Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua stimați reprezentanți ai mass-media. Bine ați venit la briefing-ul săptămînal organizat de Partidul Democrat!

Astăzi, ca de obicei, a avut loc reuniunea săptămînală a PD din Moldova, în cadrul căreia au fost discutate cele mai stringente chestiuni ce țin de activitatea partidului și a guvernului Republicii Moldova.

Vreau să vă comunic că au fost discutate mai multe subiecte de importanță majoră pentru Partidul Democrat. S-a luat în considerație activitatea din ultima perioadă, din ultimele luni, dar a fost evaluată și activitatea echipelor din Parlament și din Guvern, echipele PD-ului. Această activitate sau evoluție a avut loc atît în baza unor rapoarte și a unor rezultate care au fost evaluate, dar și a sondajului care a fost astăzi prezentat în cadrul ședinței săptămînale. Sondajul pe care aveți posibilitatea să-l găsiți pe site-ul Partidului Democrat, probabil este deja plasat pe site, deci eu mă vo-i referi la cele mai importante concluzii care au fost abordate astăzi și la care s-a ajuns și care sunt destul de interesante, prin prisma evoluției și relațiilor și a vieții politice din Republica Moldova.

Cîteva concluzii la care vreau să mă refer, pe scurt, în acest sondaj. În primul rînd, este vorba de direcția de dezvoltare a Republicii Moldova și aici vreau să pornesc de la faptul că, de regulă, sondajele care sunt organizate în perioada respectivă, în perioada rece a anului, sunt întîlnite într-o oarecare măsură cu o neîncredere din partea cetățenilor.
Iată că noi am încercat să facem sondaj, inclusiv și în contextul în care există asemenea practică în Republica Moldova și vedem o situație critică, reală, cu care se confruntă Republica Moldova, societatea moldoveanească și cetățenii Republicii Moldova. Și am constatat că există mai multe momente pozitive, care demonstrează vectorul corect și acele competențe și acele eforturi depuse de guvernarea de astăzi.

În primul rînd, vreau să vă spun că procentajul dintre optimiști și pesimiști este unul pozitiv. Este 30% la 23%, de regulă, era un procentaj într-o oarecare măsură mai mic.
Vreau să spun că este o apreciere pozitivă a activității guvernului. O apreciere care a depășit cifra de 21 la sută, mai exact, din cei detreminați, care au constatat că este o activitate pozitivă și, în acest context, fac o paralelă cu acel procentaj care a era acordat astăzi de guvern, la momentul cînd a început activitatea, ce nu depășea, dacă vă aduceți aminte cifra de 4-5%.

O altă concluzie la care s-a ajuns în contextul acestui sondaj, sunt măsurile care sunt întreprinse de guvern și aici, așa cum vreau să reamintesc, cum am vorbit de fiecare dată atunci cînd prezentam rezultatele unui sondaj, Partidul Democrat, de fiecare dată spunea că se va conduce de această idee, că va aborda anumite chestiuni pentru a vedea care este percepția din partea cetățenilor, a inițiativelor care parvin din partea guvernării.
și aici vreau să vă spun că perceperea este una pozitivă, din acele inițiative care au fost promovate și declarate inclusiv și noi, în cadrul briefing-urilor, de fiecare dată. Au trezit interes sporit din partea cetățenilor Republicii Moldova. Mă refer în special acum, în cazul dat, la cei care au fost chestionați.
Un exempu: este vorba de prima casă, care a trezit un interes sporit, majoritatea celor care au fost întrebați, au spus că cunosc această inițiativă care vine din partea guvernului. și mai mult ca atît, au spus că este o inițiativă care este salutabilă.
Din cei care au fost chestionați, 81% au apreciat pozitiv această inițiativă.
O altă inițiativă cu care a venit Partidul Democrat și Guvernul Republicii Moldova, este stoparea închiderii școlilor. și cunoaștem bine problemele cu care se confruntau Ministerul Educației și Ministerul Învățămîntului în Republica Moldova, actualmente, după această inițiativă care a parvenit din partea guvernării, peste 80% aproximativ din cei chestionați apreciază pozitiv această întrebare, referitor la stoparea procesului de închidere a școlilor și de evaluare a acestei situații cu care se confruntă.

Din același sondaj mai apar și acele probleme cu care se confruntă societatea și a existat ca o întrebare pusă față de cei chestionați referitor la posibilitatea introducerii uniformei școlare. Vreau de la bun început să mă axez pe faptul că nu este vorba de revenirea la idealurile care au existat pe timpul Uniunii Sovietice, cind o singură uniformă să fie pentru toate școlile. În Republica Moldova deja există o asemenea practică, unele licee stabilesc în mod autonom o uniformă școlară pentru elevi. Această practică cunosc foarte bine că există în mai multe state din Occident și în acest context, un procentaj destul de mare din cei chestionați salută această inițiativă care poate veni din partea Ministerului Educației.
Astăzi a fost abordată această chestiune și Ministerul Educației va examina posibilitatea/oportunitatea acestei idei și va veni cu anumite concluzii pe parcursul reuniunilor care vor fi organizate de Partidul Democrat.

Încă o concluzie la care s-a ajuns, este tema referendumurilor. știți foarte bine că în ultima perioadă nu o dată au apărut inițiative care sunt deseori populiste referitor la desfășurarea unor referendumuri pe teritoriul Republicii Moldova pe anumite chestiuni și aici nu dau o apreciere juridică. Vreau doar să sun că din cei care au fost chestionați, procentajul de 56% din persoanele în cauză au spus că apreciază pozitiv ideea referendumului și ca un instrument de a infuența viața politică a societății Republicii Moldova, totuși, 3 sferturi din cei chestionați au spus că consideră ideea de organizare a referendumului ca o "armă politică" din partea partidelor care sunt mai puțin populare și, în acest sens, doresc să se mențină pe arena politică a Republicii Moldova.

De asemenea, întrebarea care a fost legată de referedum este că 84% din cei chestionați au spus că privesc negativ problema în cauză, în contextul în care acești bani sunt din Buget și că unele partide își fac interesele proprii pe banii din Bugetul Republicii Moldova.
O concluzie care este destul de bine văzută și apreciată de noi este FAPTUL vectorului dezvoltării Republicii Moldova și dreptul promovat. Pentru prima dată în ultimul timp, undeva din 2007-2008, pentru vectorul european s-a pronunțat un procentaj cu diferență de 15% din cei chestionați. Deci, 60 la sută din cei chestionați, susțin vectorul european de dezvoltare a Republicii Moldova.
Deci dacă 15%, un pic mai mult de 44% din cei chestionați susțin vectorul estic, sau Uniunea Euro-Asiatică, în acest sens, constatăm că este o surpriză plăcută pentru Partidul Democrat, dar este și o demonstrare că există un suport tot mai mare din partea cetățenilor.

Încă o concluzie la care s-a ajuns în urma acestui sondaj, este concluzia ce ține de aspectul politic. De fiecare dată cînd sunt efectuate sondajele, se apreciază ratingurile politicienilor și a partidelor politice și de data aceasta s-a făcut acest lucru. și aici ne bucură faptul că se confirmă că guvernarea depune eforturi deosebite care sunt apreciate de cetățeni. Dacă, pînă nu demult, Partidul Democrat în sondaj apărea cu o singură cifră, iar pe parcursul anului 2016 acest procent era între 8-9%, iată astăzi, conform acestui sondaj, procentul a ajuns la 12%. Evident, sunt alte partide cu alte procente care sunt mai mari, sunt în topul respectiv, dar cu o scădere suficientă. Este vorba de Partidul Socialișitilor din Republica Moldova, care a ajuns la 25%, este vorba de PAS cu 16%, este vorba de Platforma DA cu 6% și un șir de partide politice care sunt la limita pragului, sau sub pragul electoral. Evident că s-a făcut și sondajul politicienilor din Republica Moldova, mari schimbări nu sunt, în principiu. Președintele țării - Igor Dodon, prim-ministru - Pavel Filip și președintele PAS - Maia Sandu sunt în topul celor mai preferați politicieni, dar trebuie să constatăm și o scădere semnificativă a procentajului liderului PSRM, sau președintelui țării - dl Igor Dodon.

Un moment la care vreau să atrag atenția ține de ratingul pe care îl are președintele Partidului Democrat din Republica Moldova, dl Vlad Plahotniuc. În contextul în care, acum 1 an și jumătate sau 2 ani, nivelul de înceredere din partea cetățenilor era în jur de 4 %, astăzi s-a ajuns la 21 la sută. Deci, vedem o creștere semnificativă, ceea ce este o apreciere a eforturilor depuse de PD și de liderul său.
În cadrul acestui sondaj, veți găsi și alte întrebări interesante care au fost abordate în contextul în care vrem să știm la ce se așteaptă cetățeanul Republicii Moldova de la politicieni sau posibilii politicieni în acest context.
Așa cum am spus, sondajul este sau va fi plasat pe parcursul zilei se astăzi pe site-ul Partidului Democrat. Noi vom lua în considerare în activitatea noastră ulterioară de acest rezultatele acestui sondaj, dar vom lua în calcul și acele rezultate care parvin din teritoriu, în urma vizitelor pe care le efectuează deputații, miniștrii, secretarii de stat, secretarii generali de stat, care vor constitui obiectivul următoarelor "manifestări politice" promovate de Partidul Democrat.

Iar pe final de săptămână, vreau să vă comunic că este unul destul de intens pentru PD și aici vreau să spun că pentru joi este convocat Consiliul Politic Național al Partidului Democrat, iar pentru ziua de vineri - Biroul Politic, în cadrul cărora vor fi abordate cele mai importante rezulate care sunt în ultima perioadă a PD, dar și obiectivele care vor fi urmărite de partid pentru viitor. Strategiile- cunoaștem foarte bine că intrăm într-un an electoral și evident, vom lua în considerare și aceste momente.
Astea au fost pe scurt întrebările care au fost abordate astăzi în cadrul ședinței săptămînale.
Dacă aveți careva întrebări, eu sunt gata să vă răspund.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Ca să nu dau greș acum, îl găsiți pe site, pentru că probabil deja este plasat pe site, fiindcă era spre discuție să fie și va fi integru. Eu am venit doar cu cele mai importante momente, care sunt concluziile pe care noi le-am văzut și care am spus că sunt evidente în raport cu ultimul care a avut loc.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Am mai spus lucrurile astea. Dumnealui este președintele Partidului Democrat, partid care și-a asumat actul de guvernare în Republica Moldova și este o delegație politică, care a îmbinat delegația guvernamentală a Republicii Moldova și delegația politică, în fruntea căreia se află liderul politic care și-a asumat această responsabilitate.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Eu m-am expus pe parcursul săptămînii și, în principiu, este și poziția Partidului Democrat referitor la acest gest și am spus de la bun început că noi nu avem informațiile și nu am intrat în esența acestor informații, probabil, pe parcurs vor fi anumite situații.

Este evident că este șantaj politic din partea, în cazul dat, a unor reprezentanți ai autorităților din Federația Rusă. Probabil este în contextul activității politice pe care o are PD și liderul său - dl Vlad Plahotniuc, dar și am mai spus că pe parcursul ultimului an, presa cunoaște foarte bine, mai mulți reprezentanți ai guvernării de la Chișinău au fost supuși unor asemenea momente, cînd au fost intentate dosare și, în cazul dat Republica Moldova s-a expus foarte clar. Dacă ați observat și reacția din partea Interpolului, care a fost, credeți-mă, eu deja vorbesc ca jurist în acest caz, că dacă ar fi existat o bănuială rezonabilă și într-adevăr o argumenatare din punct de vedere juridic, atunci interpolul ar fi avut o reacție destul de clară.

Jurnalist: Dar care e scopul?

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Trebuie să-i întrebăm pe cei care au intentat lucrul dat, care este scopul . și o să mă refer iarăși ca jurist: sunt mai multe momente care trezesc discuții. Eu nu vreau să intru acum detalii, pentru că, în contextul în care am vorbit doar despre ceea ce a fost astăzi, dar pe parcurs vor mai apărea informații și vom explica foarte clar care este obiectivul unui asemenea eveniment.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Nu pot să vă spun acum, pentru că nu toate declarațiile sau momentele de acest gen merită o reacție oarecare, fiindcă deseori ele sunt făcute să dezbată autoritățile statului de la activitatea sa cotidiană în special, în contextul evenimentelor anului electoral.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Deci, noi am spus că nu ne-am oprit și am văzut foarte clar în activitatea care a pornit..Eu de exemplu văd din martie 2017. și acea intensitate și acele reforme și lucruri care au fost depuse, o să observați că am fost criticați de fiecare dată și suntem criticați și deseori nu reacționăm, fiindcă nu există posibilitate, timp pentru aceasta, dar ritmul nu va scădea. Ritmul va fi unul și mai intens, în contextul în care 2018 va fi un an electoral, iar acele 2 evenimente majore care vor avea loc joi și vineri, cred că vor da și un răspuns la strategia pe care o va lua Partidul Democrat în continuare pentru anul 2018.

Jurnalist: (indescifrabil)

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova: Toată informația care fost referitor la întrunirile delegației moldovenești, inclusiv și a liderului PD, au fost informații din partea Partidului Democrat. Eu altceva nu am ce comenta acum și a adăuga. Dacă nu sunt întrebări, eu vă mulțumesc și vă doresc o zi bună!