamenii, să-i asculte și să vină cu soluții de rezolvare a problemelor cu care aceștia se confruntă.
Vorbeam la Congres despre reforma clasei politice, a modului în care se face politică astăzi în Moldova. Spuneam atunci că reforma trebuie să le ofere oamenilor posibilitatea să dețină un control real asupra clasei politice, prin participarea lor la luarea deciziilor politice, dar și la sancționarea politicienilor care nu-și fac treaba. Haideți să vedem ce avem noi astăzi la alegerile parlamentare. Astăzi, majoritatea oamenilor nu cunosc oamenii pe care îi votează. Ei votează o listă de partid, în mare parte autonomă. Astăzi, majoritatea cetățenilor nu au reprezentanți în organele politice ale statului, deoarece deputații sunt aleși pe alte criterii decât cele de reprezentativitate politică. Astăzi, majoritatea cetățenilor au controlul asupra deputaților doar o singură zi în patru ani, atunci când sunt alegerile parlamentare, după care, câteodată sau mai des, deputații aleși uită de cei care au votat, iar cetățenii trebuie să aștepte patru ani pentru a-i putea sancționa doar prin vot. Nu este corect, desigur, și nu este echitabil. Inclusiv din acest motiv, avem astăzi în Republica Moldova în politică ceea ce avem. Avem această prăpastie mare între oameni și politicieni. Anume aceasta a fost tema principală discutată astăzi la ședința săptămânală a echipei Partidului Democrat.

Am dezbătut mai multe propuneri prin care putem face ca politicienii să muncească mai eficient pentru cetățeni. În acest context, vreau să fac un anunț important care sigur va avea efecte poiztive, de lungă durată asupra politicii din Republica Moldova. În legătură directă cu necesitatea de a reforma clasa politică, cu dorința oamenilor de a avea împreună cu copiii lor un trai mai bun, am decis, în comun cu colegii mei din Partidul Democrat, să sprijinim reformarea sistemului de alegere a deputaților în Parlament și să promovăm în societate și în forumul legislativ ideea votului uninominal. Votul uninominal rezolvă câteva lucruri foarte importante. Votul uninominal dă posibilitate reală cetățenilor să decidă pe cine trimit ei în Parlament. Să nu mai voteze liste de partid, în spatele cărora se ascund uneori persoane anonime, incompetente sau unde-și găsesc un loc comod politicieni, care uită de oameni a doua zi după ce au fost vitați. Votul uninominal face ca deputatul să fie reprezentativ pentru comunități clare de oameni, să provină dintr-un raion concret. Votul uninominal ne dă posibilitatea ca raioanele să fie reprezentate în Parlament de oameni locali, nu de deputați puși pe listă de la centru, așa cum vrea liderul de partid sau un grup de politicieni.

Însă doar votul uninominal singur, nu rezolvă complet problema în ceea ce privește controlul cetățenilor asupra deputaților. În business, de exemplu, dacă angajezi un om și el nu-și face treaba, îl eliberezi. Imaginați-vă ce ar însemna să stai patru ani cu lucrători incompetenți în companie. Desigur, ajungi la faliment. În politică, însă, în actualul sistem electoral, cetățenii trebuie să stea patru ani și să privească cu neputință cum deputații le-au neglijat votul și nu pot face nimic. Ca urmare, voi anunța acum soluția pe care eu, personal, am propus-o colegilor și care a fost acceptată de colegi. În această inițiativă privind schimbarea sistemului electoral, vom introduce pentru prima dată în Republica Moldova posibilitatea ca cetățenii să le retragă înainte de termen mandatul deputaților care nu-și fac datoria. Mai exact, dacă un deputat nu lucrează bine pentru comunitatea care l-a votat, ori dacă a apelat la diferite șmecherii pentru a păcăli electoratul ca să-l aleagă, dacă se dovedește că acest deputat este corupt și se lasă cumpărat de grupuri de interese, dacă dezamăgește oamenii care l-au votat ori dacă nu le respectă votul, doar promite și nu face nimic, atunci cetățenii nu vor mai aștepta patru ani să-l sancționeze, ci îl vor putea demite chiar în timpul mandatului. Ei, cetățenii, vor putea imediat să-și aleagă alt deputat în locul acestuia. Astfel, cetățenii primesc control complet asupra celui pe care îl aleg direct. Ei, cetățenii, pun ștampila pe numele lui, nu pe o siglă de partid, îl trimit în Parlament, dar totodată îl pot da afară în timpul mandatului, dacă respectivul deputat nu-și face treaba. În felul acesta se pot rezolva o mulțime de probleme precum cele legate de incompetență, de traseism politic, legate de corupție politică și de nerespectarea votului pe care deputatul l-a primit din partea comunității.

Un alt subiect, discutat astăzi cu colegii mei din Partidul Democrat a fost modul în care putem face ca diaspora să se poată implica mai activ în deciziile care se iau în țară, să fie și ea direct reprezentată în Parlament. În acest moment, cetățenii plecați în străinătate nu sunt reprezentanți în forul legislativ, nu-și pot face să fie auzită vocea aici, în țară. Este difcil să implementăm vreun proiect de readucere, reîntoarcere a cetățenilor aici, acasă în Moldova, din moment ce ei nu sunt reprezentați în Parlament. Ca urmare, în inițiativa privind schimbarea sistemului electoral, vom introduce pentru prima dată în Republica Moldova posibilitatea ca diaspora să aibă propriii deputați în Parlament, oameni care să provină din diasporă, să le înțeleagă problemele și să îi ajute să le rezolve. Deci, prin sistemul de vot uninominal, diaspora va avea deputații săi în Parlamentul Republicii Moldova.

Bănuiesc că deja unii politicieni, cu toate avantajele acestui sistem, vor critica această inițiativă, doar pentru că ea este propusă de Plahotniuc. O vor critica chiar dacă ei prin asta vor veni împotriva dorinței oamenilor. Mesajul meu către acești politicieni este următorul: Da, domnilor politicieni, Plahotniuc vrea ca prin votul uninominal cetățenii să-și aleagă direct din raion deputații, așa cum aleg ei astăzi primarii, dar nu să voteze liste de partid cu oameni pe care deloc nu-i cunosc. Da, domnule politicieni, Plahotniuc vrea ca prin votul uninominal să le dea politicienilor posibilitatea să vă demită din Parlament, dacă, în loc să mergeți printre oameni și să rezolvați problemele, voi faceți politică doar prin postări populiste prin facebook sau vă dați în spectacole în studiourile de televiziune. Da, domnilor politicieni, Plahotniuc vrea ca prin vot uninominal, cetățenii din diasporă să-și aleagă proprii deputați în Parlament, din rândurile lor, ca să poată fi auziți și ei. Și nu numai auziți, dar să-și rezolve și problemele. Asta înseamnă control real al clasei politice, asta propunem noi prin sistemul de vot uninominal.

În conceperea și elaborarea inițiativei pe care o vom depunde în Parlament, noi am studiat foarte atent practica mai multor țări, cu democrații avansate în ceea ce privește implementarea sistemului de vot uninominal, precum Statele Unite ale Americii, exemplul Marii Britanii sau al Franței. Dar în demersul nostru, ne-am bazat, desigur, și pe sondajele de opinie care arată că aproape optzeci la sută dintre moldoveni susțin trecerea la votul uninominal. Oamenii vor să aibă control asupra deputaților pe care îi votează. Așa cum vă amintiți în anul 2013, a mai existat o inițiativă de schimbare a sistemului electoral. Ea, această inițiativă, atunci a fost expertizată și avizată pozitiv de Comisia de la Veneția, cu doar câteva mențiuni, care urmau să fie lămurite. În noua inițiativă, pe care Partidul Democrat o va depunde, deja vor fi rezolvate și acele obiecții, însă, chiar și cu aceste condiții, noi vom trimite această inițiativă din nou spre avizare Comisiei de la Veneția.

Acesta este și motivul pentru care zilele următoare vom depunde această inițiativă respectivă în Parlament. Pentru că aceasta este singura formulă prin care procedural această inițiativă poate fi expertizată în termeni legali. Pentru a elimina însă speculațiile și dezinformarea, precizez, că inițiativa respectivă, după ce, desigur o vom consulta cu colegii noștri din Coaliție, va primi votul final în Parlament doar după ce va avea avizul Comisiei de la Veneția și doar după ce vom desfășura consultări publice, inclusiv cu societatea civilă și cu partidele parlamentare și extra-parlamentare.

De asemenea, aș vrea să vă mai informez că în ședința de astăzi de la Partid, am analizat mai multe din propunerile de îmbunătățire a codului electoral formulate de Curtea Constituțională imediat după ultimele alegeri. Pentru unele dinte acestea, deja există soluții, pentru alte imperfecțiuni legale, ar putea să fie eliminate ele odată cu schimbarea sistemului electoral, iar pentru restul va trebui să găsim soluții în cadrul grupului de lucru format deja în Parlament. Totodată vom derula și o campanie de informare la nivel național prin care mai întâi, le vom prezenta oamenilor ce înseamnă votul uninominal și inițiativa noastră. Apoi, le vom propune să semneze pentru această inițiativă, desigur, dacă ei o vor considera oportună. Credem că acest dialog direct cu oamenii este foarte important, pentru că noi vorbim despre o inițiativă care îi privește direct.

În concluzie, ceea ce am dorit să anunțăm astăzi este că Partidul Democrat va milita pentru schimbarea sistemului electoral actual, în sistemul votului uninominal din următoarele considerente: în primul rând, votul uninominal, permite ca oamenii să-și aleagă direct deputații pe care îi cunosc, așa cum își aleg ei primarii, dar nu pe liste de partid cum se produce acum. În al doilea rând, votul uninominal permite ca oamenii să poată să retragă înainte de termen mandatul deputaților, care nu-și fac datoria și să aleagă imediat pe alții în locul lor. În al treilea rând, votul uninominal permite ca cetățenii din diasporă să-și voteze deputații din rândurile lor, deci diaspora să poată avea deputații săi în Parlamentul viitor. Dar repet, vom face asta în mod transparent, prin parcurgerea etapelor democratice, firești, și prin dialog cu toți cei care doresc ca Republica Moldova să devină o țară prosperă și cu perspectivă.

Vă mulțumesc mult și vă doresc ca să aveți o săptămână plăcută. La revedere!

Citate Video