Chiril Moțpan, Secretar General al Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”: Dragi prieteni bună ziua. Salutăm cu drag reprezentanții mass-media, prezenți la această conferință de presă anunțată de Platforma Demnitate și Adevăr.
Astăzi împreună cu colegii mei, cu doamna Aliona Doroș, președintele organizației de femei, Alexandru Slusari vicepreședinte și Dinu Plângău, președintele organizației de tineri DA, vom discuta cu dumneavoastră despre decizia de ultim moment a Guvernului de a crea circumscripțiile electorale și impactul acestei decizii asupra vieții noastre.
Trebuie să ne reamintm doar că această decizie controversată de a schimba legea electorală a trezit foarte multe dubii nu numai în Republica Moldova dar și în străinătate, în Parlamentul European, cum vă mintiți.

Aș vrea să reamintesc doar că și Comisia de la Veneția s-a pronunțat pe această decizie a Guvernului din Republica Moldova considerând-o una inoportună și asta dacă să fim doar modești, avându-se de fapt în vedere că schimbarea legislației pe ultima sută de metri este absolut... nu este binevenită în contextul situației social-politice din Republica Moldova. Este evident că aceste lucruri s-au făcut așa cum am spus-o în repetate rânduri, doar pentru a menține la guvernare actualul regim împreună cu Partidul Socialiștilor, reprezentat și de președintele Igor Dodon. Cu alte cuvinte, ceea ce și-au pus în cap actualii guvernanți insistă să realizeze și o dmeonstrează cu prisosință ultima decizie cu prvire la crearea circumscripțiilor electorale. La acest subiect mai în detaliu se va referi colegul meu Alexandru Slusari, vom da citire și declarației privind această decizie.

Alexandru Slusari, vicepreședintele Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”: Bună ziua stimați cetățeni, bună ziua stimați reprezentanți ai mass-media independentă. Activitatea fructuoasă a Comisiei de creare a circumscripțiilor a demonstrat cu prisosință faptul că scopul prinicpal al modificării sistemului electoral este conservarea stării de captivitate a statului nostru precum și împărțirea zonelor de influcență între două clanuri mafiote interconectate care activează sub acoperirea paravenlor geopolitice.
În urma procesului de delimitare a hotarelor circumscripțiilor electorale, aproape toate raioanele țării au fost ciopârțite în 2 sau chiar 3-4 circumscripții.

Drept rezultat a apărut o incertitudine foarte perciuloasă în privința modalității de creare a Consiliul de circumscripții și a soluționării litigiilor electorale în teritoriu. Deisgur că sofisticarea total inoportună a procesului electoral contribuie semnificativ la creșterea abuzurilor și fraudelor din partea guvernării. din 46 de circumscripții create pe teritoriul Republicii Moldova, cel puțin controlate de autoritățile Republicii Moldova, la alegerile prezidențiale din octombrie 2016 Igor dodon ar fi câștigat din primul tur în 30. Asta este concluzia în urma modelării situației deja după modelul nou de sistem de circumscripții. Noi o să vă prezentăm împreună cu această declarație și rezultatele analizei pe fiecare circumscripție cum ar fi votat alegătorul, dar este clar că în urma diligenței comisiei, diligență în ghilimelele de rigoare, sistemul electoral din start oferă forțelor antieuropene un avantaj enorm, un avantaj dublu eu aș spune, deși la alegerile prezidențiale în primul tur pe data de 30 octombrie diferența dintre cei doi candidați Igor Dodon și Maia Sandu a fost mai puțin de 10 procente.

Mai mult ca atât, în cadrul sistemului mixt la Chișinău candidatul socialist ar fi câștigat la prezidențialele din 2016 în primul tur în 6 din 11 circumscripții, în celelalte 5 circumscripții diferența dintre Maia Sandu și Igor dodon ar fi fost una minusculă, de câteva sute de voturi, iar această diferență minusculă ar fi putut fi ușor compensată prin manipulări mediatice, coruperea alegătorilor și falsificarea rezultatelor. Deci este absolut evident că sistemul electoral marca Plahotniuc facilitează clar și intenționat accesul în Parlament al partenerului său de a face politici și geopolitici Igor Dodon și al Partidului Socialiștilor.
O altă abatere gravă a comisiei aservite regimului este discriminarea crasă a drepturilor politice ale alegătorilor din diasporă. În conformitate cu datele oficiale, numărul alegătorilor aflați la muncă peste hotare este estimat la peste 845 mii. Chiar și Codului electoral modificat recent, pentru aceste persoane ar trebui să fie înființate minimum 13 circumscripții. Însă noi vedem că comisia respectivă a decis să se limiteze la doar 3 circumscripții pentru conaționalii noștri din diasporă. Promisiunea trâmbițată de președintele Dodon despre crearea a 25 de circumscripții peste hotare și împreună cu Transnistria s-a dovedit a fi o minciună ordinară.

Pronind de la cele expuse mai sus, Platforma Demnitate și Adevăr cere categoric în continuare anularea sistemului electoral mixt care a fost promovat și adoptat de către tandemul Plahotniuc-Dodon cu încălcarea crasă a opiniilor celor mai importante instituții europene și care este menit să asigure oligarhului influență politică, libertatea și siguranța averilor dobândite ilicit cu sprijinul grupării lui Dodon.
2. Facem apel către patenerii noștri externi atenționându-i asupra extinderii și aprofundării derapajului antidemocratic în domeniul electoral direcționat în primul rând împotriva opoziției autentice proeuropene din Republica Moldova.
3. Cheamă la consolidarea a toate forțele politice realmente antioligarhice și democratice precum și societatea civilă independentă în vederea demarării urgente a procedurii de inițiere a unui referendum legislativ privind anularea modificărilor din Codul electoral prividn introdcerea sistemului mixt.
Și 4, îndemnăm diaspora să organizeze acțiuni de protest în marile capitale europene, SUA, Rusia precum și în Chișinău, împotriva unui sistem electoral discriminatoriu care atentează asupra asigurării drepturilor la vot a cetățenilor care se află acuma peste hotare.

Asta ar fi spus în cadrul acestei declarații. anticipând întrebările domniilor voastre despre problemele cu crearea consiliului de circumscripții, despre examinarea de contestații, vin cu niște precizări.

Conform articolului 27 din Codul Electoral, consiliile electorale urmează să fie constituite în raza hotarelor administrativ teritoriale de nivelul 2. Aici în cadrul creării circumscripțiilor noi practic nu vedem nicio circumscripție care a fost creată în hotarele unui raion. Mai mult ca atât, sunt câteva centre raionale care acum nici nu vor fi centrele de circumscripții, cum ar fi Dondușeni, Șoldănești, Basarabeasca și apar multe întrebări cum totuși vor fi create aceste consilii de circumscripție în conformitate cu structura administrativ-teritorială a Republicii Moldova sau doar în centrele circumscripțiilor. Dar mai grav, este situația cu depunerea contestațiilor în instanțele de judecată. În articolul 66 aliniatul 2, este stipulat că în cazul alegerilor parlamentare în circumscripții uninominale, hotărîrile consiliilor electorale asupra contetestațiilor ce vizează acțiunile sau inacțiunile concurenților electorali pot fi atacate în instanțele de judecată în a cărei rază teritorială se află consiliul respectiv. Apar multiple de întrebări: cum vor fi soluționate, cum vor fi depuse aceste contestații în situația în care o circumscripție cuprinde mai multe raioane? Exemple sunt multiple. Iată circumscripția care cuprinde localitățile din raioanele Drochia, Soroca, Dondușeni. conform jurisdicției instanțelor de judecată, loclaitățile din Drochia trebuie să se adreseze la judecătoria din Drochia, localitățile din Soroca la judecătoria Soroca, localitățile din raionul în genere la judecătoria Edineț. Dar iată acuma ele sunt cuprinse într-o singură circumscripție. Nu este răspunsul la această întrebare. Desigur că o să fie mai mult haos aici. Același lucru se referă la alte circumscripții, de exemplu Florești și Sângerei împreună, Rezina și Șoldănești împreună, Strășeni, Ialoveni și Călărași împreună. Sunt punte ciopârțite practic n-a rămas niciun raion întreg, cu mici excepții. dar mai avem și câteva circumscripții unde centrele de circumscripții sunt amplasate nici nu în centrul raional, dar în satele. Circumscripția numărul 19 care cuprinde câteva localități din raioanele Orhei, Rezina, Criuleni, Dubăsari. Centru este în satul Ivancea. Cum Orheiul, unde se vor adresa toți concurenții electorali locuitori ai acestor sate? Circumscripția numărul 39 care cuprinde raioanele Cimișlia, Leova, Hâncești amplasate în centrul în satul Sărata Galbenă. Circumscripția numărul treizeci și șapte, în satul Rezeni, care cuprinde mai multe localități din raionul Căușeni,Ialoveni și o localitate din raionul Hâncești. Noi vom avea un haos bine organizat, dar este absolut evident că guvernarea actuală merge la absolut orișice: la haos administrativ teritorial, la creșterea nivelului de corupere a alegătorilor, la mai multe fraude, la mai multe manipulări. Dacă trebuie, lasă să fie facilitați forțele ... facilitate forțele antieuropene. Doar se urmărește un singur scop: cu orice preâ să rămână la guvernare. Nu îi interesează pe dânșii vectorul european. Ei sunt cointeresați să fie menținut, păstrat vectorul hoțiilor, corupției, vectorul distrugerii statului, vectorul mințirii Republicii Moldova în starea de captivitatea și activitatea acestei comisii, după ce au fost încălcate cras recomandările tuturor structurilor europene, pasul următork, activitatea acestei comisii de ciopârțire a a țării pe circumscripțiile, în interesele lui Plahotniuc și Dodon, încă o datăa confirmat această traiectorie periculoasă, acest derapaj anti-democratic, spre care este împinsă Republica Moldova. Și, în final, încă o dată, atenționăm partenerilor noștri de dezvoltare, care au menționat de câteva ori că după ce a fost făcut primul pas de acest anti-derapaj, ei urmează să analizeze cum va fi implementată legislația electorală. Iată ea este implementată exact așa cum și a fost pornit întreg procesul. Întreg procesul a fost pornit cu grave încălcări ale principiilor democrației, cu încălcări... cu ignorarea opiniilor instituțiilor europene și dacă startul a fost cu mari încălcări, nu putem să așteptăm și avem confirmarea foarte elocventă că parcursul este tot acolo, tot mai, mai, mai... se extinde și se aprofundează acest anti... acest derapaj anti-democratic și anti-european, până la urmă.

Sperăm foarte mult, pentru cetățenii țării o să cunoască cât mai mult despre ceea ce urmează să se întâmple în 2018, dacă nu va fi oprit, anulat acest lucru. Și partenerii externi se vor documenta și vor analiza foarte atent procesle anti-democratice, care tot mai se extind și se aprofundează în Republica Moldova în domeniul electoral.

Chiril Moțpan: Impresia generală care se crează este că și-au dorit și au reuțit să creeze o deandadă generală în țara asta, în Republica Moldova și cu cât mai tulbure sunt apele, cu atât mai bine se simt guvernanții noștri. Și asta în toate domeniile, inclusiv în domeniul respectiv, electoral. Dacă ar fi să vorbim de egalitatea de șanse, pentru a definitiva, ea aproape că lipsește în această analiză, aș vrea să o invit pe doamna Doroș Aliona, președintele... cum spuneam președintele organizației de femei a Platformei DA, care va vorbi la acest subiect.

Aliona Doroș, Președintele organizației de femei a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr: Bună ziua. În cadrul sistemului electoral mixt, drepturile femeilor sunt lezate, ceea ce este contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția. Șansele femeilor de a participa în calitate de candidați independenți în circumscripții, sunt egale cu zero. Deoarece .... iar faptul că doamnele urmează să colecteze mai puține semnături pentru a fi candidați independenți, nu poate compensa abaterea de la oferirea cond... oferirea femeilor o cotă de reprezentare de patruzeci de procente, ceea ce în circumscripții nu se respectă.

Platfoma Demnitate și Adevăr a venit cu o inițiativă de perfecționare a sistemului electoral prin introducerea votului preferențial, ceea ce fiecare alegător va putea alege atât partidul său favorit, cât și candidatul preferat din listă. Ordinea finală al candidaților aleși va fi strict în dependență cu opțiunea alegătorilor și numărul de voturi acordate pentru fiecare candidat. În aceeași inițiativă de perfecționare a sistemului electoral, Platforma Demnitate și Adevăr a propus creșterea nivelului de reprezentare a femeilor în procesul electoral prin majorarea cotei obligatorii pentru femei până la cel puțin cinzeci de procente de locrui pe listele partidului în alegerile parlamentare. Acest sistem electoral a fost implementat cu succes în așa țări ca Estonia, Polonia, Grecia, Finlanda, Suedia și drept exemplu le avem pe Suedia și Finlanda prin succes și performanță în domeniul egalității de șanse. În Parlamentul finlandez și suedez sunt patruzeci și trei procente femei, ceea ce, în comparație cu Republica Moldova, avem doar douăzeci întreg și opt procente femei în condițiile sistemului actual proporțional.

Ceea ce putem preveni și vedea că, de fapt, în cadrul sistemului electoral mixt, această cotă de reprezentare ppoate fi și mai scăzută. Deci, în viitorul parlament, în condițiile sistemului electoral mixt, doamnele nu vor fi reprezentate. Vă mulțumesc.

Chiril Moțpan: Din păcate, această situație poate afecta... poate fi atestată și când ne gândm la tineri. Nu este deloc mai ușor pentru tineri pentru că și ei sunt defavorizați ca, de altfel, în multe alte activități din Republica Moldova. Referitor la sistemul electoral, cu referire la tineri, eu am să-l rog să se pronunțe pe Dinu Plângău, Președintele organizației Tinerii DA. Dinu, te rog.

Dinu Plângău, Președintele organizației Tinerii DA: Bună ziua tuturor. Președintele Aliona Doloș a punctat foarte bine ceea ce ține de reprezentativitatea femeilor în viitorul parlament, în condițiile în care statele cu democrație avansată, statele din Uniunea Europeană, exemplul cărora le-a și prezentat domna Prșeedinte, au prevăzute în legislațiile lor naționale că o cotă anume pentru diferite segmente cum a r fi doamnele sau tinerii de a fi reprezentați în legislativ. Pe când la noi, în condițiile actuiale și în condițile actualului sistem propus de Dodon și Plahotniuc, nu există nici o șansă. Femeile, cât și tinerii, despre asta o să vorbim mai târziu, sunt foarte discriminați./ În mod logic, după ce domnul Slusari a prezentat toate aspectele tehnice, toate încălcările abuzive făcut în acest sistem electoral mixt și haosul care va fi creat în campania electorală și post-electorală, ar trebui să punem, pur și simplu. cruce pe acest proeict și să mergem mai departe, să revenim la... fie la sistemul tradițional, fie să ne uităm în urmă, pentru că Platforma Demnitate și Adevăra propus un sistem, care a fost apaludat de toată lumea, nu a fost criticat absolut de nimeni, fiindcă nimeni nu ar fi putut să critice un sistem preferențial, cu liste deschise, pe care l-am propus noi să fie adoptat și după care să ne conducem, care ar oferi șanse și s-au prevăzut acolo foarte clar șanse egale tuturor segmentelor sociale. Mai mult ca atât, segmentele care, conform legislației sau codului bunelor practici în materie electorală sunt prevăzute ca anumite cote pentru femei, sau pentru tineri, sau pentru alte sociale, să fie prevăzute în legislația electorală a noastră. Acolo în acea inițiativă toate aceste aspcte erau descrise foarte minuțios, ăentru a le acorda o șansă ca acele segmente să reprezinte cu inițiative legilsative în viitorul Parlament anume categoria din care fac parte. Deci doamnele ar trbeui să iasă cu inițiative care ar dezvolta un mediu preferabil pentru ca ele să se poată expune în diferite domenii, nu doar în politică ci și în afaceri și așa mai departe. Ceea ce vreau eu să spun despre tineri ca să nu se supere celelalte segmente sociale despre declarația pe care o voi face acum, dar tinerii sunt cel mai discriminat segment social din Republica Moldova. Pe lângă limitele de vârstă care sunt prevăzute în legislația națională de a accede într-o funcție eligibilă, practic este imposbil ca un tânăr să fie promovat. asta o vedem nu dor în funcțiile eligibile, dar și în funcțiile administrative din stat, acolo unde știți voi cum se fac lucrurile.

Ceea ce ține de tineri, noi știm foarte bine că majoritatea tinerilor din Republica Moldova fac studiile peste hotare. Asta o spune toate datele. În condițiile în care aceștia își fac studiile peste hotare practic li se încalcă valoarea votului lor nu va fi egal cu valoarea unui vot din Republica Moldova, am văzut și descrierile făcute de domnul Slusari în ceea ce privește cotele sau circumscripțiile create peste hotare.

Un alt factor important este că dacă pe listă de partid tinerii puteau fi promovați în asemenea funcții, în cazul în care vor exista circumscripții o concurență reală cu cei care dețin resurse mediasau administrative sau fie sunt niște lideri în sensul că au terenuri agricole sau niște întreprinderi cu care pot mobiliza oameni în teritoriu, tinerii nu au nicio șansă să acceadă într-o funcție eligibilă. Asta în condițiile în care absolut toată lumea spune că tinerii trebuie să vină cât mai mulți în politică pentru că au niște viziuni progresiste, că pot schimba, că ei sunt viitorul. Atunci acest viitor sau aceste ambiții și viziuni progresiste pe care noi le avem sunt aruncate la gunoi și asta nu face nimic altceva decât să motiveze ca tinerii din Republica Moldova să plece, și să plece masiv pentru că ni se ia și unica șansă ca prin votul nostru sau prin implicarea noastră în politică să schimbăm ceva în Republica Moldova, de a rămâne aici acasă.
Asta în linii generale ce am vrut să vă spun.

Chiril Moțpan: Am încercat în acest puțin timp să vă convingem de faptul că schimbarea sistemului electoral este pentru Republica Moldova în această situație unul dezastruos, convenabil doar actorilor guvernanți, care vor cu tot dinadinsul să se mențină la guvernare și asta în disprețul total pentru opinia Comisiei de la Veneția, pentru opinia europarlamentarilor, dar și în primul rând a cetățenilor din această țară. Ceea ce vor reuși ei este să mențină la guvernare mai departe, în continuare, un regim criminal, să fie promovați oameni lipsiți de integritate, neprofesioniști, dar care vor fi cu siguranță convenabili și utili guvernanților. Pentru a nu admite acest lucru rămâne să ne mobilizăm cu toții, să luptăm în continuare așa cum o face Platforma Demnitate și Adevăr, așa cum a spus și în această conferință de presă, să ne pronunțăm împotriva acestui sistem, să întreprindem toate acțiunile legale care ni le permite legislația și pot fi promovate aici în Republica Moldova. Poate reușim, făcând apel evident și la partenerii de dezvoltare care ar trebui după noi, să se implice mai activ, mai plenar, pentru că istuația este total ieșită de sub control. După mine, guvernanții au pornit un bulgăre de zăpadă într-o vale, ăsta crește, crește, dar este vorba de un bulgăre de zăpadă cu tentă criminală ceea ce vor ei să facă este doar de a menține în continuare la guvernare un rgeim criminal, antipopular, care va face ca Republica Moldova să ajungă ostatică a poftelor unor oligarhi. Unor oligarhi, eu mă gândeam și la Plahotniuc dar și la Dodon care este unul din oamenii bogați ai acestei țări, dar este o slugă umilă a lui Plahotniuc.

Dinu Plângău: Asta este jumate de oligarh.

Chiril Moțpan: Sigur că este dramatică situația pe care o atestăm în Republica Moldova și noi ne străduim prin informații, prin analize să aducem acest adevăr opiniei publice, inclusiv partenerilor de dezvoltare. Poate reușim, dar așa cum spunea și colegul meu, doar împreună vom reuși să facem o viață mai bună în această țară în care să vrei să trăiești, pentru că intenția lor este, eu cred că și prin acest sistem mixt, de a, zic chiar direct, de a fugări cât mai multă lume, în special tineri penste hotare, așa încât acasă să rămână doar o mică parte de cetățeni care să nu poată schimba parcursul lor cu tentă criminală, așa cum spuneam.
Acuma vă rog, dacă întrebări, doriți să adresați întrebări, domnul Slusari...

Dinu Plângău: Doar cu o remarcă pentru tineri, de ce ei discriminează foarte mult tinerii în cadrul acestui sistem sau de aceeași diasporă. Pentru că tinerii și diaspora niciodată nu vor vota nici cu democrații nici cu socialiștii. Asta a demonstrat și alegerile precedente. De asta, tinerii cu intențiile lor de a schimba, de democratizare, având studii peste hotare sau chiar aici în Republica Moldova niciodată nu vor susține actuala guvernare compusă din Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.

Chiril Moțpan: Dacă nu vom reuși să oprim acest tăvălug, vom avea, vom putea spune că viitorul aparține nu chinezilor, dar oligarhilor, grupărilor criminale.
Vă rog, dacă aveți întrebări, doriți să adresați...

Jurnalist: Dacă ați putea să ne exemplificați în ce mod circumscripțiile au fost trasate pentru a dezavantaja forțele proeuropene și pentru a-i favoriza pe socialiști. Vedem aici că ați făcut și niște calcule, am în vedere rezultatele de la ultimile alegeri prezidențiale. Dacă puteți să-mi dați un exemplu, iată având în vedere opțiunile de vot la nivel de capitală sau...

Alexandru Slusari: Cel mai elocvent exemplu ține de capitală. Noi deja am menționat, dar un pic extindem subiectul, dezvoltăm subiectul. În capitalăîn primul tur, pe data de 30 octombrie, candidatul proeuropean a devansat pe Igor Dodon cu câteva mii de voturi. Comisia aceasta Plahotniuc-Dodon, croiește în așa mod circumscripțiile în Chișinău, 11 circumscripții, încât din 11 circumscripții în majoritatea să câștige... dacă ar fi modela rezultatele votului din 30 octombrie, în 6 circumscripții din 11câștigă Igor Dodon și în marea majoritate a circumscripțiilor câștigă detașat. Două circumscripții Botanica, Botanica-Centru, Râșcani. În celelalte 5 în care Maia Sandu ar fi câștigat alegerile, diferența în 2 din 5 este minusculă, de 200-300 de voturi, care în mod normal poate fi ușor compensată, lucru la care noi am atenționat. Mai mult ca atât, în Chișinău, în municipiul Chișinău, a inventat ideea de a aduna toate suburbiile în două circumscripții. În suburbii candidatul proeuropean a câștigat net, superior față de Igor Dodon și dacă noi să luăm rezultatele în aceste două circumscripții aici diferența între Maia Sandu și Igor Dodon e 9 mii de voturi, a fost. Dar aici doar doi deputați. Toate suburbiile, 17 localități sunt adunate în două circumscripții. Da, acolo sunt mari șanse să câștige candidatul proeuropean, dar doi deputați din 11?... în celalte v-am spus cum e, în 6 câștigă Dodon, în 5 din 6 detașat, în celelate cu excepția unei circumscripții la Ciocana, în 2 circumscripții opțiunile proeuropene au fost așa, cu 300-400 de voturi mai mari. Asta e cel mai elocvent exempluîn municipiul Chișinău.

Sunt și cu duiumul. Noi am văzut cum a fost împărțit Nordul. Evident că toate circumscripțiile au fost împățite cum în filmul cela Svadiba v Malinovke, eta tebe, eta mne, asta așa, raionul Briceni, câteva sate din raionul Ocnița, satele ucrainene au fost alipite de raionul Briceni în așa fel este facilitat Dodon, raionul Ocnița este comasat cu raionul Dondușeni mai multe sate moldovenești, aici poate o să câștige ceva Plahotniuc și iată toate raioanele de la Briceni până la centrul Chișinău, iată așa sunt semnele de împărțire. La Glodeni, la Râșcani, la Bălți, două circumscripții de la Bălți acolo s-au alipit satele din raionul Fălești și sate din raionul Sângerei. Și iată peste tot, nemaivorbind de ciopârțire. Asta noi avem niște circumscripțiiîn care au intrat localități din patru raioane. Patru raioane! Cel fel de amestecătură o să fie în cadrul acestor alegeri? Dar asta este un haos bine organizat, este o apă tulbure în care foarte bine prinde pește Plahotniuc. Și oamenii iată o să se gândească, toți concurenții electorali o să-și bată capul unde noi ne vom adresa în cazul în care vor fi litigii în circumscripția în care sunt patru raioane. Ne adresăm, încolo, încoace, dincolo sau imediat la GBC. Asta-i situația.

Chiril Moțpan: Vă mulțumesc. Alte întrebări? Nu sunt, da? Vă mulțumim foarte mult, vă dorim o zi reușită și dumneavoastră.

Alexandru Slusari: Vă transmitem această declarație și cred că cu acest apel de analiză de modelare a situațiilor din 30 octombrie 2016 pentru toate 40 de circumscripții.