Vladimir Bolea: Peste jumătate din actele UE pe infrastructură au fost transpuse, urmează integrarea aviatică și feroviară

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a finalizat transpunerea a 168 din cele aproximativ 288 de acte din acquis-ul comunitar aferente domeniului său, iar restul urmează să fie transpuse până la finele anului 2027. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, care a precizat că instituția își propune să finalizeze în 2026 transpunerea legislației pe segmentele aviației, transportului feroviar și transportului de marfă.
Potrivit lui Vladimir Bolea, obiectivul pentru anul 2027 este intrarea în zona economică unică a Uniunii Europene pe segmentul de aviație și obținerea unei liberalizări definitive pentru transportul de marfă. În paralel, oficialul a menționat că până la 31 decembrie, împreună cu Agenția Proprietății Publice, urmează să fie finalizată reforma Căilor Ferate, astfel încât rețeaua feroviară a Republicii Moldova să devină interoperabilă și interconectată cu cea europeană.
În ceea ce privește transportul public, unde în 2025 s-au vândut aproximativ 85 de milioane de bilete, Vladimir Bolea a subliniat necesitatea interconectării celor 1682 de localități și a introducerii transportului electric între orașe. Pentru a nu transfera costurile noilor unități de transport în prețul biletelor achitate de cetățeni, ministerul elaborează programe prin care agenții economici să poată fi sprijiniți din fonduri de preaderare, inclusiv pentru achiziția mijloacelor de transport adaptate persoanelor cu necesități speciale.
Totodată, în perspectiva reformei teritorial-administrative din 2027, despre care oficialul a afirmat că va reorganiza cele 32 de raioane în trei regiuni, autoritățile intenționează să analizeze și să optimizeze rețeaua națională de 43 de mii de kilometri de drumuri împreună cu primarii, luând în calcul atât costurile financiare, cât și impactul lucrărilor asupra mediului.