Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Unitățile Mobile ATI de la Romexpo

Bună ziua, bine ați venit!

Este impresionant ce am văzut astăzi împreună, aceste patru tiruri care, fiecare dintre ele, are o funcțiune completă de secție de terapie intensivă, cu toată aparatura necesară și aceste unități, evident, vor putea fi folosite acolo unde este nevoie - și acum, pentru pacienți COVID, şi totuși, îmi permit să sper că vor fi din ce în ce mai puțini, o să revin la asta, dar și pentru orice alte situații. Ele vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și vor fi folosite la nevoie.

Este, pe de altă parte, rezultatul unui parteneriat foarte frumos - și vreau să subliniez acest lucru - achiziția și dotarea acestor unități mobile de terapie intensivă este rezultatul unei colaborări foarte bune între autoritățile statului, mediul privat, firme, fundații, persoane fizice, voluntari - și iată că se poate.

Am vizitat aceste unități, mi s-au prezentat dotările, sunt dotări de ultimă oră şi sunt convins că atunci când va fi nevoie de ele, vor fi extrem de utile.

Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați pentru acest proiect care, din punctul meu de vedere, reprezintă o mare reușită. Este, cum am spus, o colaborare și vreau să mulțumesc celor implicați din partea Guvernului, din partea Departamentului de Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, firme private, fundații, voluntari. Toți au contribuit, unii cu bani, alții cu muncă. Au existat acțiuni de strângere de fonduri și vreau să mulțumesc și persoanelor individuale, persoanelor fizice care au donat bani pentru acest proiect. Arată un nivel înalt de disponibilitate pentru a se implica în proiecte importante pentru societate și acest lucru mă bucură foarte mult.

Pe de altă parte, nu pot să nu menționez epidemia cu ocazia căreia s-a realizat acest proiect. Trebuie să vă spun că sunt îngrijorat. Sunt îngrijorat fiindcă am văzut în ultimele zile în fiecare zi un număr, zic eu, mare de noi pacienţi care sunt infectaţi cu noul virus - şi astăzi sunt peste 300 de persoane care au fost detectate cu acest virus şi cred că este cazul să mai subliniez o dată câteva lucruri.

S-a renunțat la multe restricţii şi s-au luat acele așa-numite măsuri de relaxare, dar daţi-mi voie să fiu foarte, foarte clar: virusul nu pleacă în vacanţă, nici în concediu. Virusul este în comunitate. Virusul nici nu pleacă dacă votează sau nu votează Parlamentul sau opoziția. Am constatat că în zona politică, mai ales în așa-numita opoziție, apar afirmaţii şi poziţii dintre cele mai ciudate şi nepotrivite pentru această perioadă.

Și vă spun foarte clar, şi îmi permit să spun: dragi români, feriți-vă de virus! Au rămas în vigoare măsuri simple de bun simț şi foarte importante. Masca vă protejează şi îi protejează pe ceilalţi. Distanţa trebuie păstrată peste tot unde se poate. Igiena mâinilor este extrem de importantă. Noi nu dorim să reimpunem măsuri de restricţie, fiindcă ne dorim să revigorăm activitatea economică, să redăm românilor o viaţă cât de cât normală, dar această nouă normalitate nu poate să fie un succes fără respectarea acestor norme minimale. Cred că sunt norme minimale, dar epidemiologii ne spun că sunt foarte, foarte importante, așa că, dragii mei, vă rog să le respectați!

Jurnalist: Domnule Preşedinte, cum vedeţi această atitudine a Partidului Social Democrat, şi anume faptul că a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională pentru că Guvernul nu a mai cerut un vot în Parlament pentru prelungirea stării de alertă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Guvernul a procedat exact conform legii şi dacă cineva din Parlament este de altă părere, are dreptul constituțional să ceară o verificare, dar, după părerea mea, felul în care a procedat Guvernul este şi corect, şi legal, şi oportun și măsurile care au rămas în vigoare sunt mai puține decât în prima fază. Sunt măsuri absolut importante cele pe care le-am menționat și este o abordare și utilă, și corectă, și de bun simț, iar abordarea așa-zisei opoziții din Parlament mi se pare că se bazează pe o exagerare de tip electoralist. Ei, practic, fac scandal de dragul scandalului și încearcă să mai prindă câteva voturi. Practic, PSD-ul, prin această atitudine, nu face decât să inducă nesiguranță în populație într-o perioadă în care oamenii trebuie să fie siguri că lucrurile care sunt făcute de autorități sunt corecte - și sunt - și să respecte măsurile care au fost impuse.

Jurnalist: Amenință cu o moțiune de cenzură reprezentanții PSD-ului. Amenință şi cu o moțiune de cenzură. Cum vedeți acest demers? Spuneau că după ce se va încheia toată starea de alertă.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Moțiunea de cenzură, sigur, este pur formal un instrument al opoziției, dar să vii cu moțiune de cenzură sau cu amenințarea unei moțiuni de cenzură într-o situație de criză sanitară, într-o situație de epidemie, mi se pare pur și simplu greșit și total lipsit de bun simț și lipsit de fundament. Acuzațiile sunt nefondate.

Pentru ce să demiți Guvernul? Fiindcă a luat măsurile care au fost necesare? Fiindcă au luat măsurile la timp? Fiindcă am reușit să împiedicăm extinderea epidemiei? Fiindcă au venit cu măsuri de revigorare economică care deja produc rezultate? Fiindcă au o gândire de revenire economică? Mi se pare total, dar total lipsit de sens și lipsit de bun simț politic.

Și vă spun încă un argument: să ne amintim cu toții discuțiile care au fost când acest guvern a fost instalat și toată lumea a știut că este instalat pentru un an de zile. Deci, pentru o perioadă scurtă. Ne amintim că atunci cam toți au spus: domnule, votăm acest guvern ca să facă bugetul, ca să facem alegeri și să ajungem la alegeri parlamentare și dacă facem toate acestea, lucrurile sunt bune. Ei, Guvernul a venit, a făcut un buget bun. A gestionat foarte bine epidemia, a gestionat această situație de criză foarte bine. Are o gândire economică sănătoasă și vine cu un program economic foarte bun și solid. Deci, acest guvern a făcut infinit mai mult decât s-a așteptat de la el atunci când a fost votat prima dată și acum, când mai sunt doar puține luni până la alegeri, vine PSD-ul și flutură moțiunea de cenzură doar așa, ca să arate că este pe acolo. Nu mi se pare corect!

Jurnalist: Cum comentați faptul că masca de protecție trebuie purtată deja de o lună de zile, dar măștile nu au ajuns la categoriile defavorizate, așa cum promitea la un moment dat Guvernul?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Multe măști au ajuns. Acum, cu siguranță, mai sunt unele probleme şi mai și înțeleg că sunt în curs de rezolvare. Este obligatoriu să rezolvăm această problemă și trebuie rezolvată foarte rapid.

Jurnalist: La ce dată credeţi că ar putea ajunge aceste măști la ceilalți care nu le-au primit și câți au primit până acum?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu siguranţă o să ne lămurească guvernul repede.

Jurnalist: Pe legea privind impozitarea pensiilor speciale, a fost votată ieri de către toți, ajunge pe masa dumneavoastră în forma actuală o promulgați sau nu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În esenţă, este o măsură care trebuie bine judecată. Când ajunge la mine, o să mă exprim atunci, fiindcă vreau să citesc în detaliu înainte să fac o afirmație publică, dar țin să amintesc tuturor, în acest context, că noi, acum câțiva ani, de fapt, am introdus impozitarea pe venit global ca o măsură de echitate socială, după care s-a renunțat ușor, ușor, din motive evident electorale, la acest impozit pe venit global. Cred că este o discuție care e un pic mai amplă și cu ocazia verificării acestei legi o să mai fac câteva afirmații, dar nu acum, cu unitățile ATI.

Jurnalist: Tot legat de Curtea Constituțională, Avocatul Poporului a sesizat deja Curtea pentru Legea 55, care stabilește cadrul pentru starea de alertă. Inițial, termenul de judecată era 8 iulie, iar ieri, Curtea anunțat că a fost devansat acest termen pentru 25 iunie. Cum vedeți acest gest al Curții?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu obișnuiesc să comentez gesturile Curții Constituționale, cum nu comentez nici deciziile pe care le iau. Este totuși o premieră și ar fi bine să ne explice Curtea Constituțională cum s-a ajuns la această devansare, însă, pe fond, pot să vă spun că sesizarea Avocatului Poporului este una pe care o consider corectă. Nu poate Parlamentul să modifice o hotărâre de guvern. Nu funcționează așa arhitectura consfințită prin Constituția României. Și, probabil, s-a gândit Curtea Constituțională să vină cu clarificări bune, în sensul, evident, al arhitecturii constituționale și să lămurească toate aceste chestiuni. După părerea mea, Guvernul a procedat corect, legal, constituțional și măsurile propuse de Guvern au fost și oportune și a venit Guvernul cu ele la timp. Tot circul din Parlament - și atunci când s-a votat prima dată starea de alertă și circul de acum, când PSD-ul se vede în situația că nu are ce vot - vine pe fondul unui circ artificial făcut de PSD, care vânează voturi.

Jurnalist:  /.../ legea alocațiilor pentru copii, dar și o lege care a iscat destul de multe dispute în ultima perioadă, vorbim de acea lege pentru identitatea de gen. Ce veți face cu aceste două legi? Le veți promulga?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum, cred că ați aflat pe surse ce voi face cu legea identității de gen, dar o să comentez atunci când fac actul respectiv, de rigoare, iar cu celelalte legi, le comentez atunci când am o decizie formată și o să aflați atunci de la mine, însă termenul este încă destul de departe pentru a da o promulgare sau reexaminare sau o trimitere la Curte și voi face atunci remarcile într-un cadru potrivit. Acum este cadrul potrivit pentru ATI.

Jurnalist: Mai sunt locuri pentru internări în spitale, având în vedere creșterea numărului de cazuri apărute în ultima perioadă?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În secțiile ATI cred că astăzi avem cam 180 de pacienți, însă locurile în secțiile ATI, vorbesc de locurile din toată țara sunt mult mai multe. Este posibil, și am avut aceste situații, ca în anumite spitale să nu mai fie locuri și atunci pacienții au fost transferați urgent în alte spitale care au avut locuri, deci nu este o problemă aici, dar eu îmi doresc să fie tot mai puțini pacienți care necesită terapie intensivă, să fie tot mai puțini pacienți infectați și pentru asta, cu toții trebuie să avem grijă.

Jurnalist: De la 1 iulie am putea avea parte de noi restricții în România, având în vedere numărul de cazuri care crește?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu nu-mi doresc și cred că nici Guvernul nu-și dorește să avem noi restricții. Eu vreau să avem o conformare foarte bună cu restricțiile care sunt în vigoare. Sunt puține, sunt de bun simț, sunt foarte utile. Nu ne dorim reinstaurarea unor restricții decât în situația în care vedem că numărul de infecții crește foarte mult și nu avem încotro. Însă, repet, vreau o conformare bună, adică, fiecare să ascultăm de medici, de specialiști, de epidemiologi, să facem ce ne spune specialistul. Purtatul măștii este foarte important, păstrarea distanței, spălatul pe mâini. Ştiu că mă bănuiți că repet prea des aceste lucruri, dar văd că nu le repet prea des, fiindcă încă sunt mulți care nu le respectă chiar sută la sută.

Jurnalist: Revenirea la starea de urgență e o posibilitate?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Revenirea la starea de urgență este ultima soluție, atunci când vedem că nimic altceva nu funcționează. Dar eu mă gândesc că, totuși, va funcționa. De asta ne întâlnim, de asta vorbim, ca împreună cu românii, să stăpânim această epidemie.

Jurnalist: Domnule Președinte, aveți să vă reproșați ceva pentru perioada aceasta de pandemie? O decizie luată, o decizie pe care nu ați luat-o atunci când trebuie?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu cred că deciziile care au fost luate - și ele au fost luate de Guvern, nu de Președinte - Președintele nu are atribuții de gestiune a epidemiei - au fost măsuri foarte bune. Măsurile s-au luat în timp, au fost măsurile corecte. Măsura pe care am luat-o eu, de instituire a stării de urgență, a fost luată la momentul potrivit și o dovedește, totuși, numărul relativ mic de cazuri din România în comparație cu alte state, dacă ne gândim la Italia, la Franța, la Statele Unite, unde, din păcate, numărul de bolnavi este de multe ori mai mare decât a fost la noi. Deci, practic, rezultatele confirmă validitatea și utilitatea și termenul corect în care s-au luat măsurile la noi din partea autorităților - și din partea mea, și din partea Guvernului.

Jurnalist: Dar măsurile economice? Pentru că sunt foarte mulți români îngrijorați mai mult de măsurile economice decât de cele sanitare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Măsuri economice s-au luat și se vor lua în continuare. Ştiu că se lucrează acum și în scurt timp va fi prezentat un program de revenire economică foarte amplu, cu încă multe măsuri care se vor lua, fiindcă revenirea economică nu este ceva ce se petrece într-o săptămână sau două, este ceva ce se petrece în ani și noi dorim să avem un program foarte, foarte solid, care nu numai recuperează ce s-a pierdut, care vine cu o creștere economică care permite României să urce mult mai sus. Şi asta ne dorim cu toții. În definitiv, ce îmi doresc eu, ce îşi dorește Guvernul este să meargă România înainte, să se dezvolte bine și românii să beneficieze de această prosperitate și de această siguranță.

Eu vă mulțumesc tuturor! Vă doresc multă sănătate! Mulțumesc!