Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova: Stimați reprezentanți ai instituțiilor media bună ziu7a și vă mulțumesc că ați venit la acest briefing de presă. Vreau să vă prezint pe scurt cum obișnuim, subiectele abordate la ședința săptămânală a Partidului Democrat.

Astăzi am discutat mai multe subiecte, în deosebi cele care țin de agenda de reforme promovate de Partidul Democrat și de Guvern, dar și alte teme de agendă a momentului. O să vi le prezint pe cele care țin de competența Guvernului, după care o să-l las pe purtătorul de cuvânt, pe domnul Gămurari să vă prezinte și celelalte subiecte.
Unul din ele a vizat vizitele pe extern pe care le-am avut săptămâna trecută, dar și săptămâna care a precedat săptămâna trecută, este vorba de vizita la Piatra-Neamț. Am informat colegii despre relația bună care continuă să fie cu România și despre proiectele care au fost puse în discuție. De asemenea, despre vizita în Kiev, în cadrul organizației GUAM. Eu cred că această organizație prinde contur și va fi una și mai eficientă și o platformă bună de comunicare între acele 4 state și mai ales luând în considerație și discuțiile bilaterale pe care le avem cu Ucraina, unele foarte importante, luând în considerație și problemele care sunt și țin de ecosistemul râului Nistru, dar și luând în considerație că Ucraina este parte componentă a formatului 5+2 în calitate de mediator.

Un alt subiect a vizat Consiliul de asociere și întâlnirile pe care le-am avut în contextul vizitei de la Bruxelles, eu le-aș diviza în 3 categorii de vizite: una cea care a fost cu oficialii de la Uniunea Europeană, am avut o întâlnire bună cu președintele Consiului European domnul Donald Tusk, unde am reușit să trecem în revistă și să vorbim despre situația politică în Republica Moldova, după care am avut o înainte de Consiliul de asociere am avut un șir de întrevederi cu comisarii europeni. Cu comisarul pe comerț, doamna Malstrom, am discutat despre faptul că multe din cotele de export au atins deja 100% și am convenit la mărirea acestor cote, este vorba în primul rând de cele de struguri de masă, miere și prune. Există o deschidere din partea Uniunii Europene și acuma colegii tehnic cred că vor înainta în această direcție. Cu comisarul Andrew Kaitis pe sănătate și siguranța alimentelor, o discuție foarte profundă, bună pe dimensiune de sănătate. Am vorbit foarte constructiv și despre siguranța alimentelor, în deosebi interesul nostru de a veni în piața europeană și cu produsele de origine animalieră și ce trebuie să facem pentru aceasta pentru a retrage cozile și a elimina restanțele. Cu comisarul Crețu, comisarul pentru dezvoltarea regională a Uniunii Europene am vorbit despre posibilitatea participării Republicii Moldova în unele proiecte. În deseobi cele care țin de Dunăre. Am convenit, Dunăre, un proiect foarte important, unde poate și Moldova să devină parte și să participe în acest proiect. Este foarte important să micșorăm cota de coparticipare a Republicii Moldova în proiectele de dezvoltare regională a Uniunii Europene. Să coborâm mai jos decât 10%. O altă discuție importantă a fost cu comisarul pe politica de vecinătate și negocieri de extindere, domnul Hum, desigur că am vorbit despre situația politică din Republica Moldova, care sunt perspectivele și o discuție bună cu înaltul reprezentant al Uniunii Europene- doamna Mogherini, după care Consiliul de asociere nemijlocit vreau să vă spun că mesajele sunt pozitive din partea Uniunii Europene. Acest parcurs european al Republicii Moldova prinde contur, de aceea este important să nu micșorăm sau să nu încetinim ritmul reformelor aici la Chișinău.

O altă dimensiune a acestei vizite a ținut de întâlnirile bilaterale, întâlniri pe care le-am avut cu Prim-ministrul Belgiei dar și cu președintele Senatului. Belgia este un partener importrant pentru Republica Moldova și atunci când am obținut rgeimul liberalizat de vize, belgienii au fost cei care ne-au acordat suportul necesar pentru misiunea afacerilor interne, după care am avut întâlniri bilaterale cu Prim-ministrul Luxemburgului, dar și președintele Camerei Deputaților. Astfel Luxemburgul este un bun prieten al Republicii Moldova și pentru este important să avem acești prieteni în cadrul Uniunii Europene care ne vor susține pe diferite proiecte. O a treia dimensiune a vizitei externe a fost cea a consolidării parteneriatului nostru cu NATO. În acest sens am avut o întâlnire cu secretarul general domnul Stoltenberg. Am reiterat încă o dată deschiderea Moldovei de a avea o bună colaborare cu Alianța Nord Atlantică, am vorbit și despre deschiderea oficiului de legătură în iunie la Chișinău. Noi am făcut absolut tot ce trebuia să facă Republica Moldova, cei din Alianța Nord Atlantică, deja au nominalizat și reprezentantul care av fi aici la Chișinău și în iunie, după cum vă spuneam, acest oficiu va fi deschis. Republica Moldova trebuie să beneficieze de colaborarea cu NATO, pentru că NATO nu reprezintă doar o bază militară mare, dar are și multe alte proiecte interesante și binevenite pentru Republica Moldova.

Un alt subiect despre care am discutat astăzi la această ședință săptămânală a Partidului Democrat a fost legat și de intenția domnului președinte Dodon de a semna astăzi memorandumul cu Uniunea Euroasiatică. Eu deja am exprimat poziția Guvernului, dar vreau să vă informez că poziția stabilită astăzi în cadrul ședinței Partidului Democrat este una foarte clară: ceea ce va semna astăzi domnul președinte Dodon este o hârtie, un document nul, fără nici o valoare juridică. Noi crede în continuare că domnul președinte încearcă să-și continue războiul personal împotriva Acordului de Asociere. Acest război care ține de tot ce este spațiul euroatlantic, fie că vorbim de România, fie că vorbim de Uniunea Europeană sau NATO, din punctul meu de vedere el se hrănește politic pe aceste antagonisme și nu este altceva decât o campanie de promovare a propriei imagini. Acest acord nu va avea putere juridică și nu va avea efecte de drept pentru că nu reprezintă republica și nu este semnat din numele Republicii Moldova, nu are avizul Ministerului de Externe și nu respectă cerințele legale. Eu nu o să fac o retrospectivă a tot ce ține Constituția Republicii Moldova și Legea cu privire la tratatele internaționale, dar fiecare care va încerca să analizeze, să facă o analiză, va vedea că de fapt acest gest nu este unul care se încadrează în cadrul legal. Pentru că în Republica Moldova Parlamentul este organul reprezentativ suprem, el aprobă direcțiile de politică internă și politică externă. Este adevărat că iarăși conform Constituției, președintele Republicii Moldova poartă tratative la negocieri și semnează în numele Republicii Moldova, dar apoi trebuie să prezinte spre ratificare Parlamentului, așa cum prevede legea cu privire la tratate. Semnează fără prezentarea deplinelor puteri. Aici este o neînțelegere, pentru că cei care semnează memorandumuri și tratate nu sunt în situația să verifice dacă are președintele aceste puteri sau nu. Am spus-o și cu alte ocazii, din punctul meu de vedere, cel puțin trebuie să declare și el partenerilor cu care semnează că acesta nu este un document care produce efecte juridice.

În fine, un alt subiect la care vreau să vă rețin atenția este cel al măsurilor pe care le ia Guvernul pentru a asigura un trai mai bun pentru cetățenii noștri. Am vorbit despre implementarea reformei sistemului de pensii, care practic a doua etapă a intrat în vigoare d ela 1 aprilie și vor avea de beneficiat peste 710 mii de pensionari la care pensia va fi indexată cu 6,8%. Pensia minimă pentru cei care au activat în domeniul agricol va fi majorată cu 200 de lei sau cu 21 % și încă plus 6,8% indexată, vor beneficia peste 60 de mii de oameni de acest lucru. De asemenea taote pensiile vor fi valorizate, adică vor fi recalculate în avantajul pensionarilor mai departe de la 1 aprilie vor fi recalculate pensiile pentru cei care au intrat în sistem din anul 2001 până în anul 2008. Aceasta ar fi ceva mai mult decât 84 de mii de oameni. Și cel mai important cred că de la 1 aprilie se va intoduce o nouă formulă de calcul și cei care deja care intră în sistem vor avea o pensie mai mare decât cea care ar fi calculată într-o formulă veche, în mediu cu 45% , dar avem și situații când această pensie se majorează cu până la 90%. Și o altă măsură pe care o are în vedere Guvernul și a fost discutată astăzi la această ședință este vorba despre crearea Agenției pentru servicii publice. Este o acțiune foarte importantă la care eu personal țin mult și chiar am rugat colegii să mergem cu crearea acestei agenții și până la implementarea reformei Guvernului sau reformei adminsitrației publice centrale. În linii mari, ar însemna că oamenii trebuie să beneficieze de servicii din partea statului la un ghișeu unic, să nu mai meargă la diferite instituții, dar vor merge într-un singur loc și de acolo vor primi calitativ taote serviciile pe care le oferă statul. În prima etapă este vorba dacă în baza întreprinderii de stat Registru care va fi reorganizată în Instituție Publică- Agenția pentru Servicii Publice, se vor alătura și Întreprinderea de Stat Cadastru, dar și Camera de Licențiere și Camera Înregistrării de Stat, dar și Serviciul de Stare Civilă. Astfel oamenii vor avea de câștigat pentru că, după cum vă spuneam, aceste servicii vor fi acordate într-o singură clădire, de la un singur ghișeu. Și aceasta este doar prima etapă, pentru că în general, serviciile care sunt acordate din partea statului sau necesitatea obținerii unor servicii din partea cetățenilor trebuie să devină una mai mică și mai mică. Pentru că informațiile despre cetățeni le deține statul, ele se regăsesc în registrele de stat, de aceea este treaba funcționarilor să găsească aceste informații, dar nu să cerem de la cetățenii noștri să vină să ne prezinte certificatul. Cam acestea au fost cele discutate astăzi în cadrul ședinței săptămânale, o să-l rog în continuarea pe domnul Gămurari să vină cu alte informații, sunt gata să iau 2 întrebări, vă rog.

Jurnalist: Spuneți-ne vă rog dacă în cadrul acestei ședințe s-a discutat și despre sistemul electoral mixt și dacă s-ar putea să ajungeți la acest sistem dat fiind faptul că [indescifrabil] săptămâna trecută a fost mediatizată această variantă că ar fi una de compromis și am văzut că această variantă ar fi cumva agreată și de [indescifrabil].

Pavel Filip: La această ședință am discutat despre proiectul care prevede sistemul electoral uninominal, am discutat și despre modul în care au fost petrecute dezbaterile pe platforma parlamentară săptămâna trecută. În continuare, obiectivul nostru, al Partidului Democrat este să promovăm sistemul electoral uninominal pentru că credem că acest sistem răspunde exact nevoilor și cerințelor cetățenilor noștri. Discuțiile vor continua, așa cum am spus nu o singură dată, să nu se speculeze pe această dimensiune, pentru că nimeni nu are de gând să aprobe un proiect care nu va fi consultat pe larg, care nu va găsi un consens larg, nu atât de important poate între forțele politice, cât foarte important în societate, pe dimensiunea cetățenilor noștri și desigur că după ce vom avea avizele de la Comisia din Veneția.

Jurnalist: [indescifrabil].

Pavel Filip: Vreau să pornesc de la faptul prezumției nevinovăției în primul rând. Nu vreau să comentez acest caz, cu toții suntem egali în fața legii, dar urmează să se pronunțe pe acest subiect cei care fac ancheta și atunci când vom avea o concluzie, atunci vom putea vorbi despre acest caz. Nu are legătură cu curățenia anunțată de către președintele Partidului Democrat domnul Plahotniuc, este vorba de atitudinea funcționarilor și este vorba că funcționarii trebuie să fie integri. Așa că cei care greșesc urmează să răspundă pentru că precum vă spuneam, cu toții suntem egali în fața legii.

Jurnalist: V-a surprins reținerea dânsului?

Pavel Filip: Aceasta deja este 3-a întrebare. Eu cred că am răspuns la acest subiect. Este un lucru care mă face să fiu trist, pentru că nu-mi place niciodată atunci când se întâmplă așa ceva în interiorul Guvernului. Îmi doresc în Guvern să avem o echipă integră, îmi doresc funcționari curați, îmi doresc funcționari cu capacități, astfel încât să poată face față provocărilor de a lucra în Guvern. Vă mulțumesc mult și vă doresc o zi bună.

Vitalie Gămurari: Bună ziua. În principiu, domnul Prim-ministru s-a referit la principalele subiecte care au fost discutate astăzi în cadrul Partidului Democrat. În mare parte dumnealui s-a referit la aspectul activității Guvernului și s-au pronunțat referitor și la rezultatul vizitelor care au fost. Eu vreau să mă refer doar la alte aspecte care au fost puse în discuție astăzi în cadrul acestei reuniuni. Unul dintre subiecte a fost abordat, este vorba de reținerea viceministrului economiei, domnului Triboi și aici așa cum a reiterat și domnul Prim-ministru, Partidul Democrat reiese din fapta clară că există conceptul să spunem, prezumția nevinovăției se aplică inclusiv și față de dumnealui. Din partea Partidului Democrat deja a venit suportul în acordarea acelor posibilitate de a avea acces la avocat tot în limitele legii și fără a se implica, fără a se expune referitor la acest caz. Deci va urma poziția care este din partea procurorilor anticorupție și vom vedea ulterior care va fi soluția. Deci asta este primul aspect.

Jurnalist: [indescifrabil].

Vitalie Gămurari: S-a vorbit foarte clar că dacă există o imposibilitate de a avea acces la vocat, atunci din partea în limitele prevăzute de legislație, partidul va acorda această posibilitate să vă consultați. În rest dumnealui decide care este avocatul, așa cum este prevăzut de lege.

Jurnalist: Dar până la urmă dânsul este membru de partid?

Vitalie Gămurari: Nu pot să vă spun, cle puțin eu nu cunosc acest fapt, de aceea aici mă abțin să mă expun.

Jurnalist: [indescifrabil].

Vitalie Gămurari: Nu a fost făcută încă nici o declarație, iarăși reieșind din prezumția nevinovăției. Pe parcursul desfășurării anchetei, inclusiv va fi și poziția Partidului Democrat referitor la acest caz. Deci la moment nu avem o altă reacție.
În cel de-al doilea caz, un subiect care a fost discutat azi este vorba de desfășurarea referendumului propus de președintele Republicii Moldova domnul Igor Dodon și aici vreau să aduc la cunoștință că săptămâna trecută Partidul Democrat s-a expus referitor la această întrebare prin prisma faptului că etse un act mai puțin politic este mai mult populist, în contextul în care domnul președinte nu a ieșit din electorala prezidențială care a fost anterior și solicită din contul contribuabililor să desfășoare, să intrăm într-o campanie electorală pentru a susține propriul partid. În plus, nu există efecte juridice, este un document consultativ, iar referitor la care vor fi acțiunile deci există o poziție cât de cât, o poziție clară din partea Partidului Democrat, dar Guvernul va fi cel care va decide ce o să facă pe parcurs fiindcă este vorba de alocarea sumelor din buget. Dar probabil că aceasta va fi o declarație ulterioară, la moment deci asta este poziția oficială.
Dacă nu mai sunt întrebări, eu vă mulțumesc pentru atenție.

Citate Video