Promo-LEX avertizează asupra implicării terțelor părți în alegeri și a creșterii discursului de ură în campaniile electorale

Doar 43% dintre cetățeni au încredere mare și foarte mare că alegerile parlamentare au fost libere și corecte, potrivit unui sondaj din martie 2026 prezentat de Nicolae Panfil, reprezentant al asociației Promo-LEX. Deși progresele electorale ale Republicii Moldova sunt apreciate extern, autoritățile trebuie să soluționeze problemele interne legate de utilizarea resurselor administrative, finanțările netransparente și discursul de ură.
O vulnerabilitate majoră identificată de organizație încă din 2022 este implicarea părților terțe în campaniile electorale. Conform vorbitorului, aproximativ 80% din aceste cazuri vizează actori greu de identificat din mediul online, care dispun de resurse financiare din surse neclare. În urma recomandărilor Curții Constituționale de la validarea alegerilor din 2025, un grup de lucru din cadrul Comisiei Electorale Centrale a elaborat propuneri de reglementare a acestui fenomen, care urmează să ajungă în Parlament.
De asemenea, monitorizările arată că discursul de ură în campaniile electorale a crescut de 1,7 ori în perioada dintre anii 21 și 25. Reprezentantul Promo-LEX a solicitat o implicare mai activă a Poliției și a Parlamentului pentru aplicarea legislației existente și sancționarea acestor derapaje.
În același timp, s-a atras atenția asupra faptului că tot mai mulți concurenți electorali evită dezbaterile publice, preferând comunicarea unidirecțională și publicitatea plătită pe rețelele sociale, ceea ce afectează capacitatea alegătorilor de a lua decizii informate.