Ai copii acasă? Privesc.Eu înregistrează lecții video cu cei mai buni profesori din Moldova. Le organizăm și publicăm pe Învaț.Online.

Vitalie Gămurari, Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua, stimați reprezentanți ai mass media. Astăzi, ca de obicei, a avut loc săptămînal, reuniunea săptămînală a Partidului Democrat, despre care și vin să vă informez. Deci, în cadrul reuniunii de astăzi au fost discutate mai multe subiecte ce țin de agenda politică a guvernării, dar și unele inițiative legislative.

În primul rînd, vreau să pornesc de la faptul care este binecunoscut - rezultatele alegerilor de duminică. știți că au fost alegeri în 10 localități, în 8 din aceste localități, reprezentanții Partidului Democrat au cîștigat din primul tur, iar celelalte 2 au ieșit în al doilea tur și sunt printre favoriți. Deci, de la bun început venim să felicităm colegii noștri pentru aceste rezultate bune, iar, ca urmare, venim să confirmăm că cetățenii au dat încredere vectorului european al Republii Moldova din simplul motiv că, contracandidații Partidului Democrat, în mare parte au fost reprezentanții Partidului Socialiștilor, deci care au o altă viziune.

Deci este un rezultat pozitiv, noi îl vom examina și ulterior. Sperăm că această tendință a rezultatelor Partidului Democrat va continua și în următoarele campanii. Este destul de important un alt subiect care a fost discutat astăzi, este vorba despre proiectul bugetului pentru anul 2018. Vreau să vă comunic că acest proiect a fost prezentat după ce a fost discutat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, evident că s-au luat în considerație sugestiile care au parvenit din partea acestei instituții. Evident că, ulterior, în cadrul Parlamentului, sedințe ale parlamentului va fi discutat și amănuntele care țin de acest proiect de lege.
Eu doar vreau să vă comunic că, una din prioritățile bugetului pentru anul 2018, este repararea drumurilor sau conceptul drumurilor care și-a găsit oglindirea și în acest document. Evident că sunt anumite momente care țin de o importanță majoră, este vorba de factorul social, care la fel este preconizat și este prevăzut de bugetul/proiectul de buget pentru 2018. Dar, la fel o idee foarte asupra căreia s-a atras atenția în cadrul acestor dezbateri este asigurarea securității energetice, este vorba inclusiv și despre ridicarea calității și eficienței energeticii, deci sub diferite aspecte. Deci, este o problemă care nu este din prima zi, dar care se va încerca și se ia considerație că este una din cele mai importante pentru Republica Moldova.

și, în final, așa cum spus de la bun început că unul din subiecte a fost discutate, a fost o inițiativă legislativă și aici vreau să vă aduc la cunoștință că, în ședința de astăzi, s-a discutat o inițiativă legislativă din partea fracțiunii Partidului Democrat al Republicii Moldova. și este vorba despre proiectul Lege cu privire la exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. I-am dat citire așa cum sună el ca să nu apară anumite momente de greșeala și aici vreau să spun că acest proiect de lege este așteptat de mai mult timp, este discutat. El reflectă în special activitatea sezonieră, sau este ține de activitatea sezonieră, în mare parte în agricultură. știm foarte bine și din sugestiile care parvin din teritorii nu din prima dată, sunt anumite situații ce țin anumite momente care țin de necesitatea simpilificării acordurilor semnate cu persoanele care prestează asemenea servicii.

Interesul care vine din partea statului, din partea societății este de a facilita posibilitatea de a se angaja pentru această categorie de persoane. Vorbim despre cei sezonieri, dar și efectele care vor fi pentru cei care angajează, fiindcă ei sunt, au fost cei care au inițiat de mai mult timp aceste întrebări. Este și un aspect care ține de micșorarea numărului de persoane care nu, care vor, pot beneficia într-o oarecare măsură neargumentat de anumite subvenții. Este vorba și despre micșorarea numărului de plată a banilor în plic, este vorba de o stabilire a unei practici care nu suntem noi primii care există și în alte state. și luăm în considerație aici atît interesul angajatorului, cît și interesul celui angajat, ca să poată fi asigurat, deci el, proiectul de lege va fi dezbătut încă se vor vedea care sunt momentele care sunt pozitive și negative. Dar, cel puțin astea sunt, este informația care a fost preconizată pentru azi.
Aestea sunt subiectele care au fost discutate, dacă sunt întrebări eu sunt gata să răspund.

Jurnalist: Să explicați mai multe depre această inițiativă legislativă. Ce se schimbă de fapt? Cum stau acuma lucrurile și ce se dorește să se schimbe?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Este vorba de proiectul de lege care v-am lămurit acum, da? El se referă în special la cei lucrează așa cum se discută, cu care lucrează cu ziua, este vorba de situația de acea perioadă de sezon, care se lucrează în agricultură. În contextul în care angajatorul nu poate și nu este logic să semneze un contract cu persoana în cauză pe perioadă de... . Contract clasic cu privire la legislația muncii, pe 12 luni, fiindcă el nu are nevoie de această persoană pe 12 luni și nici persoana în cauză, dar pe de altă parte este vorba de simplificare și pentru el, pentru ca să fie plătite, deci să nu să fie rupte legătura inclusiv și cel angajat cu serviciile unde el trebuie să achite taxele ce ține FISC, ce ține de impozitele pe care să le achite.

Deci este o transparență, dar o transparență care vine în interesul și angajatorului și angajatului. și este o simplificare care vine din partea statului, deci o dechidere într-o oarecare măsură. Dacă sunt careva momente, eu cum am spus, practica demonstrează că în statele europene care au aplicat această practică, ea este destul de binevenită. Iar în cadrul dezbaterilor în Parlament păreau că se vor se vor explica momentele pozitive, iar dacă sunt careva momente negative, deci iarăși vor încerca să fie evitate.

Jurnalist: Deci va fi semnat totuși un contract, dar pe ce perioadă?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Nu este vorba de un contract de muncă în mod clasic, este vorba de o anumită documentare, că persoana activează, deci pe perioada de cît se semnează acordul. Fie este vorba de 1 săptămăna, fie este de 2 săptămîni, fie de 1 lună. Deci asta stabilește angajatorul cu angajatul, însă aceasta este fixat într-un document care este motiv pentru prezentarea inclusiv și la serviciile respective ale statului prin care se plătește impozitul, este vorba de asigurarea medicală sau alte momente care pot fi, care de exemplu sunt stipulate în contractul tipic de muncă. Iar dacă nu este un contract, atunci persoana nu beneficiază de ele. Deci noi încercăm să intrăm în cîmpul legal, dar în cîmpul legal totodată să beneficieze inclusiv și aceste 2 categorii.

Jurnalist: Ce se va întîmpla cu angajatorii care nu vor urma aceste reguli și vor continua să angajeze ilegal?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Tot ce ține de angajare ilegală este, ține de competența instituțiilor de stat care trebuie să monitorizeze această situație, care ține nu doar de angajatorii cînd vorbim despre cazul dat. Lucrătorii sezonieri, este vorba și de oricare angajator care încearcă să plătească în plic, deci pentru a evita plățile fiscale. Noi nu facem deosebire aici între cei care sunt sezonieri sau cei care sunt angajați în/ pe o perioadă mai îndelungată.

Jurnalist: Eu din cîte îmi dau seama, acum angajatorii nu fac un program de muncă cu persoanele pe care le iau ca să lucreze cu ziua.

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: În dependență de situație. Probabil că fac pe o perioadă mai îndelungată, probabil că folosesc contractele tipice. Dar sunt, probabil că sunt și cazuri. Eu nu pot acum să mă expun referitor la aceasta. Deci sunt instituțiile abilitate ale statului care trebuie să vorbească. Noi știm că există o problemă și de aceea venim cu o soluție pentru a găsi un numitor comun și în interesul și angajatorului, și angajatului.

Jurnalist: Dacă cumva să fie obligați să semneze contracte cu persoanele care angajează.

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Nu este vorba de obligat, este vorba de a acorda soluția și ei trebuie să fie cointeresați și ei sunt cointeresați din toate informațiile pe care le deținem pentru a fi în cadrul legal al Republicii Moldova și nu avea probleme cu instituțiile statului care verifică. Că este vorba de FISC, fie vorba de altfel.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Ea a fost discutată astăzi la partid, ea va fi ulterior deja să (indescifrabil) ce ține de procedurile care sunt în primă lectură în Parlament și vor fi dezbătute, după care evident că toată lumea va face cunoștință cu acest document.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Se acumulează informația fiindcă cum am spus, această evaluare are loc și în baza informației care parvine din teritorii, inclusiv și informația pe care o depun persoanele în cauză - că este vorba de miniștri, că este vorba de reprezentanții în agențiile statului. Informația se acumulează, se prelucrează, ea cînd va fi prezentată va fi destul de transparentă și, așa cum am spus, nu este o singură persoană sau două persoane care vor lua decizia. Dar timp mai este, deci fiecare instituție activează așa cum are graficul său și preconizează și inclusiv în cadrul reuniunilor săptămînale aceste situații sînt discutate.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Nu s-a discutat despre asta. Eu deci doar vreau să, fiindcă dacă ar fi fost discutată cum spuneam în briefing-ul de astăzi, doar vreau să spun cuvintele care au fost spuse și anterior inclusiv și de mine au fost spuse, dar de președintele partidului. Partidul Democrat rămîne în continuare deschis pentru oricare, de a conlucra cu oricare partid proeuropean în contextul interesului național al Republicii Moldova și al cetățeanului său. Asta nu înseamnă că noi nu avem un dialog cu alte partide, însă vectorul final pentru Republica Moldova, pentru Partidul Democrat este integrarea europeană și de aceea noi rămânem deschiși în continuare pentru un dialog cu partidele proeuropene.

Jurnalist: Da, de această inițiativă e legislativă, aveți deja documentele pregătite?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: El a fost discutată evident că/la/în guvern și de aceea și a fost astăzi propusă ca o idee. Deci, ministerul respectiv, deci care au venit cu propunerile în cauză atunci cînd au examinat mai multe situații. Deci, ca să fie clar, domeniul dat este discutat de mai mulți ani. Doar că acuma a preluat o formă așa mai clasică, care va fi deja va prelua forma unui proiect de lege, care va fi discutat deja ulterior conform procedurilor stabilite de legislația Republicii Moldova. Deci ea a venit astăzi mai mult spunem așa ca o idee de necesitatea în urma informației acumulate inclusiv din teritorii și de la cei care activează în domeniul respectiv.

Jurnalist: Păi și ce informații aveți din teritoriu, ce probleme sînt?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Deci, asa cum am spus, de mai mulți ani angajatorii, în special cei din agricultură, fiindcă aici ne referim, din toate regiunile Republicii Moldova vorbesc despre necesitatea clarificării acestei situații, dat fiind că nu este logic și nu este clar...clasic în contextul lor de a semna un contract tipic de muncă, așa cum semnează cu alții, dat fiind că ei au nevoie de o perioadă restrînsă de aceste persoane pe perioada sezonieră. Perioada, știm foarte bine, că în ultimii ani așa cum spun agricultorii, antrepenorii, că este destul de dificil deseori de a angaja de a găsi persoanele, dar vor și ei să fie asigurați din punct de vedere legal.

Jurnalist: Se ocupă Ministerul Muncii, da?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Deci, astăzi a fost discutat la nivel de partid ca inițiativă, după care deja vom vedea care va fi procedura ulterioară. Dacă nu mai sunt întrebări, eu vă mulțumesc foarte mult și vă doresc o zi bună.