Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de decorare a doamnei Ileana Vulpescu și a Asociației PEN Club România

„Stimată doamnă Ileana Vulpescu,
Stimați membri ai PEN Club România și reprezentanți ai PEN Club International,
Stimați invitați,

Am deosebita plăcere de a conferi astăzi două înalte distincții ale statului român: dumneavoastră, doamnă Ileana Vulpescu, pentru întreaga activitate și creație literară, și dumneavoastră, Asociației PEN Club România, cu prilejul aniversării a 95 de ani de existență.
Doresc să marchez prin această ceremonie prețuirea pe care România o poartă scriitorilor și dezvoltării prin cultură a noilor generații, precum și faptul că Literatura română are o contribuție de neînlocuit în ceea ce privește cunoașterea și aprecierea de care se bucură țara noastră în lume.
Profit de această ocazie ca, prin intermediul dumneavoastră, să salut prozatorii, poeții și traducătorii, pe toți truditorii culturii scrise din România, cu prilejul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie.
Mă bucur că în cadrul acestei manifestări participă nume importante ale literaturii contemporane, din țară și de peste hotare, reunite în jurul unei dezbateri actuale asupra culturii în contextul globalizării.

Distinsă doamnă Ileana Vulpescu,

Ați devenit cunoscută în cultura română printr-o rodnică și îndelungată carieră de filologă, prozatoare, romancieră și traducătoare.
Ne aducem aminte cum, într-o perioadă marcată de propagandă și cenzură, romanele dumneavoastră ne ofereau, vă citez, «farmecul netulburat al cărții», îndemnându-ne să ne recunoaștem în personaje veridice, să ne regăsim în trăiri autentice.
Grija pentru cuvântul scris, pentru literatura valoroasă, pentru nivelul de excelență al limbii literare, pentru libertatea expresiei, pentru o artă fără compromisuri, iată principii care v-au ghidat, ca om și scriitor. Principii pe care noi generații de scriitori le-au văzut întâi în opera dumneavoastră.
Împreună cu Ordinul Național «Steaua României», în preajma aniversării dumneavoastră, vă rog să primiți, stimată doamnă Ileana Vulpescu, urarea mea de La Mulți Ani!
Vă doresc să aveți puterea de a continua să scrieți și să exprimați, ca și până acum, adevărul despre oameni și, mai ales, despre umanitatea care ne leagă!

Distinși reprezentanți ai PEN Club România,

Ordinul «Meritul Cultural» pe care, în numele statului român, îl acord astăzi Asociației PEN Club România reprezintă o apreciere a eforturilor pe care le depuneți în apărarea unor drepturi fundamentale ale omului și valori esențiale ale democrației și statului de drept.
Sunteți angajați într-o rețea internațională care militează pentru libertatea de expresie, buna înțelegere și respectul reciproc dintre națiuni, precum și împotriva urii, intoleranței și rasismului.
Este o mândrie pentru țara noastră faptul că PEN Club România s-a înființat în 1922, la foarte scurt timp de la fondarea organizației internaționale PEN Club.
Acest lucru dovedește că scriitorii României Marii Uniri au fost promotori ai valorilor care au creat, acum 67 de ani, Europa Unită.
Sunt bucuros să vă felicit cu ocazia aniversării a 95 de ani de existență în anul în care România marchează 10 ani de la aderarea la acest spațiu al păcii și colaborării.

Doamnelor și domnilor,

Europa unității noastre în diversitate este astăzi pusă la încercare. În fața naționalismelor, a populismului, a extremismului și a urii, cultura reprezintă atât șansa păstrării identității noastre, cât și puntea către o Europă reunită.
Salut activitatea PEN Club România, care demonstrează că este necesar să ne asumăm mai mult decât statutul de spectatori în lumea contemporană. Prevalența drepturilor fundamentale ale omului și angajamentul pentru un stat de drept trebuie reafirmate în permanență și reîncărcate în plurivalența sensurilor lor: politice, sociale și culturale.
Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră, pentru promovarea dialogului dintre scriitorii români și străini, pentru susținerea literaturii și a libertății de expresie în întreaga lume!

Vă mulțumesc!”