Autoritățile își asumă revizuirea a 106 acte normative privind serviciile până la finele anului 2027 și pregătesc recunoașterea calificărilor profesionale

Republica Moldova s-a angajat față de Comisia Europeană să ajusteze 106 acte normative la prevederile Directivei europene privind serviciile până la sfârșitul anului 2027, în cadrul negocierilor aferente Capitolului 3 privind dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii. Anunțul a fost făcut de secretara de stat Natalia Silvestru, președinta grupului de lucru pentru acest capitol.
Potrivit Nataliei Silvestru, în urma unei analize a 444 de acte normative realizate cu sprijinul Consiliului Național pentru Comerț al Suediei, s-a constatat că 183 au tangență cu Directiva Serviciilor, iar 106 necesită revizuire prin prisma nediscriminării, necesității și proporționalității, inclusiv pentru eliminarea cerințelor nejustificate de cetățenie. Foaia de parcurs pentru aceste modificări a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 454 din 2026.
Pe componenta recunoașterii calificărilor profesionale, un reprezentant al Ministerului Educației prezent la consultări a declarat că prin Legea nr. 183 din 2026 au fost stabilite reguli și condiții minime de formare în vederea recunoașterii automate pentru șapte profesii reglementate la nivel european: medici, farmaciști, stomatologi, asistenți medicali generaliști, moașe, arhitecți și medici veterinari. De asemenea, legea instituie o listă națională de 57 de profesii reglementate și desemnează 10 autorități competente.
Același vorbitor a precizat că se află în curs de definitivare o hotărâre de guvern, cu perspectivă de aprobare până la sfârșitul lunii noiembrie, care prevede introducerea unui card profesional european electronic pentru cinci profesii cu mobilitate ridicată: fizioterapeuți, ghizi montani, agenți imobiliari, asistenți medicali și farmaciști.