Contractele cu 'zero ore': O nouă formă de flexibilitate sau un pas spre precaritatea muncii?

Propunerea de a introduce în legislația muncii „contractul individual de muncă cu zero ore” a fost un alt punct central al discuțiilor din cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. Această nouă formă de angajare, menită să ofere flexibilitate maximă angajatorilor, a fost întâmpinată cu scepticism și opoziție fermă din partea sindicatelor. Reprezentanții patronatelor au argumentat că un astfel de contract ar rezolva o problemă reală pentru sectoarele cu activitate ocazională sau sezonieră, precum HoReCa (hoteluri, restaurante, catering), unde necesitatea de personal fluctuează semnificativ. Ei au dat exemplul restaurantelor care organizează evenimente doar în weekend și care, în prezent, se confruntă cu dificultăți în a angaja legal personal (chelneri, garderobieri) doar pentru câteva zile pe săptămână. Potrivit susținătorilor, contractul cu zero ore ar permite angajatorului să cheme salariatul la muncă doar atunci când este nevoie, iar salariatul ar avea dreptul să refuze, putând fi angajat simultan la mai mulți angajatori. În contrast, sindicatele au catalogat propunerea drept o formă de a legaliza munca la negru și o amenințare la adresa securității sociale a angajaților. S-a argumentat că, în condițiile existenței a peste 14.000 de locuri de muncă vacante, prioritatea ar trebui să fie crearea de locuri de muncă decente, cu un regim de muncă și un salariu previzibil. Un contract cu zero ore, au avertizat sindicaliștii, nu oferă nicio garanție a unui venit minim, lăsând angajatul complet la discreția angajatorului și privându-l de contribuții sociale adecvate, ceea ce ar afecta pe termen lung dreptul la pensie. În cadrul dezbaterilor, s-a făcut referire și la Directiva UE 2019/1152 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă, care reglementează astfel de contracte „la cerere”, impunând statelor membre să stabilească măsuri compensatorii și garanții minime pentru a preveni practicile abuzive. Discuția a atins și alternativele existente, precum contractul de prestări servicii sau regimul de freelancer, ridicând întrebarea dacă nu ar fi mai oportună adaptarea acestor forme de muncă în loc de a introduce un concept nou și controversat precum contractul cu zero ore.