Suntem în data de 24 iulie 2026, ora 14:02, ședința Comisiei Electorale Centrale. Pentru ordinea de zi au fost propuse șase subiecte și rubrica diverse. Înainte de a începe discuțiile asupra ordinii de zi, verificăm prezența membrilor pentru a constata caracterul deliberativ al ședinței.
La ședință și-au înregistrat prezența următorii membri și membre: Barboros Tatiana, Cătrău Mircea, Filipov Vadim, Lefter Smașcurita, Munteanu Dana. S-au abținut Năstase Cristi, Capa, Apostol Vasile și Evangheli Teodora. Opt din nouă membri. Se constată caracterul deliberativ al ședinței și putem continua lucrările.
Deci, reiterez, pentru ordinea de zi au fost propuse șase subiecte și rubrica diverse. În primul rând, un subiect se referă la cererea numărul 27315 din 20 iulie 2026 de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari. Doamna Dana Munteanu va fi raportor și următoarele subiecte la fel se referă la atribuirea mandatelor de consilier.
Deci, stimați colegi, dacă sunt propuneri de modificare a ordinii de zi?
Da, vă rog.
Stimați colegi, în procesul de examinare, am recepționat la primele chestiuni impuse în ordinea de zi. Am recepționat două cereri de suspendare privind suspendarea procedurii administrative CEC 7/27315 în temeiul articolului 81, alineatul 1 din Codul administrativ, în legătură cu examinarea cauzei numărul 334/26 și 362/25. Cu titlu de informare, eu în proiectul de hotărâre îmi expunem pe marginea acestora, prin urmare, dar am vrut să vă informez.
Ok, colegi. Ca și data trecută, noi am examinat în cadrul procedurii administrative. Deci, mulțumesc pentru anunț. Deci, la această etapă, nu cred că asta afectează ordinea de zi.
Deci, în situația respectivă, voi supune aprobării ordinea de zi, așa cum a fost propusă în proiect. Cine este pentru aprobarea ordinii de zi, rog să vă expuneți.
Unanim, ordinea de zi este aprobată.
Deci, primul subiect, așa cum am menționat, cu privire la examinarea cererii 27315 din 20 iulie 2026 de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari. Raportoare este doamna Munteanu. În ședință și-au înregistrat prezența Aslamov Victor, reprezentantul grupului de inițiativă Coșnița, și Curici Constantin, la fel reprezentantul grupului de inițiativă. Conducătorul grupului este domnul Aslamov Victor, da? O să vă rugăm să treceți în față.
Deci, la fel, în ședință, prin intermediul conexiunii online, este înregistrată doamna Dogotari, Dana Dogotari.
Dogotari Dana, reprezentantul primarului Grigoraș. Mandatul este anexat la procedura administrativă.
Da. O să vă rugăm atunci când o să interveniți, să porniți camera. Mulțumim. Acestea fiind spuse, stimați colegi, transmit cuvântul doamnei Munteanu pentru a-și prezenta proiectul.
Proiectul propus spre examinarea comisiei.
Mulțumesc, domnule vicepreședinte. Stimați colegi, Comisia Electorală Centrală a recepționat și a înregistrat sub numărul CEC 7/27315 în 20 iulie 2026 cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, eliberarea legitimațiilor membrilor grupului de inițiativă și a listelor de subscripție.
Cererea este semnată de domnul Aslamov Victor, conducătorul grupului de inițiativă, și este însoțită de următoarele documente: procesul verbal al ședinței din 19 iulie a adunării de constituire a grupului de inițiativă, lista participanților la adunarea de constituire a grupului de inițiativă pentru susținerea referendumului local pe suport de hârtie și în format electronic, lista membrilor grupului de inițiativă, dovada de comunicare către autoritatea administrației publice locale, copia procesului verbal numărul 1, copia cererii colective a locuitorilor comunei Coșnița privind refuzul schimbării categoriei de destinație, copia procesului verbal numărul 4 din 19 mai a ședinței extraordinare a Consiliului Comunal Coșnița, copia hotărârii Judecătoriei Criuleni din 28 aprilie 2026 prin care a fost anulată ca fiind ilegală decizia numărul 7/1 din 6 noiembrie 2025.
Copia cererii de chemare în instanță de contencios administrativ cu privire la anularea deciziilor Consiliului Comunal Coșnița numărul 4/1, 4/2, 4/3, 4/4, 4/5 din 19 mai. Copii de demersurilor oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat adresate domnului Grigoraș Alexandru, în calitate de primar al comunei Coșnița, raionul Dubăsari, extrasul de pe hotărârea numărul 4602 a Comisiei Electorale Centrale, copii ale dispozițiilor primarului numărul 278, 308, 338, 110, 113 cu privire la convocarea ședinței a Consiliului Comunal Coșnița emise către primar.
Copia cererii numărul 208 din 15 iunie, semnată de către domnul Grigoraș, în calitate de primar, depusă în numele Consiliului Local respectiv cu titlul privind retragerea apelului/tuturor apelurilor declarate în numele Consiliului Comunal Coșnița. Copia procesului verbal numărul 22 din 15 iunie a ședinței Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, prin care a fost retras sprijinul politic și a fost exclus din formațiunea respectivă primarul comunei Coșnița, raionul Dubăsari. Copia hotărârii numărul 35 din 13 noiembrie adoptată de Consiliul Electoral de circumscripție electorală comunală Coșnița numărul 15/3.
Copia deciziei Consiliului Comunal Coșnița, copia contractului de arendă a obiectului la licitație, copia demersului Primăriei Coșnița numărul 181 către Cancelaria de Stat prin care i se solicită prelungirea termenului pentru semnarea și plasarea documentelor în registratorul locale. Copia demersului Primăriei Coșnița numărul 187 din 4 iunie, adresa Cancelariei de Stat, prin care se solicită acordarea drepturilor de acces în registrul de stat al actelor locale unui funcționar din cadrul primăriei. Textul întrebării preconizate a fi supuse referendumului local, notă informativă intitulată privind natura motivelor care pot fundamenta referendumul local de revocare a primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari.
Notă de argumentare privind motivele inițierii referendumului local de revocare a domnului Grigoraș Alexandru, explicații privind desfășurarea adunării de constituire a grupului de inițiativă din 19 iulie 2026, notificare adresată domnului Aslamov Victor și semnată de domnul Grigoraș Alexandru, prin care acesta invocă motivele organizării adunării de constituire a grupului de inițiativă din 19 iulie.
Mai departe o să trec la constatările referitoare la procedura administrativă. În urma examinării documentelor prezentate către CEC, comisia a solicitat petentului înlăturarea neconformităților identificate în procesul de verificare și clarificarea unor aspecte, după cum urmează: divergențele dintre datele incluse în cererea de înregistrare a grupului de inițiativă și cele incluse în procesul verbal al documentelor urmate desfășurării adunării de constituire a grupului de inițiativă. Și anume, conform cererii, adunarea de constituire a grupului a avut loc la data de 28 iunie și au participat la ea 182 de persoane, iar grupul a fost constituit din 23 de persoane. Conform procesului verbal, adunarea de constituire a grupului de inițiativă a avut loc la data de 19 iulie, la care au participat 95 de persoane, iar grupul a fost constituit din 24 de persoane.
Divergențele dintre numărul persoanelor care au participat la adunarea de constituire a grupului care a avut loc la data de 19 iulie și numărul de voturi valabil exprimate pentru subiectele impuse în ordinea de zi, și anume procesul verbal din 19 iulie. La adunare au participat 95 de cetățeni, însă la votarea celor cinci subiecte de pe ordinea de zi au fost exprimate 96 de voturi. Expunerea motivelor de fapt și de drept care justifică inițierea referendumului local de revocare a domnului Grigoraș Alexandru din funcția de primar al comunei Coșnița. Respectiv, prin răspunsurile înregistrate la comisie, la data de 23 iulie și la data de 24 iulie, domnul Aslamov Victor a prezentat comisiei următoarele clarificări și documente.
Aferent divergențelor menționate la punctele 2.1 și 2.2 din prezenta hotărâre, conform celor declarate, aceasta reprezintă erori tehnice admise la etapa perfectării setului de documente. Astfel, adunarea de constituire a grupului de inițiativă a avut loc la data de 19 iulie, la care au participat 96 de persoane, iar grupul a fost constituit din 24 de persoane. Referitor la punctul 2.3, petentul a reiterat faptul că motivele au fost înscrise în actele anexate la cererea depusă la data de 20 iulie, fără a anexa acte suplimentare.
Capturile de ecran privind confirmarea notificării primarului privind convocarea adunării, copia cererii înregistrate la Primăria comunei Coșnița numărul 105/2/1 din 29 iulie, copiile declarațiilor semnate de opt participanți la adunarea de constituire a grupului de inițiativă și linkul către mapa electronică ce conține înregistrările video integrate ale adunării de constituire a grupului de inițiativă desfășurată la data de 19 iulie.
Prin adresa Comisiei Electorale Centrale i s-a solicitat domnului Grigoraș Alexandru, primar al comunei Coșnița, raionul Dubăsari, prezentarea punctului de vedere asupra cererii de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari. Respectiv, prin răspunsul adresat comisiei, domnul Grigoraș Alexandru a solicitat prelungirea termenului pentru prezentarea opiniei până la data de 25 iulie, precum și audierea verbală a solicitantului, conștientizarea prealabilă privind data și ora acesteia, comunicarea datei și orei desfășurării ședinței Comisiei Electorale Centrale la care se va examina cererea de înregistrare a grupului de inițiativă, precum și asigurarea dreptului de a fi asistat la audieri de către un avocat.
La data de 23 iulie, la comisie a fost înregistrată o altă cerere, opinie prealabilă argumentată, prezentată de către domnul Grigoraș, primar al comunei Coșnița. Potrivit opiniei prezentate, cererea prezentată de grupul de inițiativă nu poate fi soluționată, întrucât reprezintă o petiție repetată, asupra căreia Comisia Electorală Centrală s-a expus prin hotărârea numărul 4634 la data de 16 iulie. Totodată, în document se menționează că cererea nu face referire la vreo procedură judecătorească definitivă, act de constatare sau decizie de sancționare aplicată primarului.
De asemenea, prin cererile înregistrate la Comisia Electorală Centrală sub numele CEC 7/27329 din 22 iulie 2026, CEC 727351, 27352, 27354 din 23 iulie, domnul Grigoraș Alexandru, inclusiv prin intermediul reprezentantului său legal, domnul Dogotari Danu, a adresat comisiei următoarele solicitări: asigurarea accesului la dosarul administrativ aferent examinării cererii de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local, atragerea în procedura administrativă în calitate de participanți a Consiliului Comunal Coșnița, SRL Bonconst, suspendarea procedurii administrative de examinare a cererii înregistrate la comisie sub numărul CEC 7/27315 din 20 iulie 2026 până la examinarea definitivă a cauzelor numărul 362/25 pe rol la Curtea de Apel Centru și suspendarea procedurii administrative de examinare a cererii înregistrate la comisie sub numărul CEC 727315 din 20 iulie până la examinarea definitivă a cauzelor numărul 334/26 pe rol la Judecătoria Criuleni. Stimați colegi, o să mă opresc aici, în cazul în care participanții la ședința Comisiei Electorale Centrale doresc să adauge sau aveți întrebări privitoare la conținutul raportat de mine.
Mulțumesc. La această etapă, în primul rând către participanți, dacă sunt careva completări.
Nu sunt.
Eu îmi cer scuze. Dacă ar fi posibil să adresez câteva întrebări reprezentantului sau autorului cererii depuse la CEC, referitor la cererea înaintată, la motivele invocate în această procedură.
Deci la următoarea etapă, pentru că acum la această etapă noi doar am descris și a enunțat raportorul esența celor invocate de către părți.
Da, am înțeles. Mulțumesc.
Ok. Dacă nu sunt întrebări și precizări, adică completări.
Ok, în cazul în care nu sunt completări față de expunerea părților, rog să prezentați considerentele Comisiei Electorale Centrale și după aceea deja o să vedem dacă din considerentele Comisiei Electorale Centrale este necesar de a fi formulate întrebări suplimentare. Mulțumesc.
Stimați colegi, cu referire la cererile formulate de domnul Grigoraș Alexandru, comisia menționează următoarele: La ora 14:36 a zilei de 23 iulie, petentului i-a fost transmisă invitația de participare la ședința comisiei în cadrul căreia urmează a fi examinat prezentul subiect. În acest sens, i s-a oferit inclusiv posibilitatea de a participa prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică online, fiindu-i pus la dispoziție linkul de conectare. Invitația conținea informații detaliate privind dreptul petentului de a fi reprezentat în procedura administrativă de către o persoană împuternicită, în condițiile Codului administrativ, precum și în condițiile de acces la dosarul administrativ aferent examinării cererii de înregistrare a grupului de inițiativă.
Totodată, referitor la aspectul invocat de domnul Dogotari Dan, reprezentantul legal al domnului Grigoraș Alexandru, în cererea înregistrată sub numărul CEC 727329 din 22 iulie, petentului i-a fost oferit răspunsul comisiei CEC 810778. Cu privire la atragerea în procedura administrativă în calitate de participanți a Consiliului Local Coșnița și SRL Bonconst, comisia reține că, potrivit articolului 44 alineatul 3 din Codul administrativ, autoritatea publică este obligată să atragă atenție în procedura administrativă, din oficiu sau la cerere, persoanele ale căror drepturi pot fi afectate prin procedura administrativă.
Prin urmare, calitatea de participant la procedura administrativă poate fi recunoscută exclusiv subiecților ale căror drepturi sunt susceptibile de a fi lezate prin actul administrativ individual ce urmează a fi emis. Întrucât în prezenta procedură nu au fost invocate argumente și nici nu rezultă circumstanțe din care să reiasă că drepturile subiecților a căror atragere este cerere ar putea fi afectate prin hotărârea de înregistrare a grupului de inițiativă, cererea de atragere a acestora în procedură este nefondată și nu poate fi admisă.
Referitor la solicitarea de prelungire a termenului pentru prezentarea opiniei până la data de 25 iulie, Comisia reține că, în conformitate cu articolul 221 alineatul 2 din Codul electoral, cererea de înregistrare a grupului de inițiativă se examinează de către Comisia Electorală Centrală în termen de 7 zile de la prezentarea acesteia, procesului verbal de constituire și a textului întrebării asupra căreia trebuie să se pronunțe legătorii în cadrul referendumului. Având în vedere că cererea a fost înregistrată și depusă la comisie pe data de 20 iulie, termenul de examinare este data de 27.
Subsecvent, menționăm că în conformitate cu prevederile articolului 98 alineatul 1 din Codul muncii, în coroborare cu punctul 54 din Regulamentul intern al aparatului Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin dispoziția președintelui CEC, zilele de sâmbătă și duminică sunt zile de odihnă pentru salariații Comisiei Electorale Centrale. Totodată, comisia constată că subiectul înregistrării grupului de inițiativă pentru susținerea referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, nu face obiectul cauzelor examinate în Judecătoria Criuleni și, respectiv, la Curtea de Apel Centru.
Examinând actele prezentate participanților și temeiul juridic pe care se întemeiază cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului local de revocare a primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, Comisia Electorală Centrală reține următoarele: În conformitate cu prevederile articolului 220 litera d și articolului 221 alineatul 1 din Codul electoral, referendumul local poate fi inițiat de 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care au domiciliu pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. În cazul în care inițiativa desfășurării referendumului local vine de la cetățeni, se constituie un grup de inițiativă format din cel puțin 20 de cetățeni. Potrivit punctului 133 din regulamentul CEC numărul 3641, termenul limită pentru depunerea cererii privind înregistrarea grupului de inițiativă este de 30 de zile.
Astfel, conform documentelor prezentate, adunarea cetățenilor pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, a avut loc la data de 19 iulie 2026. Prin urmare, grupul de inițiativă a respectat termenul legal de depunere a documentelor. Potrivit procesului verbal al adunării de constituire a grupului, au participat 96 de cetățeni. Totodată, în urma examinării listei participanților au fost identificate următoarele neconformități: indicarea eronată a datei de naștere în patru cazuri, indicarea eronată a prenumelui într-un caz, necorespunderea înregistrării la domiciliu sau la reședință în conformitate cu punctul 128 de regulament, două cazuri. Prin urmare, se constată întrunirea condițiilor de admisibilitate pentru 89 de poziții în lista participanților la adunare.
Fiind astfel respectate prevederile articolului 128 din regulamentul menționat supra privind numărul minim de participanți. De asemenea, adresa semnată de domnul Aslanov Victor și înregistrată la Primăria comunei Coșnița sub numărul 119 din 16 iulie, atestă executarea obligației legale de notificare în scris a primarului cu privire la locul și timpul desfășurării adunării. Potrivit procesului verbal al adunării din 19 iulie, grupul de inițiativă a fost constituit din 24 de membri, iar în calitate de conducător al grupului de inițiativă a fost ales domnul Aslanov Victor. În cadrul aceleiași adunări, conducătorul i-a fost delegată atribuția de a modifica sau de a completa lista membrilor grupului de inițiativă.
Aferent motivelor de inițiere a referendumului de revocare a primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, unul dintre argumentele centrale invocate de participanții la adunarea de constituire a grupului de inițiativă vizează pretinsa nerespectare de către primarul comunei Coșnița a intereselor comunității locale, circumstanță raportată la promovarea aprobării de către Consiliul Comunal Coșnița, raionul Dubăsari, a deciziilor de schimbare a destinației terenurilor pentru exploatare minieră, admiterea abaterilor procedurale în procesul pregătirilor proiectelor de decizii pentru ședințele Consiliului Local, în procedura de organizare și desfășurare a ședințelor, precum și procedura de publicare a deciziilor adoptate în registrul de stat al actelor locale.
Sub acest aspect, comisia constată că, potrivit articolului 9 alineatul 1 litera a și b din Codul funciar, competența de a decide schimbarea destinației terenurilor proprietate a unității administrativ-teritoriale de nivelul întâi, ori proprietatea persoanei fizice sau juridice aflate pe teritoriul acesteia, în temeiul cererii proprietarului, cu excepția terenurilor proprietatea statului, este atribuită Consiliului Local al localității respective. De asemenea, conform articolului 14 alineatul 1 privind administrația publică locală, Consiliul Local exercită dreptul de inițiativă și decide în condițiile legii asupra tuturor problemelor de interes local, cu excepția celor atribuite prin lege altor autorități publice.
Prin urmare, adoptarea unor decizii de către Consiliul Local nu poate fi imputată exclusiv primarului comunei Coșnița ca manifestare a nerespectării intereselor comunității locale. Cât privește nerespectarea voinței locuitorilor comunei Coșnița prin referendumul local, comisia subliniază că ulterior desfășurării acestuia, comisia a atestat întrunirea condițiilor referendumului local. Comisia a atestat întrunirea condițiilor prevăzute la articolul 239 alineatul 1 din Codul electoral și a confirmat legalitatea desfășurării referendumului local din 21 iunie 2026 în comuna Coșnița, raionul Dubăsari, inițiat de Consiliul Comunal Coșnița, precum și rezultatele prin hotărârea numărul 4602.
În conformitate cu articolul 239 alineatul 3 din Codul electoral, decizia adoptată prin referendum local poate fi anulată sau modificată, de asemenea, prin referendum local sau prin decizia Consiliului Local respectiv, adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor. Totodată, conform legii numărul 436 din 2006 privind administrația publică locală, subliniem că prevederile articolului 239 alineatul 1 din Codul electoral stabilesc condițiile în care o decizie este aprobată prin referendum, însă nu instituie obligația autorităților publice de a adopta un act ulterior confirmării legalității desfășurării plebiscitului.
Totodată, pornind de la prevederile articolelor 1 și 14 din actul normativ citat supra, care stabilește că Consiliul Local este autoritatea reprezentativă și deliberativă a populației unității administrativ-teritoriale din nivelul întâi, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local, care are competență expresă și exclusivă privind schimbarea destinației terenurilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă, Consiliul Local este singura autoritate abilitată prin lege să transpună voința alegătorilor exprimată prin vot la referendumul desfășurat la data de 21 iunie 2026, prin decizie.
Totodată, aferent admiterii abaterilor procedurale, comisia constată că setul de documente prezentat nu conține probe suficiente pentru confirmarea sau infirmarea celor declarate de petent. În conformitate cu articolul 217 alineatul 3 din Codul electoral, revocarea primarului prin referendum poate fi inițiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunității locale, nu exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale și etice, fapte confirmate în modul stabilit. Din conținutul dispoziției legale citate rezultă că pentru inițierea referendumului local de revocare a primarului este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: întrunirea unuia dintre temeiurile de revocare - primarul nu respectă interesele comunității locale, nu exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale și etice - și 2. faptele urmează a fi confirmate în modul stabilit.
Din interpretarea literală a prevederii menționate, în special a sintagmei "fapte confirmate în modul stabilit", comisia concluzionează că revocarea primarului poate avea loc doar în cazul în care acesta nu respectă interesele comunității locale, nu exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale și etice care au îndatorirea de a le respecta și aceste fapte sunt confirmate în modul stabilit, iar această confirmare trebuie să se regăsească atât în dosarul administrativ, cât și în motivarea actului de inițiere a referendumului.
Deci, cu titlu de principiu, comisia subliniază că nu orice încălcare comisă de către primar în exercitarea funcțiilor administrative reprezintă temei de inițiere a referendumului. Acest instrument intervine exclusiv în cazul faptelor care încalcă interesul public al comunității, iar nu interesele individuale, sau în cazul neexercitării inadecvate a atribuțiilor, cu respectarea principiilor proporționalității și interesului general garantat de lege. În consecință, comisia reiterează că revocarea reprezintă o măsură excepțională, care poate fi inițiată prin referendum doar în prezența unor fapte ce vizează exercitarea mandatului de primar în detrimentul interesului public al comunității locale, confirmate în modul stabilit și nu poate fi fundamentată prin exercitarea de către respectivul lui atribuțiilor sale în conformitate cu legislația în vigoare.
Deci, în ansamblul normelor de drept se atestă faptul că inițierea procedurii de revocare a primarului urmează a fi privită ca o operațiune excepțională, care urmează a fi evaluată în strictă conformitate cu legea, obiectiv motivată, astfel încât să nu fie admis un abuz arbitrar sau imixtiune inadmisibilă în exercitarea mandatului. Prin urmare, având în vedere practica decizională anterioară a Comisiei Electorale Centrale, reflectată inclusiv în hotărârea numărul 3342, menținută prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2025, încheierea Curții Supreme de Justiție din data de 9 aprilie 2025, precum și în urma coroborării probelor administrate, comisia constată că în prezenta procedură administrativă, inițiatorii referendumului de revocare a primarului nu au administrat probe care să confirme în modul stabilit temeiurile de admisibilitate a inițierii unui referendum. Stimați colegi, o să mă opresc aici. Rămâne să fie dat citire părții dispozitive a proiectului, dacă până aici sunt întrebări.
Mulțumesc pentru prezentare. Stimați colegi, dacă sunt întrebări în adresa raportorului?
În cazul în care nu sunt întrebări la raportor, în adresa participanților la procedura administrativă?
Eu am o întrebare față de participantul la procedură administrativă, domnul Aslamov, dacă e posibil să o formulez?
Întrebări? Da, asta era următoarea intervenția mea. Dacă sunt întrebări la participanți față de alții.
Deci, din câte înțeleg, dumneavoastră aveți o întrebare, domnul Dogotari.
Am mai multe, dar vreau să încep cu una din procedură, dacă îmi permiteți.
Vă rog.
Spuneți-mi, vă rog frumos, notificarea sau preavizul pe care l-ați înaintat domnului primar la data de 16 iulie 2026, puteți să ne comunicați la ce oră s-a înregistrat acest preaviz la Primăria comunei Coșnița?
Nu pot să vă comunic ora exactă. Asta a fost după ședința care am avut-o la Comisia Electorală Centrală. Am mers în localitate și am inițiat altă adunare și îndată am depus notificare la primărie. Cum a fost înregistrată la primărie, am încercat să găsim primarul, am mers la el acasă, l-am telefonat, ne-a spus că nu este pe loc. I-am transmis această notificare prin email, v-am transmis-o dumneavoastră prin email și prin Viber, de primar.
Pentru precizare, ședința Consiliului Electoral din data de 16, speța Coșnița, s-a finalizat în jurul orelor 14:30. Confirmați faptul că preavizul dat a fost înregistrat la Primăria comunei Coșnița după orele 14:30 ale zilei de 16 iulie 2026?
Luând în considerație că primarul este unica persoană care are acces la camerele video instalate în primărie, cred că dumneavoastră sunteți la curent la ce oră exact a fost înregistrată acea notificare. Dar dacă revenim la subiect, Comisia Electorală a menționat despre faptul că obligațiunea de a informa primarul cu trei zile înainte a fost îndeplinită.
Spuneți-mi, vă rog frumos.
Eu atrag atenția participanților că, potrivit regulamentului, se acceptă formularea a câte două întrebări. Chiar și membrii au două întrebări dreptul. Ultima întrebare, vă rog.
Ok, nu, n-am întrebări la etapa dată.
Dumneavoastră aveți întrebări față de partea adversă?
Eu poate n-am scăpat momentul, nu sunt jurist și poate nu știu în care moment exact să mă expun. Deci eu voiam să vorbesc și despre ce a discutat raportorul.
După etapa de întrebări urmează și etapa de luări de cuvânt. Dacă aveți o luare de cuvânt, la fel o să vă rugăm să vă încadrați în regulament, 2 minute.
Am înțeles.
Întrebări nu aveți?
Ok. Luări de cuvânt? Membrii? Participanții?
Eu o să am o luare de cuvânt, dar evident că este doar o replică a...
Odată ce ați început primul formularea întrebărilor, vă rog să luați și să vă formulați și o luare de cuvânt.
Da, onorată comisie. Noi susținem direct din obiecțiile, explicațiile scrise pe care le-am depus la seria cererii date. Considerăm că în urma examinării procedurii administrative, unica soluție corectă și legală ar fi respingerea cererii formulate, pentru două considerente distincte: unul ține de încălcarea procedurii de constituire a grupului de inițiativă și al doilea privește fondul, respectiv pertinența probelor.
Cu privire la primul aspect, vreau să atrag atenția că, în opinia noastră, actele dosarului administrativ atestă cu certitudine faptul că adunarea din 19 iulie 2026 a fost convocată cu încălcarea termenului legal de preaviz. Deci, reieșind din materialele dosarului administrativ, notificarea spre desfășurarea adunării a fost transmisă și înregistrată la primărie la data de 16 iulie 2026, în jurul orelor 17:00, iar adunarea a fost fixată pentru data de 19 iulie 2026, orele 10:00.
Și reieșind din prevederile articolului 221 alineatul 1 din Codul electoral și 129 din regulamentul CEC, se solicită ca comunicarea să aibă loc cu cel puțin 3 zile înainte, respectiv, urmează să ținem cont că ziua comunicării nu intră în calcul. Corespunzător, cele 3 zile erau 17, 18 și 19 iulie, iar termenul se împlinea la sfârșitul zilei de 19 iulie 2026. Prin urmare, adunarea trebuia să aibă loc cel devreme în data de 20 iulie 2026. Chiar dacă am calcula orar, ținând cont de faptul că acest preaviz a fost depus la orele 17:00, respectiv, cel devreme această adunare putea avea loc pe data de 19 iulie 2026, orele 17:00, pe când la caz, după cum observăm din materialul dosarului administrativ, adunarea dată a fost fixată pentru orele 10:00 și se și s-a finalizat, inclusiv cu ridicarea semnăturilor, în jurul orelor 11:30.
În al doilea rând, onorată comisie, vreau să atrag atenția asupra faptului că actele dosarului administrativ confirmă că de către petent nu a fost demonstrat nici quorumul necesar la adunarea respectivă. În acest sens, facem referire la actul de constatare executat de executorul judecătoresc și anexat la materialele dosarului, care consemnează că la orele 9:59, în ziua de 16, erau prezente numai 10 persoane. Între orele 10:00 și 10:52 nu a existat un quorum constant, persoanele venind și plecând, iar cel mai important, după închiderea adunării, semnăturile au fost colectate până la orele 11:28, inclusiv de la persoane care nu au participat la lucrări.
Deci, vreau să atrag atenția...
Eu vă rog să atrageți atenția și la timpul alocat. Două minute am zis, deja a expirat.
Privitor la fond, în concluzie, vreau să atrag atenția asupra faptului că Codul electoral prevede că, pentru a solicita inițierea referendumului, dar urmează să existe un temei legal, deci fapte confirmate în modul stabilit. În opinia noastră, actele dosarului administrativ, actele anexate la cerere nu demonstrează în niciun mod fapte confirmate în modul stabilit. Reiterăm practica Consiliului Electoral, în speța Hârtop, inclusiv care consiliul a arătat că aceste fapte confirmate în modul stabilit sunt sau pot îmbrăca forma unor hotărâri judecătorești, unor acte de sancționare, acte de constatare, nu simple declarații. Atrag atenția că în dosar nu este nicio hotărâre.
Eu vă mulțumesc și v-am rugat să atrageți atenția la timpul alocat.
Sunteți în fața Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, și nu a Consiliului.
Vă rog.
Eu trebuie să răspund la...
Dumneavoastră aveți o luare de cuvânt. Fiecare are o luarea sa de cuvânt și își pune poziția așa cum consideră el de cuviință.
Am înțeles. Cele menționate de avocat, în cele menționate de avocat sunt și erori, fiindcă chiar în video se poate observa cum oamenii erau prezenți începând cu ora 10:00 și au fost prezenți până la sfârșitul ședinței. Referitor la acumularea semnăturilor după încheiere, chiar și din video se vede că la o încercare de a încheia ședința, au intervenit oamenii care doreau să se expună, au intervenit oamenii care au accentuat pe faptul că cei care nu au reușit să semneze la început, să semneze la sfârșit. Deci, ședința nu a fost închisă și să fie semnături după închidere.
Acum, dacă revenim la subiect, Comisia Electorală Centrală poate nu a formulat bine. Comisia Electorală Centrală nu știu de ce pune accent pe schimbarea destinației terenurilor, dar nemulțumirea noastră față de primar de fapt am descris-o în scrisoarea de argumentare. Deci este sfidarea voinței suverane a comunității locale, încălcarea flagrantă a procedurilor administrative în regim de suspendare a actelor, vicierea procesului decizional prin numiri ilegale și presiune asupra funcționarilor. Deci toate acestea sunt demonstrate prin documentele anexate.
Primarul a dispus numirea ilegală a unui specialist fără studii superioare pentru a exercita funcția de secretar al ședințelor, contrar articolului 27 din legea 158/2008. De asemenea, primarul a asigurat semnarea unor decizii ale Consiliului Local, decizii care secretarul Consiliului Local a motivat de ce nu le semnează, dar primarul a asigurat semnarea lor de către o persoană care nici nu a fost prezentă la ședință. Deci, asta este o încălcare gravă și încălcarea aceasta a fost constatată și de Cancelaria de Stat, care s-a adresat în judecată. Judecata este în proces, deci o decizie finală nu este, dar Cancelaria a atestat încălcările procedurale. Și da, aceste decizii țin anume despre schimbarea destinației, dar primarul, chiar după referendum, el este împuternicit de Consiliul Local să reprezinte interesele primăriei în judecăți.
Și primarul, după aflarea rezultatelor referendumului, nu a întreprins măsuri ca să retragă cererea de retragere. Deci, prima instanță din Criuleni a dat câștig de cauză pentru Bonconst și a impus Consiliul Local să schimbe destinația terenului. Acum, Consiliul Local are posibilitatea și chiar prin intermediul a doi consilieri au depus la Curtea de Apel o cerere ca să afle inclusiv și motivele care au stat la baza acestei decizii. Dar primarul, dat cum a fost împuternicit să reprezinte interesele Consiliului Local în judecată, a retras, a scris cerere de retragere la Curtea de Apel. Și după aflarea rezultatelor referendumului, el nu a anulat această cerere de retragere.
Deci, prin faptul că oamenii s-au expus că nu doresc schimbarea destinației terenului, el nu întreprinde măsurile care este împuternicit și poate să le întreprindă pentru a satisface această cerință a cetățenilor. Și în afară de asta, deci conform contractului de arendă, domnul primar a semnat un contract de arendă în care este indicat că arendașul are dreptul să modifice destinația terenului. Deci este vorba despre un teren public, destinație agricolă, și de obicei în contractele ce țin de terenurile publice câștigate prin licitație este menționat.
Eu nu am să repet aceeași remarcă cu referire la timp. Am înțeles, două minute pentru luări de cuvânt. Deja timpul dumneavoastră a expirat. Vă rog să vă finalizați gândul.
Am înțeles. Deci, noi nu cerem Comisiei Electorale Centrale să ia un act de condamnare a primarului. Noi doar ne cerem dreptul nostru democratic, democratic, puterea poporului, de a ne manifesta dezacordul față de acțiunile primarului și vă rugăm să ne permiteți să începem colectarea semnăturilor pentru a iniția referendumul de revocare a primarului.
Mulțumim. Colegi, în urma luărilor de cuvânt care au avut loc, dacă au apărut ori cuvânt la.
Ok. În cazul de față, eu ofer doamnei Munteanu posibilitatea să prezinte proiectul cu dispoziții de hotărâre.
Pentru motivele arătate și în temeiul articolului 32 și articolului 221 din Codul electoral, articolului 10 alineatul 1, articolul 21 alineatul 2 și articolul 78 din Codul administrativ, precum și în conformitate cu regulamentul privind constituirea și înregistrarea grupurilor de inițiativă, întocmirea, prezentarea și verificarea listelor de subscripție, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 3641 din 2025, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
Punctul 1: Se respinge cererea numărul CEC 7/27315 din 20 iulie 2026 privind înregistrarea grupului de inițiativă în număr de 24 de membri pentru susținerea încheierii referendumului local de revocare a primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, precum și solicitarea de eliberare a legitimațiilor membrilor grupului de inițiativă și a listelor de subscripție.
Punctul 2: Hotărârea se remite spre informare participanților la procedura administrativă.
Punctul 3: Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a comisiei și poate fi contestată în decurs de 3 zile la Curtea de Apel Centru.
Raportul încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc. Colegi, la această etapă, dacă sunt luări de cuvânt, întrebări, propuneri față de proiect? Părțile în proces, dacă au propuneri față de...
Da, o propunere. Venim cu propunerea să totuși să acceptați cererea noastră, fiindcă am descris motivele. Totul a început încă din luna octombrie. Primarul nu reprezintă interesele comunității. Principalul motiv este pierderea încrederii și cum ați menționat, nu respectă interesele comunității locale, nu exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local prevăzute de lege. El are posibilitatea să asculte comunitatea și să întreprindă măsuri, îi permite și contractul de arendă, îi permit și atribuțiile de serviciu. El nu a mers în teritoriu.
Nu este clară. O propunere este în contradicție cu propunerea formulată de doamna raportor, corect?
Da.
Ok. Alte propuneri?
Noi susținem propunerea raportorului, considerând că cererea este una de neadmisă și urmează a fi respinsă ca atare.
Mulțumesc. Colegi, acestea fiind spuse, intrăm în procedură de vot. Propun să examinăm în primul rând propunerea doamnei raportor și după care, dacă mai este posibil și necesar, vom supune votului și propunerea alternativă formulată de participant.
Cine este pentru aprobarea proiectului de hotărâre cu dispozitivul așa cum a fost prezentat de către doamna raportor, rog să vă expuneți.
Împotrivă? Abțineri?
O abținere și două voturi împotrivă, cer scuze. Propunerea a întrunit majoritatea de voturi. Nu știu dacă procesual mai are rost să propunem propunerea alternativă, odată ce propunerea de bază a întrunit numărul necesar de voturi. Acestea fiind spuse, proiectul de hotărâre este aprobat așa cum a fost prezentat de către doamna raportor.
Mulțumim mult pentru participare. Așa cum zicem de fiecare dată, ședințele Comisiei Electorale Centrale sunt publice. Dumneavoastră puteți să asistați în continuare la ședință, dar deja fără a interveni în procesul de examinare a hotărârilor care urmează.
Deci, următorul subiect de pe ordinea de zi cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Atrag atenția că următoarele proiecte de hotărâri, la care se referă la atribuirea de mandate de consilier, sunt în raport de către doamna Munteanu.
Stimați colegi, comisia a recepționat cererea de demisie a consilierului Căpățean Alexandru, ales pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în Consiliul comunal Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul Sătesc Ciobanovca revine candidatului supleant Babiraia Isa, de pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
În temeiul articolelor 25, 32, 172 alineatul 12 din Codul electoral, articolul 10, 164 și 165 din Codul administrativ, articolul 5 alineatul 2 litera h și alineatul 3 din Legea privind statutul alesului local și în conformitate cu punctele 28, 29, 36, 37, 45, 46 din regulamentul CEC numărul 1194 din 2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
Se ridică în baza cererii de demisie mandatul consilierului Căpățean Alexandru, ales pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova în Consiliul comunal Ciobanovca, raionul Anenii Noi.
Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Ciobanovca, raionul Anenii Noi, candidatului supleant Babiraia Isa, de pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Punctul 3. Se preavizează consilierul Babiraia Isa asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru a înlătura starea de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
Și punctul 4, prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a comisiei și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală.
Raportul încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc. Colegi, dacă nu sunt propuneri sau întrebări, voi supune votului aprobarea proiectului de hotărâre așa cum a fost prezentat. Cine este pentru, rog să vă expuneți.
Unanim, proiectul de hotărâre este aprobat. Următorul subiect de pe ordinea de zi cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul Orășenesc Cimișlia, raionul Cimișlia. Vă rog.
Stimați colegi, comisia a recepționat extrasul de pe actul de deces al consilierului Graur Vladimir, ales pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în Consiliul Orășenesc Cimișlia, raionul Cimișlia. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul Orășenesc Cimișlia revine candidatului supleant Lungu Elena de pe lista aceluiași partid politic. Prin urmare, vă propun spre aprobare următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul Orășenesc Cimișlia, raionul Cimișlia.
Punctul 2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul Orășenesc Cimișlia, raionul Cimișlia, candidatului supleant Lungu Elena de pe lista Partidului Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Punctele 3 și 4 se preavizează consilierul, intrarea în vigoare a hotărârii, publicarea și contestarea. Raport încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc. În cazul în care nu sunt întrebări sau propuneri, supunem votului proiectului de hotărâre așa cum a fost prezentat de raportor. Cine este pentru, rog să vă expuneți.
Unanim, proiectul de hotărâre este aprobat. Următorul subiect, cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Frumușica, raionul Florești.
Stimați colegi, comisia a recepționat cererea de demisie a consilierului Pătraș Adrian, ales pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate, în Consiliul comunal Frumușica, raionul Florești. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul comunal Frumușica revine candidatului supleant Cernăuțeanu Vera de pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate. Prin urmare, vă propun spre aprobare următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1: Se ridică în baza cererii de demisie mandatul consilierului Pătraș Adrian, ales pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate în Consiliul comunal Frumușica, raionul Florești.
Punctul 2: Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Frumușica, raionul Florești, candidatului supleant Cernăuțeanu Vera de pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate.
Punctele 3 și 4 se referă la preavizare, intrarea în vigoare a hotărârii, publicare și contestare. Raport încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc frumos. În cazul în care nu sunt întrebări, intrăm în procedură de vot. Cine este pentru, rog să vă expuneți.
Unanim, proiectul de hotărâre este aprobat. Următorul subiect de pe ordinea de zi cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Mereșeni, raionul Hâncești.
Stimați colegi, comisia a recepționat cererea de demisie a consilierului Buruiană Tatiana, aleasă pe lista Partidului Politic Partidul Social Democrat European, în Consiliul comunal Mereșeni, raionul Hâncești. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul comunal Mereșeni revine candidatului supleant Munteanu Ana de pe lista Partidului Politic Partidul Social Democrat European. Prin urmare, vă propun spre aprobare următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1: Se ridică în baza cererii de demisie mandatul consilierului Buruiană Tatiana, aleasă pe lista Partidului Politic Partidul Social Democrat European în Consiliul comunal Mereșeni, raionul Hâncești.
Punctul 2: Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Mereșeni, raionul Hâncești, candidatului supleant Munteanu Ana de pe lista Partidului Politic Partidul Social Democrat European.
Punctele 3 și 4 se referă la preavizare, intrarea în vigoare a hotărârii, publicare și contestare. Raport încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc. În cazul în care nu sunt întrebări sau propuneri, voi supune votului proiectul de hotărâre așa cum a fost prezentat de raportor. Cine este pentru, rog să vă expuneți.
Unanim, proiectul de hotărâre este aprobat. Următorul subiect de pe ordinea de zi cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Orhei. Vă rog.
Stimați colegi, comisia a recepționat cererea de demisie a consilierului Ungu Valentin, ales pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate, în Consiliul raional Orhei. Conform documentelor electorale pe care le deține CEC, mandatul de consilier în Consiliul raional Orhei revine candidatului supleant Patrinichi Aurelia de pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate. Prin urmare, vă propun spre aprobare următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1: Se ridică în baza cererii de demisie mandatul consilierului Ungu Valentin, ales pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate în Consiliul raional Orhei.
Punctul 2: Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Orhei candidatului supleant Patrinichi Aurelia de pe lista Partidului Politic Partidul Acțiunii și Solidaritate.
Punctele 3 și 4 se referă la preavizare, intrarea în vigoare a hotărârii, publicare și contestare. Raport încheiat, stimați colegi, rog susținerea proiectului.
Mulțumesc. În cazul în care nu sunt întrebări, propuneri, rog să vă expuneți prin vot cine este pentru aprobarea acestui proiect.
Unanim, proiectul de hotărâre este aprobat.
Stimați colegi, constat epuizarea subiectelor incluse pe ordinea de zi. La rubrica diverse, dacă sunt intervenții? În cazul în care nu sunt, declar ședința închisă. O zi bună pentru dumneavoastră.