Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! Sunt foarte bucuros că am reușit să particip la inaugurarea Bookfest, am avut inclusiv o dezbatere care a fost foarte plăcută și, așa ca și o concluzie, la deschiderea acestui târg de carte: dacă aveți timp, citiți!

Jurnalist: În ce măsură credeți că educația din România poate evolua, atâta timp cât legi importante care privesc educația, cum ar fi Legea manualului, sau alte decizii importante sunt luate de politicieni, unii dintre ei agramați, așa cum îi vedem cu toții?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, este aceasta o mare problemă, de aceea ne-am și apucat, împreună cu colegele și cu colegii mei de programul „România Educată”, fiindcă vedem cu toții, legi importante sunt schimbate prea des. Schimbările nu sunt întotdeauna binevenite și este nevoie de o abordare integrată. Dacă schimbăm tot la două săptămâni câte un articol din Legea educației, singurul rezultat va fi că nu mai știe nimeni care articol și din ce parte trebuie aplicat. Deci așa, sigur, nu ajungem la un rezultat bun, cum mie mi se pare total nepotrivită evoluția pe care o avem acum, că vorbeați de manual. Să ne întoarcem la manualul unic, la editorul unic, pentru manualele școlare, mi se pare un parcurs total nepotrivit.

Jurnalist: Ați spus că a ști te face mai puternic, însă nu musai și în politică. Era o aluzie la cineva anume?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, a fost o aluzie la mai mulți, nu la cineva anume. După cum vedem, cei care folosesc cu cea mai mare dificultate chiar limba maternă, limba română, se găsesc de multe ori în spațiul politic și este foarte regretabil.

Jurnalist: De unde această atenție specială, ținând cont că românii nu prea citesc sau cel puțin asta ne arată ultimul barometru?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Păi, poate dacă dau și eu un exemplu și un îndemn, particip la un demers care readuce cartea în centrul atenției multor români.

Jurnalist: Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sapiens.

Jurnalist: Credeți în teoria pe care o lansează această carte?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu cred că este cazul să facem o recenzie de carte astăzi.

Jurnalist: Doamna ministru a anunțat, referitor la Pilonul II, pentru că ați avut mai multe intervenții pe această temă, a anunțat că Pilonul II va deveni opțional. Cum vedeți tot acest scandal cu mutarea Pilonului II?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o evoluție foarte proastă și, cu siguranță, va produce multă îngrijorare, în special la angajații mai tineri, la românii care contribuie la Pilonul II, pilon care este administrat privat. Oamenii își pun speranțele în această administrare privată fiindcă au o alternativă la pensia de stat sau suplimentare. Faptul că acum PSD recunoaște că vrea să transforme Pilonul II de pensii este o veste proastă, foarte proastă, aș putea să spun că este începutul sfârșitului pentru Pilonul II fiindcă vor găsi noi și noi metode de a convinge oamenii să nu contribuie la Pilonul II, ci să treacă la Pilonul I. Am văzut în vecinătatea noastră acest demers, deci nu este nicio noutate și știm cum se termină. Este, pe de altă parte, politic vorbind, ciudată această evoluție, fiindcă transformarea Pilonului II în pilon opțional este o decizie extrem de importantă, politic vorbind, și ar fi trebuit să știe românii, înainte de alegeri, că PSD are această intenție. Ori, în mult-citatul program de guvernare PSD nu se găsește această opțiune. Și atunci, revin, nu este suficient ca pesediștii să declare că vor să transforme Pilonul II de pensii, este nevoie de clarificări și este nevoie de o argumentație clară, de ce vor să transforme Pilonul II de pensii în ceva opțional.  Există multe speculații în piață și nu vreau să le reiau. Cred că este obligația PSD să vină cu clarificări în acest sens.

Jurnalist: Cei de la PSD spun că atunci când vorbim despre aceste fonduri care administrează pensiile private, acestea nu sunt profitabile. Ar trebui făcută o analiză și să vedem dacă totuși se impune această transformare într-o posibilitate facultativă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Trebuie făcută o analiză mult mai profundă. Nu doar profitabilitatea trebuie discutată, ci trebuie văzut întregul sistem sau revăzut. Ceea ce cu siguranță se poate. Ceea ce mă îngrijorează și îi îngrijorează pe români este că PSD vine cu astfel de decizii, fără o analiză, fără o motivație, fără o argumentație.

Jurnalist: Premierul declara că sunt bani pentru pensii și de salarii și că nu ar trebui să mai fie lansate tot felul de mesaje care să alarmeze populația. Cum îi răspundeți premierului? Făcea oarecum o aluzie la declarațiile pe care le-ați făcut dumneavoastră.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu îi răspund de niciun fel. Aștept un răspuns lămuritor, nu unul dat așa, între două uși.

Jurnalist: Nu ați primit un răspuns până acum de la guvern, nu ați mai avut nicio discuție cu nimeni, cu doamna premier sau cu domnul ministru?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pe această temă nu am avut discuții.

Jurnalist: Judecătorii Curții Constituționale vor decide astăzi în privința cererii ministrului Justiției de revocare a Laurei Codruța Kövesi. Ce veți face dacă Curtea va decide în favoare domnului ministru?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Indiferent ce va decide Curtea, voi aștepta decizia, voi aștepta motivația, voi citi și voi acționa în consecință.

Jurnalist: În acest week-end, mergeți, în contextul în care o fundație importantă din Germania anunța că vă va premia pentru lupta anticorupție. Cum vedeți acest premiu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că este o recunoaștere a poziției mele publice, nu doar din ultimul an, ci din anii de când fac politică. Este un premiu care mă onorează. Fundația „Hanns Seidel” din Bavaria este una dintre cele mai vechi și respectate fundații din Germania și acest premiu a fost acordat doar câtorva politicieni și mă simt onorat să mă număr, începând de sâmbătă, când voi primi premiul, între ei.

Jurnalist: Cu această distincție, veți primi și un premiu de 10.000 euro. Dacă ne puteți spune ce veți face cu acești bani pe care îi veți primi?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am decis să nu iau eu acești bani, ci să îi donez pentru un scop caritabil. Am găsit o fundație – Fundația „Un copil, o speranță”, care are rezultate foarte frumoase și va primi această sumă de bani.

Jurnalist: Domnule Președinte, cum vedeți traseismul din ultimele zile – foarte mulți parlamentari care anunță că pleacă dintr-o parte în alta? Ne putem gândi la instabilitate din acest punct de vedere?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Traseismul politic este un fenomen care viciază politica românească de mulți ani și, cu toate că ar fi extraordinar de bine să se termine cu traseismul politic, noi vedem că în continuare se practică, până când nu se maturizează clasa politică și până când electoratul nu sancționează astfel de mișcări, probabil vom asista în continuare la schimbări de tabere.

Jurnalist: Domnule Președinte, dacă puteți să ne spuneți ceva și legat de acel premiu de carte, pe care l-ați primit dumneavoastră în 2015. De atunci, nu s-a mai ținut, practic, acest concurs. Credeți că poate fi o problemă forțată de cineva?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: La ce anume vă referiți?

Jurnalist: Ați luat premiul pentru cea mai bună carte, în 2015, de fapt premiul a fost pentru cartea din 2014, după care nu s-a mai ținut absolut niciun concurs.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Păi ar trebui să-i încurajăm pe organizatori să continue.

Jurnalist: Am să vă rog chiar pe dumneavoastră să faceți acest demers, pentru că a fost blocată la Biblioteca Națională această acțiune. Din cauza aceasta v-am solicitat dumneavoastră. (...) de atunci premiul nu l-a mai organizat Biblioteca Națională. (...)

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O să mă interesez.

Jurnalist: (...) pentru că s-ar părea că cineva totuși a făcut o foarte mare răutate această acțiune (...)

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc pentru informație!

Jurnalist: Domnule Președinte, dumneavoastră ați pregătit, în timpul acestui mandat, un al treilea volum pe care să îl lansați la final?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Dacă ar fi, aș face, probabil, un anunț, dar așa, lăsăm discuția pe altă dată.

Jurnalist: Cum vedeți mitingul pe care îl pregătesc social-democrații împotriva abuzurilor din Justiție?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mi se pare o ciudățenie, ca să nu folosesc alte clasificări. Un miting organizat de guvernanți ca să se autosusțină sau să se laude singuri? Astfel de manifestări am mai avut. Pe vremea comuniștilor, am avut numai astfel de manifestări. Comuniștii au știut să organizeze tot felul de manifestări publice în care ni s-a asigurat un viitor de aur, în care ni s-a spus că Partidul Comunist Român este cel mai performant și, de fapt, unicul partid din România și o astfel de manifestare, sincer, mi-ar aminti doar de acele vremuri. Pe de altă parte, într-o democrație, cei care sunt la guvernare, care au majoritatea, să pună mâna și să muncească, să facă viața oamenilor mai bună, să rezolve problemele țării și să lase demonstrațiile opoziției și societății, ONG-urilor. Nu au ce manifesta cei de la putere. Mi se pare ciudat și puțin caraghios.

Jurnalist: Dumneavoastră ați sprijinit mereu ieșirile acestea în stradă. Cei de la Putere vor să cheme oamenii în stradă pentru a...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că am fost foarte explicit.

Jurnalist: Opoziția pregătește o moțiune de cenzură. În cazul în care această moțiune va trece și ați fi în postura de a numi un alt premier, ați mai numi un premier din partea coaliției de guvernare?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Haideți să așteptăm moțiunea si rezultatul!

Jurnalist: Pentru că dumneavoastră ați primit acest premiu pentru anticorupție... ați lăudat mereu activitatea DNA și a doamnei Kövesi. În lumina ultimelor întâmplări, valul de achitări – Tăriceanu, Orban, Blaga, pot să continui –, vi s-a ridicat vreun semn de întrebare că lucrurile acolo nu stau așa cum ar trebui. Vreți să faceți o analiză acolo?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cu siguranță se poate face o analiză, dar nu acum, la un târg de carte.

Jurnalist: Veți sta de vorbă cu doamna procuror șef al DNA referitor la ceea ce spunea colega mea mai devreme?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am planificat acum o întâlnire pe această temă, dar cu siguranță se pot discuta aceste aspecte, ele, însă, îmi indică, mai degrabă, o justiție performantă și independentă, decât orice altceva. Vă mulțumesc!