Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul aniversării a 25 de ani a Camerei de Comerț Americane din România (AmCham România)

„Domnule ambasador,
Domnule președinte al Camerei de Comerț Americane în România,
Stimați reprezentanți ai mediului de afaceri,

Îmi face plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră și să vă urez «La mulți ani!», cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate a Camerei de Comerț Americane în România. Sper ca această aniversare să prefigureze noi și noi parteneriate de afaceri și proiecte fructuoase în plan economic.
AmCham este un partener de încredere al mediului de afaceri românesc, care a contribuit constant la dezvoltarea relațiilor româno-americane. Cooperarea dintre mediul de afaceri român și cel american poate deveni un autentic vector de competitivitate pentru economia noastră.
Eu cred cu tărie că realizările pe care România le-a înregistrat pe parcursul ultimului sfert de veac în sfera performanței economice, a democrației politice și a statului de drept reflectă și un succes al excelentelor relații bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii.
Întotdeauna și pretutindeni, comerțul și afacerile au reprezentat cea mai viabilă și cea mai durabilă cale de a uni valorile unor națiuni, de vreme ce aspirațiile de pace și securitate se întregesc prin cele de bunăstare și de prosperitate.
Companiile membre AmCham care performează în sectorul comerțului, industriei auto, tranzacțiilor imobiliare, dar și în industria extractivă și energetică conferă și mai multă greutate Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, al cărui potențial economic trebuie să se afirme cât mai puternic, tot mai puternic.

Doamnelor și domnilor,
Vă încurajez să aprofundați avantajele competitive ale României și să dezvoltați oportunitățile de afaceri pe care economia noastră le oferă.
SUA este cel mai mare investitor non-UE din economia românească, cu investiții de mai multe miliarde de dolari. La sfârșitul anului 2017, schimburile comerciale totalizau aproximativ 2,5 miliarde de dolari, în contextul unei balanțe, nota bene, echilibrate între importuri și exporturi, asta în contextul noilor discuții tarifare.
Astfel, relațiile comerciale dintre țările noastre se consolidează tot mai mult, prin creșterea schimburilor comerciale în 2017 cu aproape 40% față de 2016.
România a încheiat anul 2017 cu o creștere economică record în Uniunea Europeană, de 7%, care generează însă și o serie de contradicții și, bineînțeles, foarte multe așteptări.
Dincolo de dimensiunea cantitativă a creșterii economice, reperele acesteia în materie de producție și competitivitate vă aparțin dumneavoastră, mediului de afaceri, în special acolo unde și atunci când investițiile vizează perspective de dezvoltare pe termen lung și sectoare competitive ale economiei noastre.
De exemplu, sectorul IT, sectorul energetic și industria auto sunt, în prezent, domenii cu un potențial economic deosebit de important pentru România.
Sectorul IT, bunăoară, a depășit constant ponderea de 5% din PIB, fiind deasupra mediei europene și în plină expansiune. Inovația și tehnologia vor constitui platforma indispensabilă a economiei viitorului, iar potențialul creativ pe care România îl deține merită a fi pus în valoare.
În calitate de oameni de afaceri, dumneavoastră înțelegeți cel mai bine faptul că performanța mediului de afaceri nu poate fi, pentru prea mult timp, deasupra calității politicilor economice pe care Guvernul le promovează.
De aceea, am atras atenția tuturor guvernelor, dar cu precădere celor trei din ultimul an, că predictibilitatea economică nu este un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor.
În esență, lipsa de predictibilitate atrage și lipsa de sustenabilitate a performanțelor economice, iar mediul de afaceri știe cel mai bine că ceea ce se câștigă ușor de multe ori se pierde la fel de ușor.
Tocmai de aceea, pentru a obține un parcurs economic durabil, decidenții de politică economică trebuie să fie capabili să ofere încredere mediului privat, prin măsuri bine fundamentate, transparente și, mai ales, predictibile, care să rezolve problemele din economie, nu să creeze altele poate chiar mai mari.

Doamnelor și domnilor,
Anul trecut, la Washington, am discutat cu Președintele Donald Trump despre potențialul deosebit al consolidării Parteneriatului strategic și prin realizări economice, care să ofere cât mai multă soliditate cooperării noastre.
De exemplu, investițiile în industria noastră de apărare, prin retehnologizarea și modernizarea unor facilități de producție, inclusiv prin aranjamente investiționale de tip joint-venture, trebuie încurajate, dezvoltate și cele care există trebuie consolidate.
Industria apărării și sectorul energetic românesc au potențialul de a deveni, alături de IT și industria auto, doi vectori esențiali ai dezvoltării economiei românești. Trebuie să fim conștienți de avantajele de care dispunem și să le valorificăm inteligent.
Felicit investitorii americani şi activitatea lor în țara noastră!
Felicit, totodată, Camera de Comerț Americană în România pentru contribuțiile sale la susținerea mediului de afaceri românesc și pentru permanentul dialog constructiv, în spiritul performanței și al competitivității de care economia României are nevoie.
Ca atare, vă lansez tuturor invitația de a vă implica prin idei și soluții și în legătură cu Proiectul de țară pe care îl voi supune unui proces de consultare publică în lunile care urmează.
Eu sunt convins că experiența și viziunea comunității de afaceri sunt active esențiale în materializarea unui proiect de viziune, care să fie centrat pe prosperitate economică, sustenabilitate socială și pe credibilitatea României în lume.
Vă felicit, încă o dată, pentru realizările dumneavoastră și vă doresc mult succes în tot ceea ce întreprindeți!
Vă mulțumesc!”