Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua și bine v-am gasit la briefingul săptămînal al PD.

Printre cele mai importante subiecte, care au fost discutate astăzi în ședința săptămînală a PD, sunt desigur - alegerile locale anticipate în Chișinău. Am analizat împreună cu colegii din partid toate aspectele legate de aceste alegeri, inclusiv contextul politic și, desigur, modul cum vom acționa noi ca partid, în aceste alegeri.
Am luat în considerare și părerea locuitorilor Chișinăului, reflectate în sondajele de opinie, care arată că oamenii sunt astăzi foarte dezamăgiți de corupția adînc înrădăcinată în Primăria Chișinăului. Și că sunt extrem de decepționați de modul iresponsabil cum a fost admnistrată Primăria în ultimii ani de către unii din reprezentanții PL. Totodată, sondajele arată că la alegerile anticipate locale, Primăria Chișinău, riscă să ajungă în mîinile socialiștilor, fiindcă dreapta politică este foarte fragmentată, iar electoratul este divizat și împărțit între cîteva partide pro-europene.
Iată de ce astăzi, împreună cu colegii, am luat o decizie care urmărește 3 obiective de bază:
1. Să contribuie decisiv la dezvoltarea pe calea europeană a capitalei,
2. Să ofere o admnistrare responsabilă Chișinăului,
3. Să asigure o înfrîngere categorică socialiștilor.
Înainte de a vă comunica decizia noastră de astăzi, eu vreau să fac un scurt comentariu la faptul că unii deja s-au și grăbit să învinuiască PD, precum că partidul ar încerca, prin acțiunile sale, să anuleze alegerile locale anticipate, sau să le organizeze în toamnă, împreună cu cele parlamentare.
S-au auzit și vorbe, precum că PD a încercat să solicite Guvernului să nu aloce bani pentru petrecerea acestor alegeri. Toate aceste afirmații sunt false, iar poziția PD, este ca alegerile locale anticipate din Chișinău, trebuie să aibă loc în termeni legali.
Acum vreau să vă aduc la cunoștință decizia noastră de astăzi:

Partidul Democrat din Moldova, a luat decizia de a susține la alegerile locale anticipate din Chișinău, un candidat unic al partidelor pro-europene. Noi vom susține persoana care va reuși să obțină politicul, suportul cel mai mare politic din partea tuturor partidelor de dreapta, relevante alegerilor în municipiul Chișinău, respectiv, suportul PAS, PL, PPDA și, desigur, a PPE.
Suntem gata să-i susținem chiar și pe cei mai aprigi critici ai noștri, ca deputat unic:
- dacă acest candidat vă obține susținerea partidelor de dreapta,
- dacă acest candidat are șanse reale să convingă locuitorii capitalei că el poate să învingă
socialiștii,
- dacă acest candidat deține integritatea și capacitatea necesară pentru a administra cu succes Primăria.
Subliniez că, deși PD are șanse destul de mari să cîștige aceste alegeri, noi nu vom propune o propune o proprie candidatură în calitate de candidat unic al partidelor pro-europene și asta pentru a facilita negocierile între partidele pro-europene și desigur, pentru a avantaja în scrutin, candidatul unic.
Să avem în vedere că socialiștii vor încerca să profite de tensiunile eventuale dintre partidele pro-europene, așa cum au făcut-o și în scrutinul prezidențial.
Deci, este necesar să creăm împreună, toți, toate partidele pro-europene un front comun, pentru a nu pierde bătălia pentru capitală, poate chiar și din primul tur.
Vă amintesc aici că în acea campanie prezidențială din 2016, PD a făcut un gest în favoarea candidatului partidelor pro-europene, pentru a-i spori șansele, însă ca răspuns, noi atunci am primit o atitudine arogantă și declarații isterice printre care la modul direct au fost ofensați și jigniți membrii și susținătorii PD, ca urmare a ce? O mare parte din membrii și susținătorii PD, au refuzat să meargă la acele alegeri.
Acum, este foarte important ca să nu să se mai repete gafa din 2016, cînd unii, pentru satisfacția de a face un spectacol ieftin, de cîteva minute la televiziuni, l-au făcut pe Dodon președinte atunci.
De aceea, le recomand respectivilor, de data asta să se gîndească de 7 ori înainte de a începe să arunce săgeți în stînga și în dreapta. Să nu mai calce iarăși pe acea greblă și să nu mai vorbească despre "mere otrăvite", capcane, binoame, ca să nu jignească din nou electoratul democrat.
Haideți să nu mai permitem socialiștilor să profite de neînțelegerile dintre partidele pro-europene, pentru că se poate repeta acel scenariu trist, din alegerile prezidențiale.
Legat de aceasta, ne vom întreba atunci: ce fel de alianță pro-europeană putem face noi, după alegerile parlamentare, dacă acum, la un exercițiu electoral mult mai simplu, nu putem să comunicăm și să ne înțelegem, ca să nu pierdem capitala.
Ce încredere ar mai avea cetățenii noștri în partidele pro-europene, după ce ar vedea că din nou orgoliile și frustrările unor persoane politice au adus la pierderea alegerilor?
Pe de altă parte, dacă partidele pro-europene, vor merge cu un singur candidat, acest candidat are șanse reale să cîștige capitala, chiar din primul tur.
Eu sper foarte mult în responsabilitatea clasei politice, în special celei căreia mă adresez, căci în alegerile locale din Chișinău, noi, clasa politică, trecem un test de maturitate politică atît în fața cetățenilor, cît și în fața partenerilor noștri de dezvoltare. Un test care desigur vizează nemijlocit și soarta alegerilor parlamentare din toamnă.
Mesajul nostru astăzi, trebuie să fie foarte clar:
Partidul Democrat rămîne partidul aflat la guvernare, iar opoziția poate să critice în continuare, cum au criticat și pînă acum și să-și îndeplinească mai departe rolul de opoziție, chiar și după decizia noastră de astăzi, pentru că noi astăzi nu propunem parteneriate politice, noi astăzi venim să convenim despre alegerea unui candidat comun, pentru ca să nu pierdem Chișinăul.
Acum, noi trebuie să venim în fața electoratului din Chișinău cu mesaje prin care să arătăm că dincolo de certurile noastre politice, dincolo de povești despre zmei, balauri, Alba-ca-Zăpada, noi putem să demonstrăm o abordare înțeleaptă pentru viitorul capitalei.
La finalul acestui subiect, aș vrea să relatez că reprezentantul PD, desemnat pentru discuțiile, negocierile între partidele pro-europene, este domnul Vlad Cebotari, Vice-președintele partidului.

Încă un subiect important, discutat astăzi la ședința săptămînală a partidului, subiect care a impus luarea unei decizii urgente, este cel legat de convocarea pentru ziua de mîine, de către președintele Dodon, a ședinței Consiliului Suprem de Securitate. Din nou, președintele Dodon, aruncă în presă detalii privind agenda ședinței acestui consiliu și uită să le comunice detalii despre această agendă participanților la acest Consiliu Suprem de Securitate. Mai mult decît atît, noi constatăm că ședința a fost numită într-o zi cînd se cunoștea că primele persoane în stat, nu sunt disponibile și nu sunt în țară.
Așadar, avînd în vedere faptul că agenda ședinței, în primul rînd conține subiecte care nu sunt de competența acestui forum, că acestă agendă nu a fost comunicată partenerilor, sau participanților la acest consiliu și că a fost numită într-o zi, fără a coordona pentru a fi prezenți majoritatea componenței acestui consiliu. Am luat împreună cu colegii o decizie să recomandăm membrilor Guvernului și a Parlamentului - participanți la acest consiliu, să nu participe la acest forum și să solicite președintelui Dodon, să convoace acest consiliu, sau ședința acestui consiliu, luînd în considerare toate faptele enumerate mai sus. Adică, să organizeze aceste ședințe atunci cînd toți membrii, participanți ai ședinței Consiliului Suprem de Securitate sunt în țară și să coordoneze, să anunțte preventiv participanților, agenda ședinței acestui consiliu, dar să nu comunice prin presă.
Acestea sunt subiectele importante pe care am vrut să vi le comunic astăzi.
Vă mulțumesc pentru atenție și o zi bună în continuare!

Jurnalist: Veți susține candidatura lui Andrei Năstase, eventual?

Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova: Oricine poate candida și îl vom susține.